Pro şi anti-masonerie la OTV

Despre emisiunea lui Dan Diaconescu (02.01.2005) care l-a avut ca invitat pe masonul Olimpian Ungherea, dar şi despre emisiunea de a doua zi cu Lorin Fortună 

Dacă cei care conduc din umbră au decis să îşi trimită un mesager, care nu se sfieşte să declare sus şi tare că este mason de gradul 3 într-o emisiune cu audienţă maximă şi într-un moment de început de an înseamnă că ceva important se petrece şi era momentul să intervină mai pe faţă decât o fac de obicei. Să ne aducem aminte că imediat după decembrie 1989 ziarele erau pline de articole care prezentau toată istoria României ca pe o înşiruire de succese masonice… 

Ce rost  a avut emisiunea din 02 ianuarie?  

Este vorba de o emisiune în care masonul Olimpian Ungherea se dedă la un familiarism exagerat faţă de Dan Diaconescu şi se plasează pe poziţia superioră a decanului de vârstă care dă lecţii şi îşi permite să facă recomandări! Pretextul emisiunii a fost lansarea unor noi cărţi ale domnului Olimpian Ungherea, ocazie cu care acesta şi-a transmis mesajul. Iată exact în ce mod: 

Dan Diaconescu: (…)e bine să ştim de la început lucrurile astea să nu se supere iar cineva foarte tare ca atunci în 1 septembrie 2002. 

Olimpian Ungherea: Ar fi bine să se supere, dar nu mai are preşul sub picioare, puterea nu mai are putere să fie clar, să înţeleagă şi puterea care a fost până mai ieri că nu mai are putere!

Dan Diaconescu: Dar noua putere are putere sau de acum încolo…?
Olimpian Ungherea:  Noua putere are putere…” 

O astfel de afirmaţie pare un non-sens dat fiind faptul că noua putere a fost deja recunoscută în 12 decembrie de electoratul român, singurul capabil să o investească ca fiind Puterea. Pentru cei capabili să audă, această frază însă este o dezicere publică de Adrian Năstase şi ai lui şi o investire, o recunoaştere oficială a noii administraţii. În  plus, dezvăluie un adevăr cutremurător: guvernul din umbră este adevărata putere şi nu guvernul, nu preşedintele ales. Este necesar ca ei să fie mai întâi recunoscuşi de guvernul din umbră pentru a exista şi acţiona. În momentul în care persoanele publice, respectiv preşedintele şi membrii guvernului sunt compromise, guvernul din umbră îşi trimite mesagerii pentru a se dezice de aceştia, ca nu cumva cineva să îi pună în aceeaşi oală. Pentru ei a părea ireproşabil din punct de vedere al cutumelor sociale este cel mai important.    

În finalul emisiunii am asistat la  o a doua recunoaştere – cea a lui Dan Diaconescu şi a emisiunii sale. Conform paşilor explicaţi în articolul despre Jocuri şi manevre informaţionale este vorba de o punere în aplicare vădită a planului B: crearea de făgaşe atunci când nu poţi împiedica informaţia să se propage. Chiar dacă rezultatele alegerilor au fost surprinzătoare, credem noi, pentru aceşti manipulatori din umbră, ei vor să creeze impresia că este alegerea lor. 

Un argument  în acest sens este faptul că din reluarea emisiunii respective, care s-a difuzat în dimineaţa zilei de 03 ianuarie au fost scoase întrebările (numeroase şi repetate) primite de la telespectatori referitoare la Gregorian Bivolaru şi M.I.S.A., cele 12 numere ale revistei Francmasoneria, Protocoalele Francmasonice, etc. în timp ce alte jumătăţi de adevăr şi numeroase piste false au fost păstrate. Ideile aberante referitoare la dl. Gregorian Bivolaru le vom trata în alt articol. Aici vrem în special să evidenţiem modul în care acest personaj burlesc (Olimpian Ungherea) nu face decât să aplice tehnicile de manipulare prin intermediul informaţiei. Nu că dumnealui ar fi, neapărat, un manipulator. Satisfăcut de poziţia lui de „răspândac”, probabil că domnul Ungherea nici nu ştie cui îi face jocul şi în ce fel. 

Principiul aplicat este acela de a face dezvăluiri parţiale ale unor informaţii presupus oculte. Oamenii vor fi mulţumiţi şi nu îşi vor mai pune probleme. Dar să nu uităm că totuşi, dl. Ungherea nu este un mare iniţiat. Gradul 3 în fracmasonerie este ceva mai mult decât nimic, şi cu siguranţă nu îi permite accesul nici la secrete şi informaţii inedite, nici la adevărata faţă şi adevăratele scopuri sinistre ale masoneriei. Lucru evident şi datorită numeroaselor sale răspunsuri evazive, sau de tipul „nu ştiu”. El este doar o marionetă, un mason de paie, de paradă, un cabotin. 

