Studiu exploziv: „Vaccinurile” anti-covid au cauzat o creștere cu 112.000% a numărului cazurilor de cheaguri în creier
Un nou studiu academic extrem de alarmant arată că așa-zisele vaccinuri împotriva covid prezintă un risc uriaș de a produce cheaguri de sânge în creier.
O echipă de oameni de știință americani de primă mână a descoperit că injecțiile ARNm anti-covid prezintă un risc de a crea cheaguri de sânge în creier de 1.119,6 ori mai mare decât vaccinurile antigripale, scrie SlayNews.
Dr. Peter McCullough, unul dintre cei mai proeminenți cardiologi din lume, care a făcut parte din echipa ce a efectuat acest studiu extrem de important, trage un semnal de alarmă privind creșterea înfiorătoare a cazurilor de cheaguri de sânge în creier la persoanele injectate cu „vaccinuri” anti-covid.
McCullough și echipa lui dezvăluie date alarmante, conform cărora injecțiile anti-covid au cauzat o creștere uluitoare, cu 112.000%, a cazurilor de cheaguri de sânge în creier.
Raportul a fost publicat recent în prestigiosul International Journal of Innovative Research in Medical Science (IJIRMS). Studiul a fost realizat de dr. McCullough, Kirstin Cosgrove, James Thorp și Claire Rogers.
Pe parcursul cercetărilor, echipa de experți, condusă de dr. Rogers, a analizat toate rapoartele privind tromboembolismul cerebral din ultimii 34 de ani.
Potrivit John Hopkins Medicine, tromboembolismul cerebral are loc atunci când în sinusurile venoase ale creierului se formează cheaguri de sânge, care nu mai permit drenarea sângelui din creier. Acest șir de evenimente face parte din atacul cerebral și poate duce la vătămări grave ale creierului și sistemului nervos central, putând cauza moartea subită.
Acesta este un efect cunoscut al injecțiilor anti-covid.
Studiul a examinat datele privind cazurile de tromboembolism cerebral după injectarea anti-covid, depuse la U.S. Centers for Disease Control and Prevention (CDC) și la baza de date federală Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS). Au fost analizate rapoartele depuse între ianuarie 1990 și decembrie 2023.
Studiul a descoperit 5.137 de cazuri raportate în cei trei ani în care „vaccinurile” anti-covid au fost disponibile. Asta în condițiile în care cei 34 de ani anteriori s-au raportat numai 52 de cazuri de tromboembolism cerebral asociate vaccinurilor antigripale.
Potrivit acestor date, se constată o creștere de 1.120 de ori a cazurilor de tromboembolism cerebral pentru injecțiile anti-covid comparativ cu vaccinurile antigripale, pe unitate de timp. Ceea ce înseamnă o creștere enormă de 111.795%.
Pentru toate celelalte vaccinuri, în afară de cele antigripale, numărul cazurilor de tromboembolism cerebral raportate în ultimii 34 de ani se ridică la 282. Asta înseamnă un risc de 207 ori mai mare pentru noile „vaccinuri”, sau o creștere cu 20.600%.
Comparativ cu toate celelalte vaccinuri combinate, injecțiile anti-covid au cauzat o creștere cu 17.334% a cazurilor de tromboembolism cerebral, pe unitate de timp.
„Există o încălcare alarmantă a limitelor de siguranță în ce privește efectele adverse de tromboză cerebrală după vaccinurile anti-covid, comparativ cu vaccinurile antigripale și chiar și cu toate celelalte vaccinuri”, au conchis autorii studiului.
„Este necesară impunerea imediată a unui moratoriu global privind utilizarea vaccinurilor anti-covid, cu o contraindicație absolută pentru femeile aflate la vârsta reproductivă”.
Bine-cunoscutul cardiolog McCullough a adăugat, pe pagina sa de Substack, că raportul „nu a surprins și nivelul de devastare neurologică permanentă și de dizabilitate suferit de acești pacienți”.
„Vă pot spune”, a continuat McCullough, „că ratele cu siguranță sunt extrem de mari, având în vedere magnitudinea cazurilor de tromboză raportate. Aceste date, printre altele, susțin cu putere că vaccinurile și rapelurile anti-covid este necesar să fie urgent retrase de pe piață. Niciun vaccin nu poate expune o persoană la un risc major de atac cerebral.”
De asemenea, există multe probe că injecțiile anti-covid „au legătură directă cu alte boli letale și cu morți subite”. Printre ele, VAERS raportează – la data de 31 mai – 37.647 morți, 216.757 spitalizări, 21.741 atacuri de cord și 28.445 cazuri de miocardită și pericardită.
Cercetătorii CDC au recunoscut „o rată mare de verificare a cazurilor de miocardită raportate la VAERS după vaccinarea anti-covid pe bază de ARNm”.
