S-a publicat raportul cu inflația din Europa. România este detașat pe primul loc: Avem o inflație de 5 ori mai mare decât media din Europa. Urmează Revoluția!

Inflaţia este o taxă generată de stat prin politicile fiscale şi monetare. Este cea mai periculoasă taxă. Guvernele din ultimii 10 ani au făcut toate greşelile monetare şi fiscale scrise în cărţile de economie.

Riscul maxim este ca peste 12 luni inflaţia în România să fie de peste 50%, după cum se prezintă situația azi. Şi iată de ce:

Riscul 1: Deficitul de cont curent

Conform datelor Eurostat, România are cel mai mare deficit de cont curent din Europa. În perioada ianuarie-august 2025, România are un deficit de cont curent de 18,7 miliarde euro. Practic, au ieşit din România 18,7 miliarde euro din relaţia comercială import-export. În mod normal cursul euro ar trebui să crească în fiecare zi. Pentru a menţine artificial cursul, Guvernul a împrumutat de la bănci străine de la începutul anului suma de 15 miliarde euro. Această schemă nu va mai merge, deoarece toţi creditorii ne obligă să reducem deficitul bugetar. Fără aceste împrumuturi externe, cursul euro va ajunge la 7 lei în câteva luni.

Riscul 2: Toate preţurile din România sunt exprimate în euro

În România este o anomalie economică. Toate preţurile sunt exprimate în euro (locuinţe, maşini, telefonie, dentist, șpagă etc). Preţurile sunt în euro, doar că noi plătim lei. Riscul de la pct. 1 pune o presiune foarte mare pe curs.

Riscul 3: Deficitul bugetar

România are cel mai mare deficit bugetar din Europa, 9% din PIB. Statul este nevoit să se împrumute cu sume imense de bani pentru a susţine deficitul bugetar. Aceste sume împrumutate cresc inflaţia. Dacă inflaţia din 2023 a fost la nivel mondial, inflaţia uriaşă de acum este 100% meritul Guvernelor din România din ultimii ani.

Mai mult, în anul 2009 inflaţia din România era 4%. Acum inflaţia este 10%. În 2025 este cu mult mai complicat să-ţi reducă salariul sau să-ţi pierzi locul de muncă. De aceea este foarte dificil să reduci numărul de bugetari.

Concluzii

Inflaţia are 3 faze:
Faza 1: în care statul printează bani. Consumul creşte. Din această cauză şi economia creşte;
Faza 2: inflaţia creşte accelerat şi sărăceşte populaţia;
Faza 3: Revolta populaţiei;
Probabil România va intra în curând în Faza 3.

Citiți și:
Gheorghe Piperea: „Ca și acum 17 ani, furtuna care va declanșa criza economică globală vine tot de la bănci”
Țineți-vă centurile! Economistul Radu Georgescu: Nu vreau să spun cât am bugetat eu cursul euro pentru anul 2026, deoarece nu vreau să generez un haos și mai mare

 

yogaesoteric
30 octombrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More