Teroarea Antena 3. Isteria de la Plauru și Ceatalchioi este dezavuată de primarul ucrainean din Ismail. Patrick André de Hillerin: „Ori ucrainenii sunt inconștienți, ori noi exagerăm fără măsură!”

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a atras atenția pe contul său de Facebook că isteria TV și a autorităților din România nu s-a regăsit și peste graniță, în Ucraina, chiar acolo unde se afla celebra de-acum navă cu GPL care a fost nimerită de o dronă:

„Ori ucrainenii sunt inconștienți, ori noi exagerăm fără măsură!

Știe toată țara, deja, că la 500-560 de metri de România, pe brațul chilia al Dunării, în portul ucrainean Ismail, arde o navă sub pavilion turcesc, navă care transportă 4.000 de tone de GPL (gaz petrolier lichefiat).

Pericol iminent de explozie, o posibilă catastrofă, puterea a nu știu câte bombe de la Hiroshima, să fugim, să evacuăm populația.

Panică generală, murim.

Asta la noi, în România.

Dar mai aproape de nava Orinda, mult mai aproape decât Ceatalchioi sau Plauru, se află chiar orașul ucrainean Ismail. 72.000 de locuitori are Ismail, 72.000 de oameni care locuiesc mai aproape de nava Orinda decât cei 32 de oameni din Plauru.

Ei, bine, din Ismail nu este evacuat nimeni. Autoritățile ucrainene au analizat situația, au informațiile necesare legate de cantitatea de gaz care mai era la bordul navei Orinda, știu, probabil, că flacăra aia fotogenică și telegenică reprezintă o formă de evacuare controlată a gazului rămas.

Orinda se află în Ismail de aproximativ 2 zile. Este posibil să fi descărcat o mare parte din încărcătură.

Dacă ucrainenii nu au găsit necesar să evacueze Ismailul, înseamnă că nu există un pericol iminent de explozie. Sau ucrainenii sunt inconștienți și vor să-și omoare populația proprie.

Veți găsi aici un link spre contul de Fb al primarului din Ismail, Andrii Abramcenko. Nu vorbește absolut nimic despre evacuare sau pericol.

L-am cunoscut pe primarul Ismailului în 2022, după începerea războiului din Ucraina. Este departe de a fi un inconștient care și-ar expune concetățenii la un pericol chiar și mai mic, nu la o posibilă catastrofă nucleară cum este prezentată situația în presa din România.

Bun, să zicem că suntem mega-prevăzători și evacuăm oamenii din Plauru și Ceatalchioi, să fim noi siguri că nu pățesc nimic. Poate e mai bine așa.

DAR de ce sunt evacuați și militarii români din zonă? De ce fug repede de acolo sistemele antiaeriene Gepard? Dacă în noaptea asta vine un val de drone deasupra teritoriului României, cu ce le dăm jos? Sau e nevoie să le punem la adăpost, să nu se zgârie cumva, că au de defilat peste câteva zile la parada de 1 decembrie?

În fine, să fie panică, să justificăm faptul că luăm banii de la Sănătate și Învățământ ca să-i băgăm în arme care vor fugi primele de pe front în caz de ceva neplăcut…….”, conchide cunoscutul jurnalist.

Imagine: Captură de pe pagina de FB a Autorității Porturilor Maritime din Ucraina

Citiți și:
Efectul amnezic Gell-Mann sau de ce proștii continuă să aibă încredere în mass-media, chiar și atunci când se poate demonstra că presa greșește în legătură cu orice
The American Conservative: Ucraina este cea care a organizat exploziile simultane la două rafinării din România și Ungaria, atacând state NATO?!

 

yogaesoteric
23 noiembrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More