„Blocăm tot” – Franța zguduită de proteste masive: gări paralizate, baricade și ciocniri cu jandarmii
Franța s-a confruntat miercuri, 10 septembrie, cu una dintre cele mai intense zile de tulburări sociale din ultimii ani, la care au participat peste 29.000 de oameni. Mișcarea a fost declanșată de apelul de a „Bloca totul”, lansat pe Telegram.
Începând de miercuri dimineață, mii de protestatari au inundat străzile, piețele și gările din multe orașe, provocând probleme grave cu transportul și ducând la cel puțin 250 de arestări, potrivit Cotidianul.

În capitală, situația a fost tensionată încă de la primele ore ale dimineții. Traficul în Gare du Nord, unde circulă trenurile Eurostar, a fost perturbat după ce protestatarii au încercat să o ia cu asalt. În același timp, aproximativ 400 de persoane, în principal lucrători feroviari sindicalizați, s-au adunat la Gare de Lyon, ocupând atriumul principal și strigând sloganuri împotriva guvernului și a președintelui Emmanuel Macron.
Poliția a intervenit în forță în jurul Gare du Nord, folosind gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea, în timp ce comercianții din zonă și-au coborât în grabă obloanele, temându-se de un dezastru.
Incendii și incidente în provincie
Dincolo de Paris, protestele s-au extins în toată țara. Orașul Rennes a fost martorul celor mai grave incidente, un autobuz fiind incendiat și echipele de salvare atacate în timpul unei intervenții. La Marsilia, aproximativ 8.000 de oameni au ieșit în stradă, autoritățile folosind gaze lacrimogene pentru a zădărnici încercările de a bloca drumurile. La Toulouse, protestatarii au instalat baricade în mai multe cartiere. 26 de arestări au avut loc.
În Gironde, mitingurile s-au extins în orașe mai mici, precum Libourne și Langon, grupuri de locuitori ocupând sensuri giratorii. Scene similare au fost înregistrate în Saint-Denis, lângă Stade de France, unde au fost instalate baricade și pancarte cu sloganuri antiguvernamentale.
Școlile și infrastructura în centrul atenției
Potrivit Ministerului Educației, cel puțin 100 de școli au fost afectate de proteste. În liceele din Paris, elevii au ocupat intrările, ținând pancarte cu sloganuri precum „Impozitați bogații”.
În același timp, au avut loc atacuri asupra infrastructurii: două vehicule au fost incendiate într-o carieră din Ardennes, în timp ce un turn de telecomunicații a fost incendiat în regiunea Charente. În Essonne, sute de protestatari au blocat autostrada N20 timp de ore întregi și au ocupat instalațiile Amazon din Bretigny-sur-Orge.
Protestele au declanșat o reacție în lanț pe scena politică. Ministrul de Interne, Bruno Retailleau, a vorbit despre un „climat de rebeliune” pe care protestatarii încearcă să-l creeze, în timp ce membrii partidului Franța Insubordonată (LFI) au declarat că susțin protestele din întreaga țară.
Sloganul „Blocați totul” pare să fi unit sindicatele, mișcările politice și colectivele, producând un amestec exploziv de nemulțumire socială.
Profesorii francezi participă la „Blocăm tot”
Ministerul Educației din Franța a anunțat ratele de grevă în contextul acestei mișcări sociale pentru academiile metropolitane. Astfel, 4,64% a fost media generală a cadrelor didactice în grevă, față de 2,38% angajați din alte sectoare, potrivit Gândul.
Studenții cer greve și acțiune: „Suntem aici, chiar dacă Macron nu vrea”
Câteva sute de protestatari s-au adunat în Place du Châtelet din Paris, în fața Teatrului Châtelet. Aceștia au fost în principal tineri și sindicaliști, relatează Le Figaro.
Întăririle soseau pentru a mări rândurile. „Suntem aici, suntem aici, chiar dacă Macron nu vrea, suntem aici, pentru o lume mai bună, chiar dacă Macron nu vrea, suntem aici”, au scandat ei.
Studenți de la UNEF și NPA (de la Universitatea Nanterre) au fost și ei acolo și cântau:
„Nu în Adunare sau la Matignon vom obține satisfacție, ci prin greve și acțiuni […], toți împreună.”
Pavel Durov, fondatorul Telegram: Sunt mândru că Telegram este un instrument pentru protestele față de politicile lui Macron
Pavel Durov se alătură protestatarilor și se declară mândru că Telegram este „un instrument” în mișcarea din Franța.
„Sunt mândru că Telegram este un instrument pentru protestele din Franța față de politicile eșuate ale lui Macron. După 8 ani de neglijență, oamenii s-au săturat de PR-ul gol și ripostează”, scrie acesta pe X.

Durov a fost reținut pe aeroportul Le Bourget în august 2024 și acuzat de o serie de încălcări legate de populara aplicație de mesagerie pe care a fondat-o.
A fost prima dată când fondatorul unei companii de comunicare virtuală a fost arestat din cauza conținutului de pe platforma sa.
În prezent, se află sub control judiciar. Începând cu luna iulie, i s-a permis să părăsească Franța pentru maximum două săptămâni.
Durov a scris pe Telegram, în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale din România că „un guvern vest-european (ghiciți care) a contactat Telegram, cerându-ne să reducem la tăcere vocile conservatoare din România înaintea alegerilor prezidențiale.
Am refuzat categoric. Telegram nu va restricționa libertățile utilizatorilor români și nici nu le va bloca canalele politice. Nu poți apăra democrația distrugând democrația. Nu poți combate interferențele electorale interferând în alegeri. Ori ai libertate de exprimare și alegeri corecte – ori nu ai. Iar poporul român le merită pe ambele.”
80.000 de jandarmi și polițiști au ținut piept manifestanților / Blindatele au fost pe străzi
Conform Le Figaro, aproape 80.000 de polițiști și jandarmi au fost desfășurați la nivel național, sprijiniți de vehicule blindate și elicoptere.
Potrivit autorităților, aproape 200 de persoane au fost arestate, dintre care 132 la Paris și alte câteva zeci în Lyon și alte orașe.
🚨ALERTE INFO
Des scènes d’affrontement éclatent entre les manifestants et les CRS.
Aucune vraie démocratie n’utilise une telle force face à son peuple.#10septembre2025 #BloquonsTout pic.twitter.com/iZUcwJjM91
— Tribune Populaire🌐 (@TribunePop23) September 10, 2025
Citiți și:
Planul Soros pentru haos în Europa: Macron a prăbușit Franța printre cele mai nesigure țări din Europa, potrivit unui studiu internațional
Franța în haos: așa arată sfârșitul macronismului
yogaesoteric
15 septembrie 2025