Profeţiile Shambalei

În această perioadă în care oamenii se îndepărtează tot mai mult de spiritualitate, România are foarte mare nevoie de un puternic aflux de energie spirituală, divină. Dacă suficient de multe fiinţe umane vor urmări ca în această perioadă să invoce lumea Shambalei şi să trăiască stări de comuniune cu Shambala, destinul ţării noastre poate fi în mod miraculos mult modificat în bine.
Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de ajutorul şi susţinerea lumii Shambalei şi a Regelui Lumii din Shambala.

Pentru că, deşi există profeţii celebre (precum cele ale lui Sundar Singh şi Serafim de Sarov) care afirmă că România va deveni în viitor focarul spiritual principal al planetei noastre, aceleaşi profeţii afirmă şi faptul că “aici, pe teritoriul României, va fi dusă (în plan subtil) bătălia cea mai aprigă”, bătălia finală dintre forţele binelui şi ale răului. Şi trebuie să înţelegem faptul că este vorba, de fapt ,de acelaşi “război final” care este descris elocvent de tradiţionalele profeţii tibetane şi mongole ale Shambalei. În acest război final (pentru că nu este vorba de o singură luptă), Regele Shambalei, care este totodată şi Regele spiritual al planetei noastre, se va afla în fruntea armatei forţelor binelui. Regăsim această imagine eroică a Regelui Shambalei, călare în fruntea armatei sale, în picturile religioase tibetane şi mongole. Încă de la jumătatea secolului XX, Nicholas Roerich afirma că “generalii” armatei Shambalei au început să se nască în planul fizic pentru a participa la confruntarea finală cu forţele demoniace şi satanice.

Putem înţelege din perspectiva profeţiilor Shambalei, corelate cu cele legate de viitorul spiritual măreţ al României, că într-un anume mod tainic fiecare dintre noi putem lua parte la această luptă cu forţele răului şi ale întunericului, sau altfel spus putem fi adevăraţi luptători ai luminii divine.

Profeţiile Shambalei în tradiţia tibetană şi mongolă

Este scris că manifestarea lui Maitreya va avea loc după războaie. Dar războiul final va fi acela pentru adevărata spiritualitate. Oricine se va ridica împotriva Shambalei nu va reuşi să realizeze nimic în această lume. Apele îi vor spăla locuinţa de pe faţa pământului şi nici măcar un câine nu va răspunde chemării sale. Fulgere va vedea el pe cerul ultimei sale nopţi.
Şi mesagerul Shambalei, a cărui simplă vedere provoacă teama celor răi şi perverşi, se va ridica deasupra unei coloane de lumină. Fiecare dintre luptătorii Shambalei se va numi “Invincibilul”. Stăpânul Shambalei însuşi va veni în curând. Steagul său flutură deja deasupra munţilor.

Atunci când, în cel de-al cincilea an, vor apărea heralzii luptătorilor din Shambala, va trebui să aveţi înţelepciunea de a-i reunoaşte şi de a-i întâmpina ca pe salvatori ai voştri. Astfel veţi fi părtaşi la măreţia şi triumful lor. Atunci voi manifesta şi Eu (Regele Shambalei) ca Semn al Meu, Fulgerul.

Tezaurul cunoaşterii spirituale revine din Vest (Occident). Pe crestele munţilor sunt aprinse focuri de sărbătoare. Priviţi către drum – pe acolo vin purtătorii Pietrei. Deasupra altarului sunt simbolurile lui Maitreya. Din Regatul Sfânt ni se va transmite momentul exact când trebuie să întindem covorul de întâmpinare. Atunci când se va manifesta semnul celor şapte stele vor fi deschise Porţile. Prin Foc îmi voi manifesta Eu mesagerii. Primiţi aceste profeţii ale fericirii voastre!

Eu (Regele Shambalei) am multe comori, dar numai în ziua sorocită le voi revărsa asupra poporului meu. Atunci când armatele Shambalei vor aduce cu ele Lancea salvării, atunci voi deschide adâncurile munţilor şi vă voi arăta comorile mele, care vor fi împărţite în mod egal între voi şi luptătorii Shambalei pentru ca să trăiţi în armonie şi dreptate. Curând va veni momentul când eu voi da ordinul de a traversa toate deşerturile. Încă de pe vremea când toate comorile mele erau împrăştiate în cele patru vânturi eu am hotărât momentul în care fiinţele din Shambala vor aduna toate aceste valori. Astfel  voi, oameni ai poporului Meu, pregătiţi-vă sacii, căci eu îi voi da fiecăruia măsura sa în mod just.

