Transformarea politicii, acum? Nu chiar

Conservatorii, populiștii și suveraniștii, atât de stânga, cât și de dreapta, dacă vor ajunge la putere, se vor dedica oare unei transformări reale? Este puțin probabil.

Thomas Massie, reprezentantul republican din Kentucky, face o constatare dură: „Republicanii sunt la putere pentru că au promis să se ocupe de sănătatea americanilor, să nu declanșeze noi războaie, să pună cetățenii înaintea marilor corporații, să pună Statele Unite înaintea străinătății, să publice întregul dosar Epstein, să elimine frauda – dar ce s-a petrecut?”

Ce s-a petrecut? Hipernormalizarea, așa cum arată Adam Curtis în monumentalul său documentar?

Termenul a fost împrumutat de la cercetătorul sovietic Alexei Yurchak, care îl folosea pentru a descrie societatea sovietică în colaps: toată lumea – cetățeni și responsabili deopotrivă – știa că sistemul era defectuos, disfuncțional și bazat pe minciuni, și totuși fiecare a continuat să se comporte ca și cum ar fi funcționat. Nu din convingere, ci pentru că nu se putea imagina nicio alternativă – ceea ce nu însemna însă că nu exista. Ficțiunea colectivă a devenit liantul social.

Este frapant să constatăm cât de mult cei care pretind că propun o alternativă la globalism / europism / progresism au, de fapt, aceeași viziune, același cadru de gândire bazat pe aceleași resorturi, care induce aceleași comportamente ca cele pe care pretind că le combat. Este doar un efect de oglindă: opozițiile se opun doar simetric, planul nu se modifică. Nimeni nu are o perspectivă proprie.

Hipernormalizare.

Să luăm atitudinea victimizantă, insuportabilă. În timp ce progresiștii urlă despre discriminare – pe bază de gen, culoare a pielii, orientare sexuală, confesiune etc. – pentru a-și diaboliza adversarii, „conservatorii” (să convenim să-i numim așa, în opoziție cu progresiștii) au înlocuit-o cu cenzura care i-ar lovi din cauza ideilor lor.

Nu spunem că asta nu se bazează pe un sâmbure de adevăr: discriminarea există, la fel și cenzura. Dar nu în mod structural, așa cum s-ar vrea să ne facă să credem. Iar asta permite fiecărei tabere să-și aroge monopolul suferinței și să se exonereze de eșecurile sale, deci de responsabilitățile sale, imputându-le unor factori exogeni asupra cărora nu ar avea niciun control.

Discursurile alarmiste ale progresiștilor privind clima nu prind la public? Din cauza rețelelor de comunicare virtuală care permit „climatoscepticilor” să se exprime. Majoritatea francezilor, 80%, nu mai dorește imigrație necontrolată? Vina o poartă rețelele de comunicare virtuală care reflectă această opinie majoritară grație algoritmilor lor. Conservatorii pierd alegerile? Este pentru că rețelele de comunicare virtuală i-au cenzurat.

Nimeni nu se întreabă dacă discursul său este adecvat opiniei publice, care este formată de realitatea trăită, nu de mass-media, și dacă acțiunile sale sunt în concordanță cu discursul său.

Să luăm exemplul La France Insoumise care, deși afirmă că vrea să-l înlăture pe Macron încă din 2017, a făcut să fie ales în 2017 și în 2022 și s-a grăbit să nu valorifice ocazia de a-l îndepărta în timpul alegerilor legislative din 2024, făcând ca 159 de deputați macronisti să fie aleși în turul al doilea, prin alegerea lor de a se opune unui fascism imaginar. În ceea ce privește Rassemblement National, nu a evoluat mai bine, refuzând să voteze două moțiuni de cenzură care l-ar fi împins pe Macron fie către o nouă dizolvare a Adunării Naționale, fie către demisie. Iată realitatea acțiunilor acestor două formațiuni politice. Planul nu se modifică.

Dar să revenim la cenzură. Aceasta merge atât de departe încât a devenit un adevărat teren de joacă pentru anumite mass-media alternative care, de teamă să nu fie acuzate de antisemitism sau de alte calificative puțin măgulitoare, nu se sfiesc totuși să plătească o avere (cu donațiile pe care nu încetează să le ceară ascultătorilor lor) editorialiștilor decadenți care erup în spatele microfonului și care nu aduc absolut nicio valoare adăugată dezbaterii.

Da, în apogeul „wokismului”, a existat o cenzură exercitată de angajații anumitor platforme, în special X și Meta, pentru că li s-a permis să o facă. Da, în timpul pandemiei de covid, orice opinie critică la adresa politicilor guvernelor a fost reprimată sistematic, iar aceleași guverne au profitat de această ocazie pentru a încerca să-și reducă la tăcere oponenții politici.

Platformele, pe de altă parte, și-au dat seama repede de consecințele dăunătoare ale acestei cenzuri asupra afacerilor lor, întrucât o rețea de comunicare virtuală nu poate rezista pe piață decât din momentul în care toate opiniile prezente în societate sunt reprezentate în mod echitabil. În caz contrar, se înregistrează pierderi importante de utilizatori, ceea ce duce la pierderi de venituri din publicitate și la o colectare mult mai redusă de date.

Astăzi, în Europa, cenzura extrajudiciară este aproape inexistentă. Contrar a ceea ce susțin atât progresiștii, cât și conservatorii, Digital Services Act (DSA) este un eșec total în materie de control al discursului, deoarece este imposibil de pus în aplicare. Nu noi spunem asta, ci sursele noastre din cadrul numeroaselor autorități de reglementare (faimoșii coordonatori ai serviciilor digitale), din cadrul Comisiei Europene și al instituțiilor judiciare.

