„Choke me” – Sufocă-mă! Și s-a sufocat. 80 de copii au murit în SUA ca urmare a unei „provocări” online de auto-sufocare. TVR a trimis la Eurovision o piesă cu acest îndemn: „Choke me”! CNA e ocupat cu cenzura politică
Televiziunea Română condusă de PNL-ista Adriana Săftoiu, fosta soție a unui fost șef al SIE, a eliminat complet votul publicului din România la Eurovision – păstrând proporțiile, la fel ca CCR la alegeri –, și a decis prin propriul ei juriu să trimită la concursul de la Viena o „câștigătoare” din pix a selecției, Alexandra Căpitănescu, cu o piesă sadomasochistă: „Choke Me”.

„«Sufocă-mă» – Traducerea titlului piesei românești cu care ne prezentăm anul acesta la Eurovision. Fără comentarii…”, a avertizat public și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Pr. Adrian Agachi, la momentul respectiv.
În online s-a creat deja un val european prin care se cere descalificarea piesei cu note de periculozitate pentru adolescenți sau modificarea versurilor, după cum informează The Guardian, citat de B1TV și ActiveNews, unde se prezintă avertismentele unor specialiști britanici.
Dar de fapt nu este nevoie să fii specialist pentru a înțelege că îndemnul repetat, sacadat, „sufocă-mă” – „sufocă-mă” – „sufocă-mă”, de 30 de ori în timpul cântecului de numai trei minute, poate să fie periculos pentru creierul unui copil.
De aceea, atragem atenția Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, Ministerului Culturii, și Comisiilor de specialitate din Parlamentul României – că CNA e ocupat cu cenzura politică –, să intervină pentru a elimina acest pericol și a trage la răspundere personajele precare care au comis și aprobat această faptă, cu posibile consecințe fatale asupra unor copii, și toate acestea pe banii contribuabilului român.
Iată de ce, dacă mai era nevoie de un exemplu:
O fetiță de 9 ani din Texas a murit după ce s-a strangulat în timp ce participa la „blackout challenge”, provocarea care a devenit virală pe internet, iar familia ei a decis să ia atitudine pentru a avertiza alte familii cu privire la această tendință periculoasă care a cuprins rețelele de comunicare virtuală, transmite FoxNews.
JackLynn Blackwell, în vârstă de 9 ani, și-a pierdut viața după ce s-a auto-sufocat în curtea casei familiei sale din Stephenville, pe 3 februarie, potrivit CBS News.
„A ieșit să se joace, așa cum face mereu, în curte. Am observat că era cam liniște – mai liniște decât ar fi trebuit să fie”, a declarat tatăl ei, Curtis Blackwell, pentru publicație, descriind momentul în care și-a găsit fiica.
„Apoi am zărit-o undeva după colțul care duce spre garaj, i-am văzut părul. Am strigat: «JackLynn!» Am crezut că se apleca să se joace, pentru că mereu se juca în zona aceea, dar nu se juca.”
Tatăl s-a dus repede să vadă ce face fiica sa, pe care a găsit-o nemișcată, cu un cablu înfășurat în jurul gâtului.
JackLynn Blackwell a murit în timp ce participa la „provocarea blackout” virală care circulă pe rețelele de comunicare virtuală, cu promisiuni de plăceri nebănuite.
„The Blackout Challenge” încurajează copiii și adolescenții de pe TikTok și YouTube să se filmeze sufocându-se prin ținerea respirației sau asfixiindu-se până când își pierd cunoștința.
„Am încercat să fac tot ce mi-a stat în putință pentru a o salva”, a declarat Curtis Blackwell pentru publicație. „Am înlăturat cablul strangulator. Am încercat să-i fac resuscitare cardiopulmonară până la sosirea echipajului de urgență. A fost cea mai îngrozitoare și șocantă scenă pe care am văzut-o vreodată.”
Incidentul s-a petrecut după ce JackLynn i-a arătat bunicii sale un videoclip cu provocarea online în care copii și adolescenți se filmează în timp ce se strangulează intenționat până la leșin sau până când simt „o stare de euforie”, potrivit CBS.
În lumina morții tragice a fiicei lor, părinții lui JackLynn critică companiile de comunicare virtuală pentru că permit circulația unor astfel de videoclipuri periculoase pe platformele lor, a raportat CBS.
„Nu este o glumă, nu este un joc, este vorba de viață și de moarte”, a declarat Curtis Blackwell, potrivit sursei citate.
„Majoritatea copiilor au vârste cuprinse între 9 și 14 ani. La mulți copii de vârsta ei, creierul nu este complet dezvoltat și sunt foarte ușor de influențat.”
Un alt băiat, de 12 ani, din Aurora, a decedat la mai bine de două săptămâni după ce a fost găsit inconștient acasă, transmitea CBS. Acesta ar fi încercat să se sugrume cu un șiret de pantof în timp ce încerca provocarea online „Blackout Challenge”. Joshua a ajuns în comă la spital și a murit după 19 zile de susținere artificială a vieții.
Aproximativ 80 de copii au murit din cauza acestei tendințe online, potrivit CDC, a raportat CBS.
Mai multe companii de social media blochează videoclipurile legate de provocarea mortală sau emit avertismente către utilizatorii care caută cuvinte cheie asociate dar, cu toate acestea, ele continuă și avertismentele vin prea târziu pentru părinți îndurerați, ca cei ai lui JackLynn, care doresc să tragă la răspundere companiile pentru videoclipurile postate pe platformele lor.
„Poți să-ți verifici copilul și să vezi care ar putea fi videoclipuri potrivite pentru copii, iar trei minute mai târziu ar putea fi ceva total tenebros din cauza algoritmilor pe care încep să-i creeze”, a declarat Curtis Blackwell pentru CBS. „Sunt prea mulți copii pierduți pentru ca aceste companii să nu fie trase la răspundere, în opinia mea.”
Și revista The People raportează despre alte două cazuri similar:
- Boy, 12, Dies After Trying Dangerous Social Media Challenge: ‘One Brief Moment Changed Everything’ (Băiat de 12 ani moare după ce a încercat o provocare periculoasă pe rețelele de comunicare virtuală: „Un scurt moment a schimbat totul”)
- After Her 15-Year-Old Son Died Trying a Viral Choking Challenge, This Mom Is Fighting for a Safer Internet (Exclusive) (După ce fiul ei de 15 ani a murit încercând o provocare virală de sufocare, această mamă luptă pentru un internet mai sigur (Exclusiv))
Citiți și:
Caz șocant în SUA: Un adolescent de doar 14 ani s-a sinucis din dragoste pentru un chatbot AI
O pandemie mult mai ucigătoare decât oricare alta: Smartphone, TikTok, Instagram – dependență, pornografie, suicid (I)
yogaesoteric
2 aprilie 2026