Poate că unii oameni găsesc aur, iar alţii găsesc pietre preţioase. Dar bogăţia cea adevărată va veni numai odată cu manifestarea fiinţelor din Shambala. Atunci când va veni vremea şi ele vor fi trimise aici. Aşa este scris să fie.
Şi astfel păşunile voastre se vor întinde până în Ţara Făgăduinţei.
Atunci când vă vegheaţi turmele, nu auziţi vocile pietrelor? Aceia sunt de fapt făurarii Regelui Shambalei care pregătesc pentru voi comorile care vi se cuvin.
Şi când vântul murmură printre creste, oare înţelegeţi voi că, de fapt, auziţi săgeţile Regelui Shambalei, care vă protejează de pericole?
Când fulgerul vă luminează tabăra, nu ştiţi că el este lumina Regelui Shambalei, atât de dorit şi aşteptat de voi toţi?
Cui îi revine datoria de a veghea în prima noapte? Vouă. Cui îi vor fi trimişi mesagerii Mei? Vouă. Cine va trebui să îi întâmpine? Voi.
Dinspre vest, din munţi, vor veni oamenii poporului meu. Cine îi va primi cu ospitalitate? Voi. Imploraţi-o pe Marea Zeiţă Tara să fie alături de voi. Hotărâţi-vă să vă purificaţi inimile înainte de venirea Mea. Oricine ascultă de dorinţele mele îşi va pregăti coiful de luptă şi va împleti  harnaşamentul cailor.
Priviţi cu atenţie inelele pe care le poartă cei care sunt nou veniţi printre voi. Acolo unde se află Potirul meu – acolo este salvarea şi mântuirea voastră. Focuri de avertizare sunt aprinse pe munţi.
Iată că vine un Nou An. Aceia care îl vor petrece cufundaţi în somnul inconştienţei nu se vor mai trezi niciodată. Iată că Shambala se revelează.
Noi nu cunoaştem teama. Noi nu cunoaştem deznădejdea. Dukkar, zeul cel cu mulţi ochi şi multe braţe, ne susţine cu gândurile sale luminoase. Chibzuiţi aupra cuvintelor mele cu mintea purificată. Gândiţi numai gânduri de lumină!

Afirm acum că învăţătura care a pornit de la Bodh-Gaya se va întoarce acolo (Este vorba aici de învăţătura Kalachakra, care într-adevăr s-a “întors” acolo prin iniţierea acordată de Dalai Lama, care a venit din Vest). Atunci când procesiunea care poartă imaginea Shambalei va traversa pământurile Indiei şi se va întoarce la sursa sa, atunci veţi şti că a venit timpul când putem rosti cu voce tare cuvântul sacru Shambala. Atunci chiar şi gândul îndreptat către Shambala va oferi susţinere. Atunci afirmarea Shambalei va deveni începutul tuturor lucrurilor, iar recunoştinţa faţă de Shambala, încheierea lor (aceasta este o referire la consacrarea fructelor acţiunilor noastre către Shambala, sau la apelarea ajutorului Shambalei, precum şi la meditaţia de recunoştinţă pe care este bine să o facem la finalul acţiunilor noastre benefice). Toate fiinţele umane, de la cele mai simple până la cele mai importante, vor fi pătrunse de înţelegerea învăţăturilor spirituale.

Shambala cea sfântă este reprezentată înconjurată de săbii şi lănci. Declar acum în mod solemn că Shambala este de neînvins. Cercul Imaginii sale se va închide (proiecţia Shambalei pe Pământ va reveni pe teritoriul României, acolo unde ea s-a aflat în trecutul îndepărtat). Cuvântul kalagiya va fi rostit. Stindardul Imaginii Shambalei va fi desfăcut. Cei care îl acceptă pe Stăpânul Shambalei ca Rege se vor bucura, iar cei care îl desfid vor tremura de teamă. Toţi cei care se vor ridica împotriva Shambalei vor fi seceraţi. Pentru cei aflaţi în întuneric, flamura sa va fi simbolul şuvoaielor de sânge care le vor îneca pământurile. Pentru cei care înţeleg, ea va fi ca un soare arzător.

yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More