Gheorghe Piperea: Un eveniment parlamentar crucial s-a petrecut în PE
Oamenii Ursulei din EPP impuseseră un deal cu S&D și Renew pentru a trage de timp în negocierile interinstituționale pe Directiva Omnibus I privind simplificarea directivelor durabilității și sustenabilității (știu, sună aiurea, dar asta e realitatea birocratică în UE). La acest deal au participat chiar și italienii din ECR. Polonezii le-au dejucat planul, prin utilizarea procedurii votului secret. Unii socialiști și unii populari au votat contra deal-ului și, astfel, cu votul conservatorilor (minus italienii din ECR) și al suveraniștilor, Omnibus I, care reduce incidența celor două directive la 10% din întreprinderile europene, va intra la vot în noiembrie, în plenară.
Este o mare înfrângere a Ursulei, a popularilor cu green deal în suflet și a progresiștilor.
Noutatea majoră e că socialiștii disidenți alături de popularii disidenți au trântit, prin vot secret, un deal făcut între lideri, în spatele ușilor închise. Este, fără exagerare, un exemplu (mic, rar, dar semnificativ) de democrație parlamentară în acțiune.
Poate că asta e și soluția pentru a contracara mașinațiunile de la etajul 13 al clădirii din Berlaymont (buncărul Ursulei): să votăm cât mai des în modul „secret”. Europarlamentarii vor putea să spună mai des ce au pe conștiință……. Poate că asta este și soluția moțiunilor de cenzură.
Oricum, am putea spune cu această ocazie că, în plenara de la Strasbourg, steaua Green Deal a început să apună…….
Autor: Gheorghe Piperea
Citiți și:
Din nou, mizeria „Green Deal”
După ce Trump „a scufundat” taxa „ecologică” a ONU, Grecia a blocat-o prin veto la summitul UE COP30. În acest timp, o ministră extremistă (de la USR) acționează împotriva finalizării hidrocentralelor României
yogaesoteric
2 noiembrie 2025