Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilizație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetători de la Harvard și Montana Technological University sugerează o nouă perspectivă asupra fenomenelor OZN, cunoscute și ca fenomene aeriene neidentificate. Ei vorbesc despre existența unei civilizații avansate, ascunse fie sub scoarța terestră, fie în adâncurile oceanelor, ai cărei membri au fost denumiți „criptotereștri”.

Potrivit acestei ipoteze, „criptotereștrii” ar putea fi descendenții unei civilizații umane avansate dispărute sau ființe non-umane evoluate care locuiesc în locuri greu accesibile, precum vulcani sau fundul oceanului. Autorii studiului susțin că unele dintre aparițiile OZN, raportate inclusiv de personal militar sau marinari, ar putea fi datorate tehnologiei avansate a acestor civilizații necunoscute.
Observațiile de obiecte submarine neidentificate care se deplasează cu viteze mari, cum ar fi un incident din 1987, în care un vas militar din Noua Zeelandă ar fi fost urmărit de un obiect de 240 de metri lungime, sunt aduse ca exemple. Aceste fenomene ar putea avea o sursă terestră necunoscută. Cercetătorii propun ca ipoteză faptul că anumite „puncte fierbinți” pentru OZN-uri, cum ar fi vulcanul Popocatépetl din Mexic sau Muntele Shasta din California, ar putea ascunde baze ale acestei civilizații avansate.
De asemenea, dr. Shirley Wright, fostă asistentă a lui Albert Einstein, ar fi afirmat că în 1947 a văzut ființe care ar fi putut proveni de la un presupus incident OZN la Roswell, pe care le-a descris ca fiind „oameni, dar o formă avansată” care trăiau în subteran. Deși teoria este controversată și dificil de acceptat în comunitatea științifică, cercetătorii consideră că anumite caracteristici ale fenomenelor UAP nu pot fi explicate prin tehnologia umană cunoscută, scrie incredibilia.ro.
Probabilitatea existenței unei astfel de civilizații este estimată la aproximativ 10%, evenimentul fiind susținut și de surse neconfirmate, inclusiv legende precum cea a Atlantidei. Acest studiu a fost acceptat pentru publicare în revista Philosophy and Cosmology, subliniind interesul academic pentru idee, chiar dacă este consideră în general improbabilă.
Citiți și:
Extratereştrii, intratereștrii şi OSN-urile din adâncurile mărilor şi oceanelor: o istorie fabuloasă din vechime şi până în prezent! (I)
Şase motive argumentate și pline de bun simț, care ne permit să credem că în imensul univers fizic în care trăim există viață extraterestră (1)
yogaesoteric
5 septembrie 2025
Also available in:
English