Cum se restructurează lumea sub ochii noștri. BRICS, SCO, RCEP, noile drumuri ale mătăsii (I)

Perioada de plumb a dominației hegemonice a luat sfârșit

În prezent, este aproape de notorietate faptul că trăim într-o perioadă în care „istoria” poate fi simțită, experimentată și „înțeleasă” zilnic. În timp ce, de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, au existat perioade lungi de „timpuri de plumb”, lumea se modifică în prezent cu o intensitate și o viteză rar întâlnite. După Primul Război Rece „plumburiu”, când Uniunea Sovietică a putut fi învinsă militar datorită resurselor incomparabil mai mari ale sistemului imperial occidental, s-a proclamat chiar un „sfârșit al istoriei” (Fukuyama, 1992) plumburiu, dominația totală a hegemonului occidental, singura putere care a practicat vreodată o pretenție nelimitată la dominația mondială.

Cât de copilărește, de naivă a fost această idee, desigur! Dar elitele mediatice, politice și militare ale blocului occidental caută și astăzi serios să o impună. Nivelul lor intelectual și strategic s-a scufundat însă în abis, cu o aroganță din ce în ce mai mare, în cursul „victoriilor grandioase” din războaiele lor neocoloniale (de cele mai multe ori împotriva unor purtători de sandale, doar rudimentar înarmați). Ar fi mai puțin înspăimântător astăzi dacă ne-ar minți în mod deliberat despre lume, așa cum o făceau odinioară, decât să fim nevoiți să realizăm că ei înșiși își cred fanteziile de superioritate! Și, prin urmare, nu mai cred că au un plan B sau vreo dorință de negociere. Un copil care nu vede nicio cale de ieșire începe să răbufnească.

De ce, de exemplu, Rusia ar fi permis să fie împărțită într-o duzină de state mici și să își predea resursele corporațiilor americane pentru a fi jefuite, așa cum se visează la Washington, Bruxelles și Berlin de la Gorbaciov încoace? De ce ar fi fost de așteptat ca, la rândul ei, China să permită să fie împiedicată să se dezvolte și să se afirme ca o națiune care își ocupă din nou locul istoric cuvenit ca una dintre cele mai mari și mai avansate națiuni din punct de vedere tehnologic, pe care l-a ocupat timp de mii de ani? Aceste întrebări ar fi putut fi puse în 1992.

Dar incendierea completă a lumii nu era o opțiune pe atunci. Planurile pentru un război de anihilare împotriva Rusiei și Chinei (anunțate acum de armata americană pentru 2027) au fost mobilizate din nou abia în ultimii ani, ca ultimă soluție pentru asigurarea hegemoniei (pregătirile concrete pentru anihilarea nucleară a URSS au fost oprite doar de J.F. Kennedy). Acum că este clar prea târziu pentru blocul occidental să câștige acest mare război.

Lumea s-a modificat masiv și într-un ritm accelerat în secolul XXI. Și în niciun caz doar în rău. Civilizația, diplomația, schimbul și cooperarea se impun din nou la nivel mondial. Sudul global s-a trezit și se lansează în propria dezvoltare independentă. Chiar dacă suntem izolați de cele mai importante informații din cauza clopotului mass-mediei noastre occidentale.

Cooperarea Sud-Sud, coexistența pașnică, diplomația și inițiativele globale

Politica externă a Chinei, de exemplu, a fost anti-hegemonică, multipolară și multilaterală încă din 1949 (dacă vă uitați la istoria sa, acest aspect este limpede și ușor de înțeles). Ca urmare, aproape toate inițiativele, programele, proiectele de dezvoltare și fondurile de dezvoltare au fost ancorate în cadrul ONU, iar cooperarea oficială ONU Sud-Sud a fost mult timp de departe cel mai mare domeniu de activitate al ONU. Principiile de politică externă ale coexistenței pașnice, cele „5 principii” ale Chinei, au fost consacrate și puse în practică încă din 1954: integritatea teritorială, suveranitatea națională, neintervenția, neagresiunea primară și dezvoltarea cooperării reciproc avantajoase, de exemplu, se află la baza cooperării cu peste 150 de state (dintr-un total de puțin peste 200) și peste 40 de organizații internaționale (ONU) partenere ale Noilor Drumuri ale Mătăsii (Inițiativa Belt&Road, BRI).