Asta a dus la concluzia că numărul cazurilor raportate este mai mic decât cel real.
Așa cum s-a relatat anterior, un alt studiu major – cel mai mare de până acum – având ca obiect 99 de milioane de persoane din opt țări, studiu publicat în februarie 2024 în prestigioasa revistă academică Vaccine, a „observat riscuri substanțial mai mari de miocardită după prima, a doua și a treia doză” de injecții anti-covid. Cercetătorii au avertizat, de asemenea, despre existența unui risc crescut de „pericardită, sindrom Guillain-Barré și tromboză la nivelul sinusurilor venoase cerebrale” precum și despre alte „potențiale probleme de siguranță care este necesar să fie cercetate mai aprofundat”.
În aprilie 2024, CDC a fost forțată de o instanță să dea publicității 780.000 de cazuri raportate de efecte adverse serioase, cazuri care nu fuseseră comunicate.
Între timp, un studiu academic produs de o echipă de elită din Japonia a descoperit „creșteri statistice semnificative” în numărul morților cauzate de cancer după a treia doză de injecții anti-covid, oferind și câteva teorii despre posibilele legături de cauzalitate.
Acest studiu apare într-un moment în care îngrijorările privind impactul pe termen lung al „vaccinurilor” anti-covid la nivel global sunt în creștere.
Așa cum s-a raportat, un virusolog renumit la nivel internațional, care a lucrat ca principal consilier al lui Bill Gates pe teme de vaccinuri, a avertizat publicul că, pentru cei care au fost injectați cu „vaccinuri” anti-covid, urmează un „val” de „decese fără precedent”.
Dr. Geert Vanden Bossche, care a lucrat ca expert în vaccinuri la Bill & Melinda Gates Foundation, a tras semnalul de alarmă cu privire la „valul de morbiditate” care urmează printre cei injectați cu „vaccinuri” anti-covid.
Dr. Bossche a avertizat că urmează o „scădere absolut fără precedent” la nivel demografic peste tot în lume. El prevede că „până la 30-40%” din populația generală va deceda curând în „țările cu rate mari de vaccinare”.
Reputatul om de știință a tras acest semnal de alarmă în timpul unui interviu cu expertul și investigatorul în materie de vaccinuri, Steve Kirsch.
Bossche a explicat că, în țările dezvoltate, unde rata de vaccinare este mare, numărul cazurilor de boli grave crește în valuri.
„În cele din urmă, această evoluție va duce, în mod inevitabil, la apariția unei variante extrem de virulente care va duce la valuri de spitalizări și cazuri grave în țările cu rată mare de vaccinare – evident, întotdeauna în țările cu rată mare de vaccinare”, a subliniat Bossche.
„În umila mea opinie, ceea ce vom vedea este cu totul diferit, cu totul fără precedent în termeni de magnitudine a valului de morbiditate și, din păcate, mortalitate, la care vom asista”, a adăugat Bossche.
Întrebat de Kirsch despre ce va presupune acest fenomen „cu totul fără precedent”, Bossche a răspuns cu predicția că mai mult de o treime din populație va muri ca rezultat direct al campaniei de injectare anti-covid.
„În sânul unora dintre populațiile cu rată mare de vaccinare……. nu aș fi surprins să avem de-a face cu o decimare serioasă a populației, în unele populații, poate până la 30 sau 40 de procente”, a comentat Bossche.
Între timp, alt studiu major a ajuns la concluzia că injecțiile anti-covid cauzează leziuni cerebrale și multiple afecțiuni legate de cogniție. Un grup de cercetători de vârf din Coreea de Sud a analizat datele de sănătate ale 4,3 milioane de persoane din Seul. Rezultatele studiului, publicate în MedRxiv Journal, sunt deosebit de alarmante. Comparând, pe o perioadă de trei luni, ratele de incidență a unor condiții medicale noi la persoanele injectate anti-covid cu cele ale persoanelor neinjectate, studiul a ajuns la concluzia că persoanele care au primit „vaccinuri” anti-covid suferă tot mai frecvent de următoarele afecțiuni:
- O creștere de 68% în incidența cazurilor de depresie;
- O creștere de 44% în incidența cazurilor de anxietate și alte afecțiuni asociate;
- O creștere de 93,4% în incidența cazurilor de tulburări de somn;
- O uluitoare creștere de 138% în incidența cazurilor de impedimente cognitive ușoare;
- O creștere de 23% în incidența cazurilor de Alzheimer.
Citiți și:
„Vaccinurile” anti-covid pot declanșa „furtuni de citokine și anafilaxie”, cu efecte letale
Efectele adverse ale vaccinurilor covid-19 așa cum le are raportate OMS (Poză)
yogaesoteric
23 noiembrie 2024