Un uriaș scandal naționalist zguduie Slovacia: „Ideologia LGBT duce la dispariţia rasei albe
Furia este tot mai puternică la Bratislava împotriva ministrului Culturii după demiterea unor directori de instituţii de renume şi încetarea ajutorului acordat asociaţiilor LGBT+, toate în numele „culturii slovace”, relatează AFP, conform Agerpres.
Martina Simkovicova, care reprezintă partidul naţionalist de dreapta SNS, s-a angajat să susțină cultura naţională slovacă şi a anunţat că nu vor mai exista fonduri de la stat pentru ceea ce a numit „gender-mania” şi „agenda LGBT”.
„Cultura slovacilor ar fi cazul să fie slovacă. Slovacă şi nimic altceva”, a insistat ministrul într-unul dintre primele sale discursuri. Ea a deplâns, de asemenea, „ideologia LGBT+” care duce la „dispariţia rasei albe”.
Deşi premierul naţionalist Robert Fico nu face parte din acelaşi partid cu ea, el împărtăşeşte opiniile ministrului Culturii.
Născută în 1971, Martina Simkovicova este o fostă prezentatoare de televiziune și a făcut numeroase remarci ce au fost catalogate drept conspiraţioniste, xenofobe şi pro-ruseşti. Ea a avertizat la începutul acestui an că nu le va da „niciun ban” asociaţiilor pentru drepturile LGBT+, o ameninţare care a fost pusă recent în aplicare prin retragerea subvenţiilor.
Artiștii pro-LGBT protestează
„Tot ceea ce ţine de tema LGBT+” este afectat, a declarat Martin Macko, directorul ONG-ului Iniciativa Inakost (Alteritate), spunând că a văzut „o înmulţire a atacurilor” având în vedere numărul de victime care vin la asociaţie.
În faţa acestei situaţii, angajaţi şi vizitatori întorc fizic spatele câte unui nou director sau actorii citesc un manifest după câte un spectacol.
O demonstraţie a avut loc joi, 12 decembrie 2024, în capitală, pentru a denunţa politicile Martinei Simkovicova care, de la preluarea mandatului, a făcut în permanenţă valuri. Înainte de protestul de joi, au avut loc o serie de mitinguri mari în această vară.
Citiți și:
Bulgaria se impune și dă exemplu României: A adoptat o lege care interzice propaganda LGBTQ în școli!
Trump a dat „o lovitură grea” organizațiilor care promovează drepturile transsexualilor și LGBTQ
yogaesoteric
14 decembrie 2024