Care e, cu adevărat, planul?

Știți foarte puține, iar acum, cu toate că păreți că vă dumiriți, de fapt sunteți împinși mai adânc în ceață. Vânați ruși așa cum, atunci când erați mici, căutați fantome ziua, iar noaptea făceați în pat de frică. Acum, același creier de copil vă joacă feste. Vă văd îngrijorați și simțiți nevoia să justificați aberația pe care sunteți gata s-o faceți. Dacă veți avea răbdare – și-aici sunt rezervat, deoarece creierul de copil care v-a acaparat, nu vă lasă! – veți înțelege imediat care-i miza întregii mizerii pe care o vedem acum.

Treaba începe de mai mult timp, mai precis de la debarcarea lui Crin Antonescu. S-a făcut pentru a permite ca peștele mic – PDL – să poată înghiți peștele cel mare, PNL. Dar și pentru altceva, mai precis pentru reideologizarea PNL. Dacă veți compara PNL-ul de acum cu cel de atunci, veți înțelege că devierea spre neomarxism e monstruos de mare. Practic, la ora actuală, sunt diferențe infime între PNL și USR, iar venirea lui Bolojan a fost instrumentată special pentru ca tranziția să fie finalizată la sfârșitul acestui an.

Și-acum mergem pe cealaltă aripă, întorcându-ne în istorie la pierderea președinției de către Ponta. Mucosul a fost elevul silitor al mafiei mondiale, asumându-și prefacerea PSD-ului din partidul cu rădăcini naționaliste într-unul de format european. Ce înseamnă asta? Păi tot tacâmul pe care-l cunoașteți: LGBT, minorități la tot pasul, imigrație, droguri, imbecilizare ș.a.m.d. Când i s-a înscenat mizeria de la Colectiv, a simțit nevoia să se răzbune pe cei care-l inventaseră. A făcut-o discret, pasând partidul în mâna lui Dragnea. Știa ce face, mai precis era conștient că Dragnea va prelua filonul naționalist-suveranist pentru a profita de valul care se forma. Și fix așa a fost, iar Dragnea, pentru că scăpase de sub control, a fost mutat la mititică.

Așa a apărut, din neantul laboratoarelor, Ciolacu, covrigarul cu față de căldărar. Misiunea sa? Curățarea PSD de orice element naționalist și reorientarea masivă spre stânga neomarxistă. Făcând asta, Ciolacu fusese încredințat că va primi președinția României. Și uite-așa ați văzut o curățenie mult mai eficientă. Dacă Ponta a lucrat cu DNA-ul și serviciile de forță, Ciolacu a lucrat cu media. Lucrătură finuță, cu informații calculate și scăpate pe la tot felul de pomanagii media, care apoi dau mai departe și fac din rahat bici. Recorder este mult mai conectat la PSD decât v-ați imagina! În ceea ce privește scandalul Nordis, bănuiala mea e că își are originea într-o neînțelegere dintre Laura Vicol și un intermediar de-al lui Ciolacu. În stilul caracteristic, Ciolacu a scăpat câteva informații la tovarășii pomanagii, dar care s-au prins că e mult mai util și bănos de băgat mizeria în campanie. Partea frumoasă e că toată însăilarea i s-a spart în cap covrigarului într-un mod pe care nu-l calculase. V-ați întrebat oare de unde au ieșit la iveală acele informații cu avioanele? Fiți deștepți, luați traseul invers, vedeți cine-a fost paradit și-o să înțelegeți și cine din interior a suflat informația! O fi fata blondă, dar nu-i deloc proastă!

Poate că acum vi se pare ciudat. Ponta, după cum a văzut toată lumea, a executat ordinele cu strășnicie și, cu toate acestea, a fost jupuit. Ciolacu, la fel. Parcă nu are logică, nu-i așa? De ce oare nu le-au dat ceea ce le-au promis? Vedeți, nici în ultima clipă n-ați înțeles schema, la fel cum n-au înțeles-o nici ei, inculpații! Uitați-vă la Ciucă: ați văzut vreo slugă mai perfectă decât ăsta? Și, cu toate acestea, i-au dat drumul la vatră în cel mai înjositor mod posibil. Era și el cineva, îl știa lumea de general, de șef al Statului Major. A fost târât în lături, tăvălit și scos pe tușă ca un prost. Tot nu înțelegeți? Sforarii nu au nicio obligație față de slugi! Când consideră că și-au îndeplinit misiunea, pur și simplu le aruncă.

