29 decembrie – 24 de ore împreună cu Dumnezeu


de Maria Nicola

Motto: „Adevăratul sens al vieţii implică să îl căutăm pe Dumnezeu cu fervoarea purităţii şi a iubirii absolute. Pentru a obţine acest dar suprem, este însă necesar un efort constant, neîncetat şi frenetic.” Prof. yoga Gregorian Bivolaru

Pe 29 decembrie, yoghinii realizează la unison rugăciunea neîntreruptă de 24 de ore către Dumnezeu Tatăl. Este al cincilea an în care se realizează această rugăciune colectivă pe data de 29 decembrie şi, sperăm noi, ea va deveni în curând o tradiţie. Din mai mult de 35.000 de yoghini, probabil câteva mii au realizat măcar o dată rugăciunea neîntreruptă de 24 de ore, şi noi sperăm ca în data de 29 decembrie să se angreneze un număr cât mai mare de persoane în această acţiune spirituală dedicată în totalitate lui Dumnezeu.


 

Ideea pe care se bazează rugăciunea neîntreruptă  de 24 de ore este afirmaţia scripturilor hinduse care au revelat faptul că, dacă ne rugăm continuu lui Dumnezeu timp de 24 de ore, El ne va răspunde cu siguranţă. Mulţi yoghini au realizat deja acest demers al rugăciunii neîntrerupte de 24 de ore către Dumnezeu Tatăl şi experienţa lor directă confirmă afirmaţia străvechilor scripturi. Prin urmare, dacă deja mii de oameni au reuşit în această direcţie, este clar: oricine poate reuşi, dacă abordează corect rugăciunea de 24 de ore. Atunci când acest efort se realizează la unison, cum va fi acum, pe 29 decembrie, este mult mai uşor!

 

A reuşi să ne rugăm 24 de ore fără întrerupere nu este atât de greu pe cât ar părea la prima vedere! Tot ceea ce este necesar este deschiderea lăuntrică şi hotărârea de a reuşi acest demers. Citiţi mai multe despre:

 


Rugăciunea de 24 de ore – elemente introductive


Sfaturi practice pentru rugăciunea de 24 de ore… 


Despre ardoarea rugăciunii…


Aspecte esenţiale în rugăciunea de 24 de ore…

Am citit probabil cu toţii, emoţionaţi şi transfiguraţi, relatări ale unor sfinţi sau ale unor yoghini celebri despre apariţia unor manifestări divine, despre miracole asociate acestor apariţii divine, despre comunicarea tainică cu Dumnezeu a profeţilor şi înţelepţilor. Veţi remarca cu siguranţă că şi relatările yoghinilor români care au realizat rugăciunea de 24 de ore către Dumnezeu Tatăl sunt de asemenea emoţionante şi convingătoare şi, sperăm, vă veţi convinge şi mai mult de necesitatea de a realiza personal efortul de a vă ruga timp de 24 de ore, precum şi de frumuseţea şi bucuria care vor însoţi acest demers.

 

Discutând cu mulţi yoghini care au realizat cu succes rugăciunea neîntreruptă de 24 de ore către Dumnezeu Tatăl, am sintetizat relatările lor pentru a evidenţia anumite aspecte comune, dar trebuie să precizăm încă de la început faptul că această comunicare intimă cu Dumnezeu este o experienţă spirituală fundamentală care se poate manifesta în nenumărate forme şi modalităţi, infinit nuanţate. Nu există o regulă generală şi, mai ales, această experienţă spirituală fundamentală este înainte de toate o experienţă intimă şi personală, care nu poate fi înlocuită de nici o alta. Citiţi aici relatări ale yoghinilor români care au realizat cu succes rugăciunea neîntreruptă de 24 de ore:

 


Mărturii – Relatări ale yoghinilor care au realizat rugăciunea de 24 de ore…


Dumnezeu ne răspunde cu certitudine, dacă îi cerem cu fervoare să ne vorbească…


Dumnezeu se poate manifesta într-o anumită formă pentru fiecare dintre noi… 

 




«Dumnezeu Tatăl există şi poate fi perceput chiar şi la nivel fizic deoarece, în ultimă instanţă, întregul Macrocosmos este corpul lui Dumnezeu. Poeţii mistici l-au văzut adeseori, în mod concret, pe Dumnezeu Tatăl chiar în această lume fizică. Tocmai de aceea ei au spus că stelele sunt ochii Săi, iarba şi copacii sunt pletele Sale, apele curgătoare sunt sângele Său. Vuietul oceanului, ciripitul privighetorii, plânsul copilului nou-născut şi toate celelalte sunete ale Creaţiei alcătuiesc vocea Sa… Prin urmare, Dumnezeu Tatăl ne poate apărea cu adevărat chiar şi într-o formă fizică.»

Prof. yoga Gregorian Bivolaru


 

 

yogaesoteric.net

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More