S-a aprobat proiectul de digitalizare a cărților de identitate electronice din România – vor putea fi stocate pe telefon
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că se aprobă proiectul de digitalizare a cărților de identitate electronice, investiție de peste 380 de milioane de lei, finanțată prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență). Noile cărți de identitate electronice vor putea fi stocate pe telefon și oamenii le vor putea utiliza oficial.
„Aprobăm azi două proiecte de digitalizare cu impact major pentru cetățeni. Primul se referă la digitalizarea cărții de identitate electronice, investiție de peste 380 de milioane de lei, finanțată prin PNRR. Cel de-al doilea vizează digitalizarea sistemului notarial și a relației între notarii publici și cetățeni. Astfel multe acte și proceduri se vor face electronic, fără prezența fizică a părților”, a spus Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern din 14 noiembrie, potrivit stiripesurse.ro.
Digitalizarea pașapoartelor și cărților de identitate presupune crearea unor versiuni electronice ale acestor documente, care să fie stocate pe telefonul mobil. Aceste versiuni digitale vor include aceleași informații stocate pe cipurile pașapoartelor și cărților de identitate fizice, inclusiv imaginea facială a titularului, dar nu și amprentele digitale. Cetățenii vor avea opțiunea de a solicita și folosi aceste documente digitale pe o bază voluntară. Cel puțin deocamdată…….
Citiți și:
Teste finale la Cartea electronică de identitate: Ce diferă la noul cip, când vor fi emise și ce vom putea face cu noile carduri
Ipocrizia pledării pentru cartea de identitate electronică
Guvernul urmărește din nou biometrizarea și amprentarea întregii populații prin cartea de identitate electronică care servește pentru integrarea în identitatea digitală unică europeană și internațională
yogaesoteric
21 noiembrie 2024