Vaccin legislativ. Ghid de aplicare și de bune practici pentru o lege franceză
Motto: „Parlamentul francez a aprobat o nouă lege care redefinește violența sexuală. De acum înainte, orice act sexual fără consimțământ explicit va fi considerat o infracțiune. Consimțământul este necesar să fie liber, informat și dat în prealabil. Tăcerea sau lipsa de rezistență nu vor fi considerate consimțământ, arată noua lege. Astfel, consimțământul va fi clar definit de viitorul cod penal ca fiind «liber și informat, specific, prealabil și revocabil.»…….” (Gândul.ro, 31 octombrie 2025)

Punctul 1: „Consimțământul va fi liber și informat…….”:
Se va prezenta, în prealabil, persoanei de sex feminin o expunere amplă, generală, cu privire la ceea ce urmează să se petreacă; expunerea este necesar să fie clară și atotcuprinzătoare (număr de participanți? unde? cum? de câte ori? în ce scop? factori de risc? recuzită? etc.). Se vor prezenta și câteva schițe, cât mai simple, dar explicite, pentru înțelegerea deplină a fenomenului. Documentul se va printa în două exemplare iar persoana de sex feminin va semna, nu înainte de a completa rubrica „CNP”. Documentul se va păstra de către persoana de sex masculin în dosar cu șină, la vedere, pentru a fi oricând la dispoziția organului de control autorizat.
Punctul 2: …….„specific”…….
Persoana de sex masculin va elabora un eseu care va defini clar particularitățile acțiunii ce urmează a se desfășura; definiția este necesar să fie simplă, accesibilă persoanei de sex feminin, dar în același timp exhaustivă, pentru a se evita surprizele și, bineînțeles, pentru a se evita un dosar penal. Eseul va fi necesar să conțină, în mod obligatoriu, particularitățile anatomice ale solicitantului, care fac parte inseparabilă din „ofertă”. Orice exagerare a ofertantului în această privință va fi considerată, la o viitoare anchetă, factor agravant. Eseul va fi însușit de persoana de sex feminin, va fi considerat anexă la consimțământ, se va redacta în două exemplare și va fi semnat de părțile implicate. Exemplarul aparținând persoanei de sex masculin se va păstra, la vedere, în dosarul cu șină aflat la dispoziția organului de control autorizat. Acesta va putea verifica oricând concordanța dintre descrierea din eseu cu privire la particularitățile anatomice ale persoanei de sex masculin ‒măsurabile în țoli/inchi ‒ și realitate; orice neconformitate observată de organul de control va face obiectul unui proces verbal și se va depune la dosar. În cazuri grave, se poate ajunge cu soluționarea cazului la Curtea Constituțională, care să fie solicitată să facă analiza finală, deoarece este vorba, evident, despre detalii legate de „constituția” persoanei de sex masculin.
Punctul 3: …….„prealabil”…….
Consimțământul persoanei de sex feminin se va da în scris și va fi transmis ofertantului cu cel puțin 60 de zile înaintea datei fixate pentru eveniment. Cele 60 de zile sunt absolut necesare pentru evaluarea justă a ofertei și pentru exprimarea, tot în scris, a obiecțiunilor. Obiecțiunile vor fi înaintate, cu confirmare de primire, persoanei de sex masculin, cu cel puțin 15 de zile înainte de data evenimentului, pentru ca în cele 15 zile rămase deficiențele să poată fi soluționate iar neajunsurile să fie remediate. Eventualul refuz al persoanei de sex masculin de a rezolva obiecțiunile, argumentat, se va redacta în două exemplare și se va păstra de către persoana de sex masculin, la vedere, în dosarul cu șină. Dacă argumentația este convingătoare și recunoscută ca atare de organul de control, va putea fi utilizată drept circumstanță atenuantă pentru prezumtivul făptuitor, în cazul unui proces pentru „ofertă înșelătoare”.
Punctul 4: …….„și revocabil”…….
Ofertantul, persoana de sex masculin, este necesar să semneze, în mod obligatoriu, un formular prin care să fie de acord că persoana de sex feminin are dreptul conferit de lege de a revoca tot ceea ce a semnat, oricând, în orice moment al evenimentului. Mai mult decât atât, în mod just, legea a prevăzut ca persoana de sex feminin să poată revoca toate documentele deja semnate, ulterior producerii evenimentului (ca factor ajutător pentru jurisprudență în această speță se poate face referire la cazul E. Jean Carroll- Donald Trump, caz binecunoscut, în care persoana de sex feminin și-a adus aminte după 24 sau 25 de ani ‒ deoarece dânsa nu mai știe cu certitudine când a suferit trauma ce i-a marcat toată viața ‒ că a fost agresată în mod sălbatic de către actualul președinte al Statelor Unite, care intrase într-un magazin să cumpere o pălărie pentru o doamnă……. sau o poșetă……. sau așa ceva, că au trecut mulți ani și dânsa n-a reținut exact pentru care anume obiect vestimentar a intrat dânsa cu Donald în cabina de probă, să-l ajute să se decidă, dar el i-a dat jos colanții, ceea ce a fost îngrozitor, și-a abuzat-o timp de trei minute lungi cât o veșnicie, drept pentru care dânsa nu și-a mai revenit până nu a decis Onorata Instanță că merită pentru acest supliciu 5 milioane de parai, plus 83,3 milioane de parai pentru defăimare……. și astfel s-a rezolvat cazul!).
**********
Textul de lege prezentat în motto a fost ratificat pe 29 octombrie în Franța și e considerat o mare victorie a mișcării feministe.
Dar mie mi-e teamă că, așa cum s-a observat în multe alte situații, diavolul va sta pitit, și de această dată, în detalii. Iar când reflectez eu la posibilele „efecte adverse” ale acestui tip de „vaccin legislativ”, mă cuprinde o stare de luciditate vecină cu anti-feminismul acela sănătos, incipient, preventiv.
Autoare: Luminița Arhire
Citiți și:
Luminița Arhire: Europa: o deconectare îndrăzneață pe axa intestin-creier
Luminița Arhire: Mlaștina
yogaesoteric
10 noiembrie 2025