Călin Georgescu spulberă manipulările televiziunii lui Sebastian Ghiță: „Adevărul așteaptă, dar nu întârzie. Adevărul a fost deja rostit anul trecut, într-un interviu acordat lui Robert Turcescu pentru volumul său, Înapoi la Turul doi”
Călin Georgescu revine cu un mesaj după ce a fost vizat de atacuri în spațiul public, orchestrate de televiziunea lui Sebastian Ghiță. După ce Ghiță a încercat să-i saboteze prezența în emisiunea realizată duminică 15 martie de Anca Alexandrescu, cu o înregistrare menită să-l decredibilizeze pe fostul candidat la prezidențiale, Georgescu avertizează că presiunile nu îl vor opri să spună adevărul.

Într-un nou mesaj postat pe rețelele de comunicare virtuală, Georgescu amintește că și anul trecut a vorbit deschis despre întâlnirile sale în interviul acordat lui Robert Turcescu pentru volumul Înapoi la Turul Doi, un demers pe care îl descrie drept unul ce a cerut „curaj, etică și profesionalism”.
Ziaristul Robert Turcescu a avut o intervenție în direct, pe 16 martie, la emisiunea „Culisele Statului Paralel”, în care a confirmat cele spuse de Georgescu: „După ce am ascultat mesajul lui Ghiță, am făcut ochii mari și m-am întrebat: ăștia nu citesc nimic? Oamenii ăștia nu au nici măcar curiozitatea să citească interviurile lui Georgescu. În cartea mea, Înapoi la Turul 2, în interviul pe care mi l-a acordat în septembrie 2025, și care este transcris în carte, această informație este spusă chiar de Georgescu”.
În interviul acordat pe 15 martie la Realitatea TV, Călin Georgescu a oferit o perspectivă surprinzătoare asupra conflictelor globale actuale, susținând că omenirea nu se află într-un război geopolitic, ci într-unul „teopolitic” – o confruntare faptică între Arhanghelul Mihail și Satana. Georgescu a avertizat că urmează o „resetare” totală a lumii, subliniind că singurul interes al României în fața conflictelor din Ucraina și Iran este necesar să rămână pacea absolută.
„Vedeți, este un război în primul rând teopolitic. Este o luptă între văzduh și cer. Este o luptă categorică între Arhanghelul Mihail și Satana, la modul absolut faptic. Cine vrea să discute altceva, e problema lui. Eu vă spun doar că totul se va reseta în această lume, totul, totul, fără excepție. Și important este cum te situezi tu acum, pe această linie. Și atunci vă spun încă o dată la întrebarea pusă, interesul României este pacea și prosperitatea poporului român. Pe acest fond și pe o situație internațională foarte complicată, singurul aspect pe care ar fi bine să îl urmărească este pacea, nimic altceva. Nimic altceva n-ar trebui să ne intereseze”, a declarat Georgescu.
Citiți și:
Zoe Dantes: Călin Georgescu, sau cum poți rămâne Om liber, absolut
Avertismentul lui Călin Georgescu la Poliția Buftea: „Nu este o recesiune tehnică, ci un dezastru provocat de modelul neoliberal globalist. Soluția: Programul Hrană, Apă, Energie”
yogaesoteric
23 martie 2026