Transportatorii acuză: TollRo, o improvizație care va provoca o avalanșă de amenzi
Executivul atacă din nou firmele românești
Deși sistemul de taxare pe fiecare kilometru parcurs pentru transportatori nu este gata, Guvernul s-a grăbit să-l lanseze, printr-o improvizație care va provoca o avalanșă de amenzi. Reprezentanții Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România avertizează că nu pot plăti pentru întârzierile unui sistem pe care nu l-au construit și asupra căruia nu au niciun control. Cele mai afectate vor fi firmele mici de transport, care reprezintă peste 82% din totalul acestora, care riscă să intre în faliment din cauza investițiilor obligatorii și a sancțiunilor aberante.

În goana după bani, Guvernul a decis să dea drumul sistemului cu noua rovinietă, care taxează fiecare kilometru parcurs de vehiculele transportatorilor, înainte ca acesta să fie finalizat. Găselnița a fost o aplicație pe telefon, care creează mari dificultăți și, mai ales, ajunge să pună în pericol viețile oamenilor.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a solicitat Parlamentului amânarea până la 15 ianuarie 2027 a noului sistem de taxare rutieră sau, cel puțin, suspendarea sancțiunilor TollRo pentru șase luni. De la 1 octombrie 2026, rovinieta este înlocuită de TollRo pentru vehiculele din categoriile C, D, E și F, iar taxa se va calcula în funcție de kilometrii parcurși, categoria drumului, masa maximă autorizată și clasa de emisii.
Totodată, rovinietele deja cumpărate pentru aceste categorii nu vor mai fi valabile.
Lipsesc echipamentele de bord
Transportatorii nu pot plăti pentru întârzierile unui sistem pe care nu l-au construit și asupra căruia nu au niciun control, iar responsabilitatea aparține autorităților și furnizorilor, care ar fi fost necesar să livreze la timp un sistem funcțional și testat, a transmis UNTRR. Organizația atrage atenția că lipsesc echipamentele de bord (OBU), dat fiind că interoperabilitatea prin furnizori SETRE se aplică abia din 15 ianuarie 2027. Până atunci, flotele profesionale ar depinde de aplicația mobilă și de tichetul de rută, care au fost gândite doar ca soluții alternative, în condițiile în care nu a existat o perioadă de testare.
„Două aplicații obligatorii pe același telefon nu funcționează împreună. Șoferul trebuie să aibă instalată și activă aplicația de monitorizare RO e-Transport, iar TollRo ar urma să ruleze pe același telefon. În testare, cele două aplicații nu au funcționat simultan în condiții stabile. O întrerupere a uneia dintre ele îl expune imediat pe șofer sau pe operator la sancțiuni”, semnalează UNTRR.
Pericol de accidente
Șoferul este pus să supravegheze telefonul în timpul cursei, deoarece acesta este nevoit să urmărească dacă aplicațiile sunt active, dacă există semnal, baterie și sold suficient și dacă sesiunea TollRo nu s-a intrerupt, atrage atenția UNTRR.
„În același timp, Codul Rutier interzice folosirea telefonului mobil în timpul conducerii. Sancțiunea este din clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă, respectiv, la valoarea actuală, 1.297,50-1.730 de lei, precum și 4 puncte de penalizare. Sistemul nu poate fi construit astfel încât respectarea unei obligații să îl împingă pe șofer spre încălcarea alteia”, a arătat UNTRR.
Costurile improvizației, transferate la firmele românești
Statul transferă către transportatori costurile unui sistem nepregătit, consideră UNTRR. Potrivit acesteia, într-un an greu pentru mediul privat, mai ales pentru transportatorii care au suportat creșterea costurilor cu combustibilul pe fondul războiului din Golf, firmele sunt obligate în fapt să cumpere fiecărui șofer cel puțin încă un telefon inteligent, de generație nouă.
Investiția minimă este de aproximativ 300 de euro pentru fiecare șofer, la care se adaugă un nou abonament de telefonie mobilă, deoarece aplicația TollRo poate fi utilizată numai dacă este asociată unui număr de telefon. Firmele mici sunt cele mai afectate. 82,2% dintre operatorii de transport de mărfuri au sub cinci vehicule, iar administratorul este adesea și șofer, mai afirmă reprezentanții UNTRR.
Citiți și:
Kaputt Mundi
Începe teroarea amenzilor de circulație. Radarele și polițiștii, înlocuiți de camerele video
yogaesoteric
4 octombrie 2026