Să revenim însă la subiect. Ce-a fost cu Ciolacu? I s-a instrumentat o farsă de zile mari. În toate sondajele, în toate opiniile, era prezentat viitorul președinte. Mereu pe locul întâi, cu tendințe clare de victorie. Și, pe turnantă, s-a trezit că de pe locul întâi a ajuns prima dată pe doi, după care pe trei. A simțit cum îi curge toată energia, la fel cum a simțit-o, probabil, și Prostănacul. Care-a fost treaba?

Dacă l-ar fi lăsat să ajungă la Cotroceni, covrigarul ar fi ajuns puternic și, la șmecheria care-l caracterizează, s-ar fi preschimbat imediat într-un tartore. Nu putea fi lăsat, așa că l-au îndepărtat atât din funcția visată cât și din cea de șef al partidului. Motivul? E timpul ca PSD-ul să treacă la nivelul următor, să se userizeze complet. În acest fel întregul spectru politic va fi acaparat de forțe progresiste care vor avea puterea să facă tot ce vor. Și ce vor? E vai de capul nostru!

Prima lege care va fi votată după investirea guvernului Bolojan va fi pachetul LGBT. Asta promisese și Ciolacu, doar că nu era credibil. Bolojan e omul lor, care nu va mișca niciun milimetru în lateral! Următoarea mișcare va fi schimbarea Constituției pentru a permite mutarea de populații pe teritoriul României. Sub presiunea FMI va fi declanșat un amplu proces de privatizare totală a țării, iar banii încasați vor fi folosiți pentru achiziția de arme care vor ajunge pe frontul ucrainean. Și nu doar armele vor ajunge acolo, ci și soldații români, adică fiecare dintre noi! Însă nu doar acestea vor fi măsurile. Traiul va ajunge cocoșător de scump, taxele și impozitele îi vor obliga pe proprietari să vândă ieftin pentru a sta în chirie în apartamentele vândute către fonduri imobiliare specializate, care vor beneficia de facilități deoarece, nu-i așa?, e nevoie să fie cumva subvenționate prețurile chiriilor. Sună înfricoșător? Stați liniștiți, e doar o mică parte a coșmarului.

De ce-au ales-o pe Lasconi? Din același motiv pentru care l-au ales pe Biden: sforarii nu au nevoie de un conducător, ci de o carcasă care să execute fără să crâcnească ceea ce i se cere. băsescu făcea, dar comenta. De aceea, au avut grijă ca urmașul său să fie Plăvanul. Ăstuia nu i-a mișcat niciun mușchi, a executat totul ca la carte, doar că s-a dovedit puțin cam scump. Nu a fost o problemă, că doar nu de la sforari a luat, dar e nasol pentru imagine. Acum au inventat-o pe Lasconi. Deșteaptă ca noaptea și ușor de mulțumit: cu o sticlă de vodcă face fix ce i se cere, precum cățelul căruia i se arată bucățica de mâncare preferată. Asta e revoluția pe care sunteți condamnați s-o faceți de unii singuri.

Nu vă cer să mă credeți, vă cer doar să nu fiți proști! Știți bine că Lasconi nu merită, că în mod normal n-ați fi votat pentru ea nici dacă vi s-ar fi uscat mâna. Doar că acum v-au vrăjit, vă comportați de parcă ați fi hipnotizați. Startegia Moscovici lucrează cu motoarele turate la maxim! Creierul de copil pe care vi l-au activat se teme să nu i se ia jucăriile. Creierul de adult v-ar fi spus că n-au ce jucării să vă ia, dar, din păcate, acum judecați cu creierul de copil pentru că sunteți sub hipnoză. Adevărul e că n-am mai văzut un asemenea atac până acum. Întreaga forță a statului e concentrată pe „mișcarea strategică”: aceea de a te convinge să pui „de bunăvoie și nesilit de nimeni” ștampila pe Lasconi. E ca și cum te-ai duce să te auto-însemnezi, să-ți pui singur „semnul pe frunte sau pe mâna dreaptă”. Au nevoie de acceptul tău înainte de a te paradi.

[…….]

Gândește-te bine la ceea ce ți-am spus și, dincolo de toate, gândește cu creierul matur! Evită să te arunci de bunăvoie în capcană!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Avem un singur glonț pe care să-l tragem. Și el se numește vot. Cu prezență masivă la urne!
Andrei Marga: Votul pentru reconstrucție

 

yogaesoteric
26 noiembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More