Blackout-ul din Franța a fost provocat de activiștii climatici de extremă stânga. Ei au atacat mai multe instalații electrice pentru a „salva planeta”
Orașele Cannes și Nisa de pe Riviera Franceză au fost vizate de un act de sabotaj împotriva rețelei electrice în weekendul 24-25 mai. Responsabilitatea pentru atacuri a fost revendicată ulterior de mai multe grupuri anarhiste. Acestea au transmis într-o declarație că au vrut să „taie curentul la ceea ce ne distruge”, conform European Conservative.

Începând de vineri, 23 mai, au fost comise trei atacuri împotriva instalațiilor electrice în departamentele Var și Alpes-Maritimes de pe Riviera Franceză. Stații electrice și transformatoare au fost incendiate, iar stâlpii au fost tăiați cu ferăstrăul. Drept urmare, sute de mii de case au rămas fără electricitate. 160.000 de locuințe au fost afectate în Cannes și 45.000 în jurul orașului Nisa.
Ținta a fost Festivalul Internațional de Film de la Cannes, acuzat în declarație că servește drept „fațadă pentru o Republică Franceză grandilocventă, apărătoare a valorilor progresului pe scena internațională, dar mai ales al doilea exportator de arme din lume”.
De asemenea, au fost vizate importante grupuri industriale cu sediul în zonele Cannes și Nisa, companii acuzate că au semănat moartea prin facilitarea pregătirilor de război.
Ancheta nu a reușit încă să stabilească cine a fost direct responsabil pentru întreruperile de curent, nici cine se află în spatele declarației. Poliția a transmis însă că ia cazul „în serios”.
Declarația a fost postată pe un site „alternativ”, Indy Media, care a găzduit și alte afirmații de sabotaj în trecut. Site-ul este legat de mediul de extremă stângă din orașul Nantes. Zona este foarte populară pentru activiști de mediu și anarhiști.
Citiți și:
Schimbarea Climatică: O gogoriță care amenință să distrugă civilizația
Ralph Schoellhammer: Activismul împotriva schimbărilor climatice nu are legătură cu planeta sau știința, ci cu plictiseala burgheziei globaliste
yogaesoteric
4 iunie 2025