Două treimi dintre tinerii din Generația Z aleg să rămână închiși în casă. Motivul te va surprinde!

Majoritatea tinerilor adulți din Marea Britanie recunosc că petrec zile întregi fără să iasă afară din casă. Un nou studiu realizat pe 2.000 de adulți britanici arată că două treimi (67%) din Generația Z și mai mult de jumătate (57%) dintre mileniali pot rămâne închiși în casă perioade lungi, potrivit The Telegraph.

De ce ecranele îi țin captivi pe tinerii din Generația Z?

Din toate generațiile, doar un sfert dintre oameni fac un efort conștient de a ieși afară cel puțin o dată pe zi.

Un procent de 43% dintre părinți spun că propriii copii petrec mai puțin timp afară decât o făceau ei la aceeași vârstă.

Motivele principale invocate sunt timpul excesiv petrecut în fața ecranelor, temerile legate de siguranță, vremea rea și programul încărcat al familiei.

Astfel, un copil obișnuit petrece acum mai puțin de o oră în natură în fiecare zi, iar o parte din acest timp este consumat cu naveta, nu cu activități reale în aer liber.

Surprinzător, cei care locuiesc în orașe mari petrec mai mult timp afară decât cei din suburbii și sate, mulți dintre ei datorită muncii în aer liber. De exemplu, londonezii petrec în medie 81 de minute afară într-o zi lucrătoare, însă aproape jumătate (49%) spun că acest timp este dedicat exclusiv deplasării, conform Libertatea.

Natura, mai prezentă pe ecran decât în viața reală pentru Generația Z

O treime din Generația Z a declarat că nu simte lipsa naturii, deoarece o vede suficient în filme, pe rețelele de comunicare virtuală sau la televizor.

În același timp, un procent de 70% dintre respondenți au recunoscut că faptul că au văzut imagini cu natura pe ecran i-a inspirat să iasă afară.

Cele mai citate surse de inspirație au fost emisiunile TV, filmele și platformele de comunicare virtuală.

Ne deconectăm de natură

Cercetarea a fost realizată de Super, Natural British Columbia, organismul oficial de turism al provinciei canadiene British Columbia.

Maya Lange, vicepreședinte de marketing global pentru organizație, a declarat: „Beneficiile petrecerii timpului în natură sunt bine cunoscute, dar viața modernă poate îngreuna aceasta, cercetările noastre arătând că devenim din ce în ce mai deconectați de natură cu fiecare generație”, conform sursei citate.

Deși nu există o singură soluție pentru a inspira oamenii să își îmbunătățească relația cu natura, descoperirea minunăției acesteia prin intermediul conținutului pe care îl vizionează și de care se bucură poate stârni o dorință autentică de a descoperi natura în viața reală.

Citiți și:
Un studiu îngrijorător arată că, din cauza digitalizării, tinerii din Generația Z își pierd capacitatea de a scrie de mână, abilitate pe care umanitatea o are de 5.500 de ani, și de a formula texte complexe
Generația Z preferă TikTok în detrimentul Google pentru știri online, arată un sondaj

 

yogaesoteric
19 octombrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More