Guvernul nu se mai ferește. Sunt pregătite de război căile ferate române
Executivul a început să vorbească deja despre stare de război și mobilizarea forțelor armate române, acestea fiind argumentele prezentate în expunerea de motive din proiectul de capitalizare a noii companii de stat Carpatica Feroviar România S.A. Potrivit Ministerului Transporturilor, fără o companie de transport marfă pe calea ferată controlată de stat, România nu-și va putea respecta angajamentele față de NATO.
Falimentată de Comisia Europeană, prin obligația de a restitui un așa-zis ajutor de stat, după plângerea făcută la Bruxelles de o companie feroviară privată din România, CFR Marfă a ajuns în situația de a se vinde pe bucăți. Cu excepția câtorva active, pe care le va prelua nou-înființata societate de stat, totul va fi vândut către privați, compania de stat neavând voie să participe la licitații.
Ministerul Transporturilor a cerut permisiunea de la Bruxelles pentru a putea înființa și capitaliza Carpatica Feroviar România SA, însă argumentele folosite sunt pur și simplu halucinante. Și asta pentru că principalele motive invocate în expunerea de motive a proiectului de ordonanță de urgență pentru capitalizarea Carpatica Feroviar România S.A. sunt mobilizarea forțelor armate române și starea de război.
„Neimplementarea în regim de urgență a capitalizării Societății Carpatica Feroviar România S.A. poate conduce la blocaje în realizarea de transporturi de marfă de către statul român, având în vedere faptul că CFR Marfă se va desființa și, într-o eventuală criză de război, România, fiind un stat membru NATO, nu va putea într-un termen extrem de scurt să își îndeplinească obligațiile. Având în vedere faptul că mobilitatea militară pe calea ferată este un factor cheie de facilitare a circulației rapide și fără întreruperi a personalului, tehnicii și echipamentelor militare pentru activități de rutină, pentru deplasarea în și din zonele de desfășurare a exercițiilor militare, precum și pe timpul situațiilor de criză și de război”, a susținut Ministerul Transporturilor.
În nume propriu
Totodată, a mai arătat ministerul, neadoptarea în regim de urgență a măsurilor preconizate ar avea drept consecință riscul ca statul român să nu aibă o companie pentru transport de marfă, iar într-o eventuală situație de criză, cât și de război, statul nu va avea posibilitatea de a acționa în nume propriu și nu va putea contrabalansa eventualul refuz din partea celorlalte companii private de transport de marfă.
„Ținând cont de faptul că pentru respectarea angajamentelor NATO este nevoie de achiziționarea de active de către statul român pentru o companie a statului român, pentru transportul de trupe, echipamente, utilaje, armament în caz de mobilizare a forțelor armate ale României și ale partenerilor strategici, transportul de ajutor umanitar pentru zonele afectate de conflicte armate, pentru asigurarea cooperării internaționale, transportul de cereale, materii prime și combustibil, pentru evitarea unei crize alimentare sau energetice”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
De altfel, în luna februarie a acestui an, în hotărârea de înființare a societății Carpatica, erau invocate evenimentele extraordinare ale anilor 2020-2023, care au relevat nevoia statului român de a se putea baza pe existența unei societăți de transport feroviar de marfă care să realizeze transportul de trupe, echipamente, utilaje, armament, în caz de mobilizare a forțelor armate ale României și ale partenerilor strategici.
Cu permisiune de la stăpânire
Ministerul Transporturilor ne informează că autoritățile române au prezentat Comisiei Europene o strategie de rambursare, care implică înființarea unei noi companii / societăți feroviare de transport marfă de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, achiziționarea directă a unor active aparținând CFR Marfă de către Carpatica Feroviar România, vânzarea prin licitații publice a restului patrimoniului CFR Marfă, la care noua entitate nu va avea dreptul să participe, și intrarea în faliment a societății CFR Marfă și ieșirea sa de pe piață, după operaționalizarea completă a Carpatica Feroviar România.
„Suma pentru capitalizare a fost obținută în urma realizării unui plan de afaceri pentru primii 5 ani de activitate, acesta fiind comunicat Comisiei Europene. Totodată, planul a fost supus analizei în cadrul unui Test al Investitorului Privat Prudent, realizat de un expert independent, cu reputație internațională și expertiză în domeniu, respectiv KPMG Advisory SRL, respectându-se, astfel, legislația în materia ajutorului de stat”, a mai precizat Ministerul Transporturilor.
Citiți și:
Orban a discutat cu Putin: „Trăim cele mai periculoase săptămâni ale războiului din Ucraina!”
Armata Română pierde complet controlul național? După comanda Armatei, și spațiul aerian românesc poate trece sub control NATO. Proiectul permite forțelor NATO să doboare aeronave cu sau fără pilot
yogaesoteric
17 decembrie 2024