La cea mai recentă a 9-a Conferință ministerială (din 2000) a Forumului pentru cooperare China-Africa (FOCAC), care a avut loc în septembrie, nu numai că au fost prezenți la Beijing aproape toți șefii de stat sau prim-miniștrii africani (53), dar și Secretarul General al ONU, Guterres, și președinții a numeroase organizații internaționale și ale ONU. Principiile neinterferenței, egalității, cooperării și transparenței proiectelor internaționale se aplică, de asemenea, cooperării cu America Latină și Caraibe (CELAC, 33 de membri), cooperării China-Arabia, formatului Asia Centrală (C+C5) și Uniunii Economice Eurasiatice (EAEU, 5 țări, unii asociați, observatori și candidați). Acestea sunt, de asemenea, integrate în documentele de bază ale Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS, 10 membri, numeroși invitați, observatori, parteneri), de exemplu, fără primul atac, fără prima utilizare a armelor nucleare (a se vedea programul contrastant al NATO!), sau BRICS (a se vedea mai jos).

Voturile ONU privind rezoluțiile occidentale, de exemplu, împotriva Chinei, sunt în consecință întotdeauna de aproximativ 30 la 100+. În mod corespunzător, viceversa, de exemplu, în favoarea combaterii fascismului global sau a interzicerii armelor nucleare (GV 2020). Ocazional, SUA, Ucraina și Israel sunt lăsate singure de vasalii lor occidentali în voturi, caz în care există doar 2 sau 3 voturi împotriva soluțiilor globale la probleme.

Inițiativele chineze, de exemplu, contribuie în prezent la organizarea lumii, de la Inițiativa globală de dezvoltare și cooperare în domeniul energiei (2015) la Fondul de cooperare Sud-Sud finanțat de China (2020), Fondul chinez pentru climă pentru țările cele mai sărace (2021) și Fondul Kunming pentru (bio)diversitate (după COP15, 2021), până la modelul Shanghai Swap (reducerea datoriei chineze în schimbul investițiilor de mediu pentru țările din Sudul Global). Inițiativele globale actuale ale Chinei, Inițiativa pentru Dezvoltare Globală (GDI, 2021), Inițiativa pentru Securitate Globală (GSI, 2022), Inițiativa pentru Civilizație Globală (GCI, 2023) [pe lângă Inițiativa pentru Guvernanță Globală (GGI, 2023) și Inițiativa pentru Inteligență Artificială Globală (GKI, 2023)], au fost susținute de peste 100 de țări (de exemplu, jW 22.2.23) și se lucrează în prezent la proiecte de concretizare și punere în aplicare.

Diplomația și cooperarea pare că iau un nou avânt. Conferința pentru reconstrucția Afganistanului „C+C5” a țărilor vecine (inclusiv Pakistanul), de exemplu, a reacționat rapid cu ajutoare de urgență, după ce Occidentul a lăsat țara într-un coșmar de nedescris, și a evitat foametea afgană generată de războiul Occidentului. După furtul celor 9 miliarde de dolari din rezervele băncii centrale afgane de către SUA și UE, a fost efectuată și o recapitalizare inițială pentru a restabili standardele minime de trai după Armaghedonul occidental. Cerințe minime pentru o viitoare reîntoarcere a Afganistanului la comunitatea internațională. Inițiativa de reconciliere dintre Iran și Arabia Saudită sau acordul național al celor 14 organizații politice palestiniene, ambele încheiate la Beijing, au atras chiar o anumită atenție în cartelul mediatic occidental.

Obiectivul general al majorității acestor mișcări diverse în direcția unei cooperări multipolare globale, de asemenea consacrat acum în zeci de acorduri internaționale, este pe cât de elementar, pe atât de banal pentru urechile noastre supraalimentate: „construirea unei comunități internaționale cu un viitor comun pentru întreaga umanitate” (sau „comunitate de destin”). Se pot auzi Verzii de la începutul anilor ’80. Dar în loc de decenii de bule de discuții verzi și de înot pe uscat în circul politic al Occidentului, care tocmai și-a îngropat toate obiectivele climatice 2030/5, ideea de „bunuri comune globale” mișcă de fapt „restul” lumii de astăzi. O lume în mișcare.

