Bombă de proporții: Curtea de Apel din Canada a decis că Trudeau a invocat ilegal Legea privind Starea de urgență pentru a suprima Convoiul Libertății, manifestarea de activism împotriva restricțiilor din pandemie
O decizie privind drepturile și libertățile civile a fost confirmată de instanță. Pe 16 ianuarie, Curtea Federală de Apel a decis că guvernul Trudeau a invocat ilegal Legea privind Starea de Urgență, în 2022, ca răspuns la protestele Convoiului Libertății.

Cazul a fost intentat de Fundația Constituțională Canadiană (CCF) și Asociația Canadiană pentru Libertăți Civile, împreună cu mai multe persoane afectate direct de măsurile de urgență. Instanța a acceptat argumentul CCF conform căruia Legea privind situațiile de urgență nu a fost niciodată concepută pentru utilizată cu ușurință.
În 2022, fostul premier canadian Justin Trudeau a invocat pentru prima dată în istoria țării Starea de Urgență Națională pentru a pune capăt protestelor Freedom Convoy (Convoiul Libertății) împotriva restricțiilor impuse în pandemie. Legea, care a intrat în vigoare în 1988, i-a permis lui Trudeau să invoce diverse măsuri, printre care interzicerea pentru cetățeni de a se aduna în anumite zone, precum și restricționarea călătoriilor acestora în țară.
Zilele trecute, Curtea Federală de Apel din Canada i-a dat o lovitură binemeritată lui Trudeau, chiar dacă nu mai e premier. Magistrații au decis că declararea stării de urgență națională pentru a suprima acțiunile non-violente ale Convoiului Libertății a fost ilegală și nejustificată, scrie reclaimthenet.org.
După doi ani de manipulare oficială sub pretextul „protejării canadienilor”, instanța a spus ceea ce criticii știau de la început: Legea privind situațiile de urgență nu a fost niciodată destinată șoferilor de camion furioși care protestau împotriva erodării libertăților civile.
Judecătorii au subliniat: Guvernul nu a avut niciodată „fundamentul factual sau juridic necesar” pentru a declara o urgență națională. „Oricât de tulburătoare și perturbatoare ar fi fost protestele convoaielor din Ottawa, acestea nu au reprezentat o amenințare la adresa securității naționale.”
Cu alte cuvinte, convoiul chiar dacă a blocat traficul, nu a perturbat țara.
Convoiul Libertății a fost o manifestare de activism non-violent, fără precedent în Canada, ca reacție la măsurile abuzive și nejustificate din pandemie ale regimului Trudeau privind vaccinarea și pașaportul vaccinal și a devenit un protest continuu împotriva controlului guvernamental.
Instanța a fost de acord cu concluzia anterioară a judecătorului Richard Mosley, conform căreia utilizarea de către guvern a Legii privind situațiile de urgență a fost lipsită de „justificare, transparență și inteligibilitate”.
Mosley constatase deja că guvernul a încălcat drepturile prevăzute de Cartă prin înghețarea conturilor bancare ale persoanelor participante la Convoi care nu încălcau legea.
Judecătorii au remarcat că „nu există dovezi că viața, sănătatea sau siguranța oamenilor care locuiesc în Ottawa ar fi fost puse în pericol”, invocând, de asemenea, presiuni asupra băncilor pentru a îngheța conturile protestatarilor din mișcarea Convoiul Libertății, înainte de adoptarea Legii privind situațiile de urgență.
Citiți și:
Șandramaua marxistă din Canada se prăbușește
Amendament adoptat de liberali în Canada: citarea Bibliei, Coranului sau Torei pentru a condamna avortul, homosexualitatea sau propaganda LGBT ar putea fi considerată activitate criminală
yogaesoteric
27 ianuarie 2026