Afront la cultura națională și propagandă pro-pedofilie și homosexualism la Ploiești: Statuia „Domnului Goe” de la Gara de Sud, vandalizată în culorile LGBT. Orașul e ocupat de soroșistul Mihai Polițeanu, fostul asistent al Monicăi Macovei de la Accept

„Afront la cultura națională: Statuia lui „Domnul Goe” de la Gara de Sud, vandalizată în culorile LGBT”, semnalează publicația Prahova Online furnizând și o filmare edificatoare.

Cei care au trecut vineri, 18 septembrie 2026, prin Gara de Sud din Ploiești au avut parte de un spectacol uluitor și revoltător.

Statuia simbolică a „Domnului Goe”, celebrul personaj din schițele marelui dramaturg I.L. Caragiale, a fost găsită vopsită în culorile curcubeului, simbolul internațional al mișcării LGBT furat din tradiția creștină și răsturnat cu susul în jos.

Trimiterea spre propaganda pro-pedofilie este implicită, având în vedere că este vorba de un copil.

Orașul este condus, printr-o operațiune amplă soroșistă, coordonată la nivel internațional, de ocupare a marilor orașe (vedeți cazurile Timișoara / New York etc.) de agentul soroșist Mihai Polițeanu, fostul asistent al penalei Monica Macovei, membră fondatoare și de Onoare a asociației homosexualiste Accept și militanta principală a marșurilor mândriei homosexuale.

Conform Hungarian Review Mihai Polițeanu (București, 1977) a fost asistentul parlamentar al Monicăi Macovei, deputat în Parlamentul European. A lucrat pentru Ministerul Justiției, în calitate de consilier al ministrului – tot Macovei (n.n.) –, și în două „ONG-uri românești proeminente”, Societatea Academică Română (Pipidi) – și Freedom House România (Gushet). A studiat filosofia la Universitatea din București și deține un masterat în „Studii Naționalistice” de la Universitatea Central Europeană din Budapesta, Ungaria, fondată de George Soros.

Atacul asupra monumentului din Gara de Sud depășește orice limită a vandalismului urban și atinge o coardă extrem de sensibilă pentru comunitatea locală, scrie întemeiat Ph Online: „Ploieștiul este definit istoric și cultural de moștenirea lui I.L. Caragiale, iar „Domnul Goe” reprezintă piesa centrală a primelor lecturi școlare, un simbol incontestabil al copilăriei și al umorului românesc. În plus, statuia este prima imagine cu care călătorii și turiștii sunt întâmpinați când ajung în oraș, motiv pentru care pângărirea ei a provocat un val uriaș de indignare în rândul cetățenilor.

Mânjirea statuii în culorile ideologiei progresiste nu pare a fi un simplu act accidental de huliganism, ci confirmă ceea ce ploieștenii au suspectat de mai mult timp.

În condițiile în care liderii formațiunii aflate la primărie își exprimă deschis susținerea pentru mișcarea PRIDE, acțiunea de la Gara de Sud seamănă izbitor cu o tentativă de tatonare a terenului. Surse din mediul politic local susțin că astfel de demersuri vizuale au rolul de a testa reacția populației majoritar conservatoare din Ploiești, încercându-se o obișnuire treptată a cetățenilor cu simbolurile LGBT înainte de autorizarea unei parade pe bulevardele orașului.

Până la această oră, nicio autoritate din cadrul Primăriei Ploiești nu a emis un comunicat de condamnare fermă a actului de vandalism și nu au fost anunțate măsuri urgente pentru curățarea monumentului și readucerea lui la starea inițială. Tăcerea suspectă a administrației locale nu face decât să întărească suspiciunile că astfel de acțiuni sunt privite cu îngăduință de la cel mai înalt nivel. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor identifica făptașii sau dacă simbolurile culturale ale Ploieștiului vor deveni victime colaterale ale experimentelor ideologice derulate în oraș”, conchide publicația.

Potrivit unor surse, este vorba de „festivalul” Artown Now 2026, un proiect care include terfelirea oricărei valori autentice, după cum se vede, sponsorizat între altele de organizații LGBT-iste și de același Funky Citizens al amantei consilierului prezidențial Radu Burnete, Elena Calistru, dar și de Serviciile de Gospodărire Urbană Ploiești, conform afișului oficial (FOTO mai jos).

Patria Prima: De ce propaganda LGBT țintește mereu copiii?

Asociația Patria Prima comentează pe Facebook asupra mizeriei LGBT-iste de la Ploiești, unde regăsim printre organizațiile partenere ale proiectului de propagandă pro-pedofilie și Funky Citizens, ONG-ul condus de Elena Calistru, amanta/partenera/concubina consilierului prezidențial Radu Burete:

„De ce ajung copiii atât de des în mijlocul controverselor legate de simbolistica LGBT?

La Ploiești, în cadrul festivalului de artă urbană Artown NOW, au luat statuia lui Domnul Goe, unul dintre cei mai cunoscuți copii din literatura română, și au vopsit-o în culorile curcubeului.

Da. Fix pe dl. Goe. Pe copil. Nu un gard oarecare, nu o lucrare abstractă, nu o statuie de adult. Au ales exact personajul-copil pe care îl știu generații întregi de români, dintr-un oraș întreg.

Și nu e o mâzgăleală făcută noaptea de niște puști. E o intervenție artistică oficială, într-un festival organizat în spațiul public, e ceva asumat! Iar partea care face și mai absurd tot circul: ediția de anul acesta are prezentat drept co-curator un copil de 10 ani.

Serios acum, de ce copilul? Dacă voiau să transmită un mesaj Pride, aveau un oraș întreg. Ziduri, clădiri, sculpturi, instalații, orice. Au ales statuia lui Domnul Goe, un copil cunoscut. Asta plănuiesc cu copiii noștri?

Și când oamenii spun că asocierea dintre simbolistica sexual-identitară și un personaj-copil li se pare profund nepotrivită, li se explică, previzibil, că n-au înțeles arta. Poate că au înțeles-o foarte bine. Nu numărul de culori de pe statuie e problema, ci alegerea unui copil ca suport pentru mesajul ăsta.

Întrebarea rămâne: din tot ce puteau picta, de ce copilul? De ce mereu sunt copiii?

Patria Prima a trimis cereri organizatorilor pentru a identifica dacă a fost plănuit sau asistăm la un act de vandalism.”

Citiţi şi:
Aproape jumătate dintre programele pentru copii de pe Netflix includ propagandă LGBT
Bulgaria se impune și dă exemplu României: A adoptat o lege care interzice propaganda LGBTQ în școli!
Sistemul politic degenerat din „România educată” a distrus educația și promovează propaganda LGBT

 

yogaesoteric
3 octombrie 202
6

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More