Să luăm cazul X. Amenda de 140 de milioane de euro aplicată de Comisia Europeană este contestată în instanță. Prin urmare, CJUE va decide, nu Comisia, după ani de procedură. DSA este atât de ineficient încât, în Franța, puterea actuală a ales să instrumentalizeze justiția penală din motive obscure în cadrul unor urmăriri penale asimetrice, întrucât acuzațiile reținute împotriva X pot fi reținute și împotriva tuturor celorlalte platforme, care nu sunt urmărite penal.

Să menționăm totuși că DSA nu este lipsit de calități. Un serviciu de intermediere digitală care garantează criptarea comunicațiilor și anonimatul utilizatorilor nu poate fi considerat ilegal sau criminal – cu excepția cazului în care a fost conceput în mod deliberat pentru a facilita activități criminale.

În ceea ce privește terții de încredere acreditați de stat, pentru a înțelege bine realitatea, să cităm ceea ce a spus cu sinceritate un director al unei platforme foarte mari: „Terții de încredere ne semnalează în mod prioritar. Le răspundem în mod prioritar și îi trimitem la plimbare în marea majoritate a cazurilor. Între timp, aceste ONG-uri nu ne pot mai da în judecată așa cum o făceau înainte. Suntem încântați”.

Reamintim că anul trecut, în 16 zile, Tribunalul Judiciar din Paris a pronunțat trei hotărâri fundamentale care reafirmă că libertatea de exprimare este norma, că aceasta nu poate fi restricționată decât în cazul unor declarații manifest ilicite, dovedite prin probe concrete; că o opinie subiectivă nu poate fi cenzurată; că libertatea de exprimare și dreptul la informare prevalează asupra dreptului la uitare; și că exprimarea în mod anonim nu este în sine ilicită. Când cunoaștem iadul pe care îl reprezintă audiența, nu este vorba de o coincidență, ci de un mesaj transmis de instituția judiciară: aceasta refuză ca monopolul său asupra controlului exercitării libertăților să fie știrbit.

Nu spunem că voința de cenzură nu este necesar să fie combătută cu vehemență. Libertatea de exprimare este fundamentul oricărei democrații. Afirmăm însă că toți cei care vor ajunge la putere se vor comporta la fel ca cei care sunt deja acolo pentru a rămâne. Ar fi nevoie să fii naiv să crezi că La France Insoumise sau Rassemblement National, odată ajunși la putere, nu vor încerca să folosească puterea statului pentru a reduce la tăcere criticii și oponenții. Nu se vor descurca mai bine în materie de libertate de exprimare decât blocul de centru.

Donald Trump a fost ales de două ori pentru că discursul său era în concordanță cu opinia publică. În timpul primului său mandat, el a fost incapabil să-și îndeplinească promisiunile deoarece nu a avut puterea de a depăși manipulările statului profund și ale mass-mediei mainstream. Ales a doua oară datorită dezastrului care a fost mandatul lui Joe Biden, s-a grăbit să facă exact opusul a ceea ce promisese.

Hipernormalizare.

Politicienii de astăzi sunt, în mare parte, profesioniști ai cuvântului, incapabili să acționeze – de altfel, pe această bază este selectat personalul politic în toate partidele. Și tocmai pentru că nu au decât discursul, pentru că sunt profund convinși că a vorbi înseamnă a acționa – adică nivelul lor de infantilism ține de gândirea magică – nu vor înceta să încerce să controleze discursul prin toate mijloacele, inclusiv cenzura.

Să încheiem cu alegerile, care în țările europene, spre deosebire de SUA, sunt foarte greu de falsificat la nivel național, deoarece votarea necesită prezentarea unui act de identitate și deoarece se votează cu buletine de vot pe hârtie pentru un singur scrutin.

A fost nevoie de intervenția înaltei magistraturi în 2017 pentru a-l elimina pe François Fillon, astfel încât Emmanuel Macron să poată trece de primul tur și, în cele din urmă, să fie ales. În România, străinătatea a forțat Curtea Constituțională să invalideze întregul proces electoral al alegerilor prezidențiale din 2024, deși cu o săptămână înainte aceasta validase rezultatele primului tur, în care Călin Georgescu ieșise în frunte. În Ungaria, alegerea lui Peter Magyar se explică în principal prin uzura lui Viktor Orban, prim-ministru neîntrerupt de 16 ani, și prin șantajul cu fondurile structurale europene, fără de care toate țările din Europa Centrală și de Est ar fi în impas.

Controlarea discursului politic prin finanțarea cu miliarde a ONG-urilor și a mass-mediei este ineficientă. La fel este și reglementarea platformelor.

Cu alte cuvinte, în Franța sau Germania, anularea unui proces electoral național pe motivul influențelor străine nu va fi acceptată, nici din punct de vedere juridic, nici de opinia publică, deoarece dispunem astăzi de dovezi că mass-media și rețelele de comunicare virtuală nu au o influență suficientă pentru a compromite sinceritatea unui scrutin. Instituția judiciară nu pare să aibă deocamdată intenția de a interveni, preocupată de propria supraviețuire și de a ieși din situație fără prea multe daune în cazul unei schimbări de putere.

Puterea actuală nu mai are nicio soluție. Problema este că nici cei care speră să le răpească puterea nu au una.

Hipernormalizare.

Citiți și:
Suveraniștii de carton
Andrei Marga: Incapacitatea politică

 

yogaesoteric
29 iunie 2026