BRICS+, SCO+, RCEP

Se preconizează că BRICS+ (cu Columbia, în prezent 10 membri) și SCO+ (în prezent 9 membri) vor ajunge la 20, 30 sau 40 de membri fiecare în următorii ani, socotiți în funcție de numărul de candidați, solicitanți, părți interesate și state observatoare. Prin urmare, BRICS+ global va reprezenta aproximativ 60% din populația lumii și aproximativ 50% din PIB-ul global. Este deja mai mare decât G7, care încă mai crede că poate comanda lumea. Chiar și Turcia, membră NATO, a depus o cerere de aderare la BRICS, susținând că perioada sa de așteptare pentru aderarea la UE a expirat.

De asemenea, BRICS deține deja 80% din recolta mondială de cereale, care va fi scoasă treptat de sub controlul contractelor swap speculative de pe Wall Street, care au nevoie de aceasta ca acoperire reală pentru cvadrilioanele lor de capital monetar fictiv în cazul următoarei crize majore de supra-speculație. BRICS și-a creat acum propria bursă de cereale pentru a contracara însușirea resurselor de către Wall Street. În prezent, 160 de țări își monitorizează agricultura cu ajutorul software-ului chinez cu acces liber pentru o mai bună gestionare a semințelor și a culturilor, în timp ce software-ul SUA și al UE a refuzat accesul țărilor terțe la propriile date agricole.[1]

Parteneriatul economic regional cuprinzător (RCEP), o zonă regională de liber schimb din Asia de Sud-Est creată în 2020 cu participarea centrală a Chinei, a transformat în cele din urmă Asia de Sud-Est în cea mai dinamică regiune economică din lume, spre surprinderea politicienilor occidentali care au fost încă o dată dezinformați de mass-media lor. Aceasta include chiar și sateliții politico-militari tradiționali ai SUA în regiunea Pacificului de Vest: Japonia, Australia, Noua Zeelandă și Filipine, un total de 15 state, inclusiv cele 10 state ASEAN. Ele reprezintă 2,2 miliarde de locuitori, 28% din populația lumii și 30% din producția economică globală și din comerțul mondial, cea mai mare zonă de liber schimb din lume. RCEP a adoptat normele comerciale ale OMC privind echitatea, securitatea juridică, tratamentul egal, transparența și multilateralismul. Fluxurile comerciale sunt acum deviate către Asia de Sud-Est, în primul rând în detrimentul UE. Aceasta include recunoașterea reciprocă a monedelor, integrarea în BRI și utilizarea Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură (AIIB).

Regulamentele de politică economică și financiară nu sunt impuse, iar alianța pare să se descurce bine cu diferitele sisteme economice și sociale, fără prevederi reciproce ridicole.

Comerț, investiții străine, lanțuri valorice: Decuplarea eșuează

Nu este de mirare că, actualmente, comerțul exterior, în special cel al Chinei, cu blocul occidental tinde să scadă, la fel ca și competitivitatea occidentală în general. În plus față de devierea fluxurilor comerciale în detrimentul Occidentului, s-au adăugat acum decuplarea politică occidentală, sancțiunile, tarifele de protecție și alte bariere comerciale sofisticate („tehnice”), prin care Occidentul încearcă cu disperare să își joace ultimele cărți economice. Cu toate acestea, comerțul cu „restul lumii” este în creștere.

Lanțurile valorice globale nu pot fi pur și simplu răstălmăcite de politrucii occidentali. Importurile Chinei din Occident sunt înlocuite de producția occidentală în China („din China pentru China”), în ciuda restricțiilor la export legate de sancțiunile occidentale. Societățile occidentale produc acum în China și pentru piețele occidentale și pentru piețele terțe, unde concurează cu produsele occidentale originale. Întreprinderile comune germane cu societăți chineze fac, de asemenea, ineficiente sancțiunile împotriva Chinei.[2]

Pentru prima dată în istorie, Sudul global se industrializează serios (nu de către Occident, desigur) și exportă acum și produse finite în Occident. Aceasta include, de asemenea, țările către care Occidentul dorește să forțeze companiile sale să facă „friendshoring” (relocarea investițiilor în afara Chinei) și ale căror exporturi nu sunt încă supuse tarifelor de protecție occidentale. La rândul lor, aceste țări se aprovizionează acum cu componente ale furnizorilor din China.[3] Dependența globală de produsele furnizorilor chinezi continuă să crească în toate țările occidentale, în timp ce dependența Chinei de Occident scade.[4] China își relocalizează, de asemenea, producția în țări terțe din Sudul global care nu sunt supuse sancțiunilor sau tarifelor de protecție, dar și în UE (Ungaria, Turcia, cu acorduri de liber schimb ale UE). Toate acestea fac ca sancțiunile și tarifele de protecție să fie ultima mare lovitură în materie de politică comercială pentru Occident.

