Zoe Dantes: Portofelul digital nu este despre Germania. Este despre noi. Identitatea digitală nu este proprietatea niciunui guvern și nici a vreunei companii. Este expresia juridică a libertății fiecărui cetățean

În ultimele zile, jurnalistul Dan Andronic a lansat o acuzație gravă: că România ar fi cedat Germaniei controlul asupra portofelului digital și, implicit, asupra identității digitale a românilor. O situație explozivă bine ascunsă sub scandalul media de numire al unui PM. Are dreptate domnul Andronic când spune că asemenea „tranzacție ce implică miliarde de euro are nevoie de liniște”. Pentru că nu am văzut reacții decât la media garnizoanei, zisă și Digi tv.

Reacția Guvernului a fost fermă: nu este adevărat. România nu ar fi transferat nimic către Germania. Oamenii lui Bolojan, care vă aduc la cunoștință că nu mai este PM, spun că ar folosi o soluție tehnică open-source dezvoltată de Germania în cadrul implementării Portofelului European de Identitate Digitală. În plus, autoritățile afirmă că datele rămân în infrastructura națională, iar statul român păstrează controlul.

Între aceste două narațiuni, societatea este din nou invitată să aleagă o tabără.

Poate însă că aceasta este, de fapt, întrebarea greșită. Pentru că miza reală nu este dacă are dreptate Dan Andronic sau dacă are dreptate Guvernul.
Miza reală este dacă cetățenii României primesc toate răspunsurile pe care au dreptul să le primească atunci când este vorba despre un sistem care va defini, în viitor, identitatea lor digitală.
Un jurnalist autentic nu este avocatul puterii. Dar nici avocatul opoziției. Rolul lui este să citească documentele, să verifice afirmațiile și să pună întrebările pe care alții evită să le pună.

Iar în acest caz, documentele oficiale disponibile arată un aspect important: nu există dovezi publice că România ar fi transferat Germaniei bazele de date ale cetățenilor sau controlul juridic asupra identității digitale. În același timp, aceleași documente nu răspund încă suficient de clar la o serie de întrebări esențiale.

Și exact aici începe discuția care contează cu adevărat.
Unde sunt găzduite serverele?
Cine administrează cheile criptografice?
Cine auditează codul sursă?
Există componente dezvoltate sau întreținute de actori privați?
Cine poate modifica sistemul peste cinci sau zece ani?
Ce se petrece dacă România decide să opteze pentru alt furnizor tehnic?
Există dependențe tehnologice pe termen lung care nu sunt evidente în comunicatele oficiale?

Aceste întrebări nu sunt teorii ale conspirației. Ele sunt întrebări standard într-un domeniu care ține de securitate informatică și suveranitate digitală.
Pentru că identitatea digitală nu este doar o aplicație pe telefon. Este infrastructura prin care, în viitor, se presupune că cetățenii vor putea demonstra cine sunt, vor semna documente, vor accesa servicii publice și private și își vor exercita drepturile în spațiul digital.

Cu cât un astfel de sistem devine mai important, cu atât transparența din jurul lui ar fi necesar să fie mai mare, nu mai mică.
Guvernul afirmă că datele rămân în România. Dacă asta este adevărat, atunci publicarea arhitecturii tehnice, a mecanismelor de securitate și a auditurilor independente nu ar avea de ce să fie o problemă. Dimpotrivă, s-ar cuveni să fie o practică firească într-un stat democratic.

În lipsa acestor clarificări, suspiciunile nu dispar nicicum. Ele doar se amplifică, indiferent câte comunicate oficiale sunt emise.

Și mai există un element care a fost menționat prea puțin în dezbaterea publică. Guvernul a anunțat și un memorandum de colaborare cu Mastercard Europe, în contextul dezvoltării ecosistemului Portofelului European de Identitate Digitală.
Oficial, acest parteneriat este prezentat ca unul tehnologic. Tocmai de aceea, întrebările firești nu vizează intențiile unei companii. Vizează însăși arhitectura de guvernanță a sistemului: care este exact rolul partenerului privat, ce acces are, ce componente dezvoltă, cine controlează infrastructura critică și cum este asigurată separarea clară între stat și furnizorii tehnologici.

Aceste răspunsuri ar fi necesar să fie publice, tocmai pentru că este vorba despre un sistem care ține de identitatea fiecărui cetățean.

Poate că adevărata întrebare nu este dacă România a preluat o soluție tehnică din Germania.
Poate că întrebarea este alta: cine va controla, în mod real, cheia identității noastre digitale peste zece ani?
Pentru că guvernele se schimbă. Miniștrii pleacă. Majoritățile politice vin și pleacă.
Însă infrastructurile digitale construite astăzi vor rămâne, cel mai probabil, pentru o generație.

De aceea, înainte de a ne grăbi să tragem concluzii, ar fi necesar să cerem ceva mult mai simplu și mai democratic: documentele, contractele, auditul și transparența completă.
Nu pentru că suntem împotriva digitalizării.
Doar pentru că, într-un stat democratic, încrederea nu se presupune.
Încrederea se câștigă.
Nu ne este teamă de tehnologie.
Ne este teamă de lipsa transparenței.

Pentru că tehnologia poate servi libertății, dar poate servi și controlului total, deschizându-se o cale către dictatura digitală, prin care orice cetățean care are o altfel de părere și o exprimă, devine incomod și identitatea îi poate fi anulată cu o singură apăsare de tastă. Diferența nu o face software-ul și nici țara din care provine. Diferența o fac regulile, instituțiile și modul în care este construit controlul democratic asupra sistemelor.

De aceea, nu este suficient ca Guvernul să spună că datele sunt în siguranță. Într-o democrație, cetățenii nu sunt obligați să creadă pe cuvânt. Au dreptul să vadă documentele. Au dreptul să cunoască arhitectura.
Au dreptul să știe cine controlează infrastructura. Au dreptul să afle cine răspunde dacă ceva merge prost.

Pentru că identitatea digitală nu este proprietatea niciunui guvern și nici a vreunei companii. Ea este expresia juridică a libertății fiecărui cetățean.

Iar libertatea nu se protejează prin comunicate de presă.
Se protejează prin transparență, răspundere și control democratic.
Cred că aceasta este știrea care ar fi necesar să ocupe de fapt agenda politică și a societății civile reale. Nu a ONG-urilor vândute, cumpărate și tranzacționate de puterea abuziv instalată în cele două palate.

Domnilor Ilie Bolojan, PM interimar, și Marius Lazurca, consilier prezidențial pe securitate națională și la Departamentul de Parteneriate Strategice la Cotroceni, ar fi necesar să ne răspundeți.
Public și onest, nu?!

Autoare: Zoe Dantes

Citiți și:
Absurdul încăpăţânării useristo-peneliste
Cornel Nistorescu: Care este noul program cu „rădăcini” al PNL? Cu rădăcini în soroșism și progresism?
Fără penali în funcții publice

yogaesoteric
30 iunie 2026