Emisiunea din 3 ianuarie
 

Pe 3 ianuarie a urmat o altă emisiune la OTV, în care invitatul, domnul Lorin Fortună, a făcut nişte observaţii critice foarte pertinente la adresa francmasoneriei. El a subliniat şi faptul, dureros de real, că cei care participă pasivi (acceptând prin pasivitatea lor) la anumite decizii politice sau sociale negative ale celor care conduc din umbră se fac la rândul lor vinovaţi de complicitate.

Lorin Fortună este un personaj pitoresc al vieţii publice româneşti: revoluţionar de seamă în zilele fierbinţi ale revoluţiei din 1989 de la Timişoara, fondator de partide (Partidul Republican), publicist (editează revista „Astral”), bio-energetician, ezoterist… Iată ce a spus el referitor la domnul profesor Gregorian Bivolaru în această emisiune: 

Lorin Fortună: (…) Datorită faptului că în Bucureşti s-au luat deciziile cele mai rele pentru poporul român, de către guvernanţii care au venit, şi au dus poporul român în situaţia în care este, nu spun acuma care guvern. Datorită…  A, apropo! Veţi vedea… Ţineţi minte că aţi făcut toată treaba aia cu Gregorian Bivolaru… Da?
Dan Diaconescu:  Da.
Lorin Fortună: Vă rog să notaţi data, să vedeţi ce se întâmplă peste 5 ani de zile, ce se întâmplă peste 10 ani de zile, ce se întâmplă peste… 16 ani de zile, după acea dată!
Dan Diaconescu: – Păi ce se întâmplă?
Lorin Fortună: – O să vedeţi, o să vedeţi ce se va întâmpla…
Dan Diaconescu: – De rău sau de bine?
Lorin Fortună: – Eu zic că de rău! Pentru că adevăratul motiv pentru care s-au luat de el, nu-i tipa aia de 14-15 ani care, vorba aia arăta a „femeie jos pălăria” şi aşa mai departe…
Dan Diaconescu: – Da…
Lorin Fortună: – …ci faptul că el a scris două cărţi împotriva masoneriei şi a tras public, cum să vă spun, a atras public atenţia poporului român asupra pericolului pe care îl reprezintă acţiunea subversivă, conspirată şi uneori, şi chiar deseori subversivă a organizaţiilor de tip masonic. Asta a făcut el! Din cauza asta nu-l iartă ei şi aşa mai departe… În sfârşit!”   


 

 

 


Din reluarea emisiunii care l-a avut ca invitat pe domnul Lorin Fortună lipseşte acest  pasaj extrem de important. Pentru că domnul Fortună vorbeşte despre consecinţele karmice ale acţiunilor prin care un popor se face părtaş al conducerii masonice, prin indiferenţă şi acceptare pasivă.


În acest context domnul Fortună a fost prima persoană din afara M.I.S.A. care a afirmat în mod public că momentul declanşării abuzurilor împotriva domnului profesor Gregorian Bivolaru a fost puternic marcat negativ în planurile subtile şi va avea consecinţe negative ample. Şi că motivul real pentru care domnul profesor este persecutat acum este activitatea sa eficient anti-masonică, lucru pe care şi domnul Gregorian Bivolaru şi M.I.S.A. l-au susţinut încă de la declanşarea evenimentelor.

 

Evident că acest pasaj a fost scos din reluarea emisiunii de a doua zi.  Ne vine greu să credem că aceste omisiuni sunt întâmplătoare.

 



În loc de concluzie…

 


Domnul profesor Gregorian Bivolaru a fost „persona non-grata” (adică nerecunoscută de guvernul din umbră) în timpul dictaturii comuniste a lui Ceauşescu. Normal era ca după căderea lui Ceauşescu dumnealui să fie reabilitat, dacă se schimba cu adevărat puterea! Democraţia comunistă din ultimii 15 ani a menţinut însă aceeaşi atitudine, care a atins limite greu de imaginat începând cu  martie 2004. Observăm cu luciditate că şi după alegeri presa face aceleaşi jocuri, ceea ce demonstrează că guvernele trec, dar cei din umbră rămân. Singurul act care să demonstreze că lucrurile au intrat acum pe un făgaş autentic pozitiv ar fi stoparea oricărei forme de persecuţie a domnului profesor. Până în prezent toate acţiunile guvernului din umbră dovedesc doar un singur lucru: că l-au recunoscut  a fi singura fiinţă capabilă să îi pună  în Lumină. 

Vă recomandăm să citiţi şi articolul Răzbunarea Francmasoneriei


6 ianuarie 2005

 

yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More