Investițiile străine germane în China sunt la niveluri record. Nemții ocolesc sancțiunile și decuplarea politică și își iau cu ei furnizorii de top, care investesc în producție și cercetare acolo, și folosesc, de asemenea, furnizori chinezi, construind lanțuri valorice complete în China și decuplate astfel de Occident. Rezultatul este o economie germană autosuficientă în China. O scrisoare dură a 300 de companii germane către guvernul german (Baerbock) cere ca activitățile angajaților chinezi în proiecte să nu mai fie împiedicate de refuzul și întârzierile vizelor.[6] Apple, Nvidia și alții fac la fel, contrar cererilor politice de la Washington.

De-dolarizarea

Summit-ul BRICS de la Kazan, Rusia, la care a participat din nou Secretarul General al ONU, va accelera următoarele etape ale detronării fostului conducător mondial: pe termen mediu, va exista un sistem monetar BRICS, cu o monedă electronică (denumită „SUR” = „Sud”). Sistemul de plăți politizat SWIFT din Occident a fost deja abandonat, iar sistemul de plăți alternativ CIPS funcționează. Băncile centrale ale BRICS și ale altor state utilizează sistemul de decontare electronică mBridge, zeci de acorduri bilaterale de swap valutar între membrii BRICS și nu numai recunosc reciproc monedele lor. Întregul sistem monetar nou este securizat prin tehnologia blockchain, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi piratat sau interferat politic din exterior.

Dolarul își pierde treptat importanța ca unitate de tranzacționare pentru comerț. O parte tot mai mare a comerțului mondial este facturată în monede naționale/regionale (yuan, rublă, rupie, riyal, rial, real etc.). Cel mai spectaculos eveniment în acest context a fost sfârșitul petrodolarului la mijlocul acestui an: Arabia Saudită nu a mai prelungit acordul cu SUA după 50 de ani.

Ca unitate de rezervă (speculativă), în pofida creșterii prelungite a ratei dobânzii de către Fed pentru a atrage toate capitalurile lumii pe Wall Street, dolarul este, de asemenea, în declin treptat: doar aproximativ 55% din rezervele mondiale (2023) mai sunt deținute în dolari (în 2001 erau încă 73%).[7] Încrederea în dolar a fost distrusă de mai multe ori, de exemplu prin furtul de către SUA și UE a aproximativ 300 de miliarde de dolari din rezervele băncilor centrale rusești și a 9 miliarde de dolari din rezervele băncilor centrale afgane, precum și prin datoria națională a SUA (36.000 de miliarde de dolari), care devine treptat alarmantă. Băncile centrale din întreaga lume își investesc acum din ce în ce mai mult rezervele în aur sau în monedele fiduciare ale celorlalte bănci. China, care a deținut timp îndelungat aproape 2.000 de miliarde USD în obligațiuni guvernamentale americane, renunță încet, dar sigur, la obligațiunile guvernamentale americane și și-a redus la jumătate deținerile între 2013 și 2024. În cele din urmă, se calculează că băncile americane vor urma să înregistreze pierderi de 500 de miliarde USD ca efect indirect al de-dolarizării.[8]

(va urma)

Surse:

[1] E.g. South China Morning Post 28.11.23.
[2] E.g. G. Steingart, Pioneer Briefing 8.7.24.
[3] De ex. Global Development Policy Center GDPC, Boston University (BU), Raport 11.6.24.
[4] De exemplu, National Bureau of Economic Research 4/24.
[5] De exemplu, Raportul Merics 6/24.
[6] De exemplu, Mercury 16.9.24.
[7] E.g. Bloomberg 4/23.
[8] J. Gaines, BRICS US Banks Face $500B in Losses as De-Dollarisation Grows, 5/10/24, https://watcher.guru/news/brics-us-banks-face-500b-in-losses-as-de-dollarization-grows

Citiți și:
Nu, BRICS nu urmărește să rivalizeze cu Occidentul
Mirajul BRICS și Noua Ordine Mondială

 

yogaesoteric
19 noiembrie 2024