Totul începe cu o alegere. Tehnologia nu poate rezolva contradicțiile umane

Inteligența artificială, binele și răul și provocarea transformării umane

Trăim o revoluție tehnologică fără precedent. Inteligența artificială promite să transforme medicina, educația, comunicarea, știința și aproape fiecare aspect al existenței umane. Dezvoltăm sisteme din ce în ce mai sofisticate pentru a aborda probleme pe care generațiile anterioare cu greu și-ar fi putut imagina că pot fi rezolvate. Totuși, ceva fundamental lipsește din acest proces extraordinar.

Investim resurse enorme în dezvoltarea de tehnologii pentru a ne rezolva problemele, acordând mult mai puțină atenție contradicțiilor umane care au contribuit la crearea multora dintre aceste probleme.

Dezvoltăm arme din ce în ce mai sofisticate în numele securității, dedicând mult mai puțin efort depășirii conflictelor și temerilor care ne fac să ne simțim nesiguri. Creăm tehnologii de comunicare extraordinare, capabile să conecteze oameni de pe întreaga planetă, însă adesea ne lipsește răbdarea și dorința necesare pentru a ne înțelege cu adevărat unii pe alții.

Dezvoltăm sisteme capabile să proceseze cantități fără precedent de informații, confruntându-ne în același timp cu aceleași întrebări fundamentale care au însoțit omenirea timp de mii de ani: Ce este Binele? Ce este Răul? Cum le distingem? Și de ce alegem uneori în mod conștient acțiuni care contrazic cele mai profunde aspirații ale noastre?

Acestea nu sunt simple întrebări filozofice. Ele privesc direcția pe care o dăm vieților noastre, sensul acțiunilor noastre și felul de lume pe care o creăm împreună.

Tehnologia ne poate extinde capacitățile, dar nu poate, prin ea însăși, să rezolve contradicțiile din conștiința umană.

Am devenit extraordinar de capabili să transformăm lumea exterioară, însă am acordat mult mai puțină atenție dezvoltării capacității noastre de a ne transforma pe noi înșine. În realitate, cea mai mare provocare a noastră nu este să devenim mai inteligenți sau mai sofisticați din punct de vedere tehnologic, ci să dezvoltăm conștiința necesară pentru a alege Binele în locul Răului.

Pentru că în spatele fiecărei invenții, fiecărei instituții și fiecărei dezvoltări tehnologice, există alegeri umane. Și fiecare alegere contribuie, într-un fel sau altul, la lumea pe care o creăm.

Aceeași inteligență, două direcții opuse

Ființele umane pot îndeplini cele mai profunde și semnificative acțiuni. Putem salva vieți, putem dezvolta medicina, putem prelungi speranța de viață, putem crea artă, putem depăși suferința și putem construi relații care dau sens existenței noastre.

Totuși, ne putem folosi inteligența și pentru a produce distrugeri de neimaginat.

Aceleași cunoștințe științifice care ne ajută să înțelegem structura materiei pot contribui la dezvoltarea armelor nucleare. Aceeași capacitate tehnologică care ne permite să comunicăm între continente poate fi folosită pentru a organiza operațiuni violente și războiul. Diferența nu constă neapărat în inteligența implicată. Ci în direcția pe care alegem să i-o dăm.

Binele și Răul nu sunt simple concepte filozofice abstracte. Ele devin realități prin acțiunile umane și alegerile care le preced.

O persoană poate poseda cunoștințe extraordinare și totuși poate face alegeri distructive. O alta poate poseda resurse limitate, dar poate întreprinde acțiuni care îmbunătățesc profund viața altora.

Această distincție ridică o întrebare importantă despre cum pregătim generațiile viitoare. Îi întrebăm frecvent pe copii ce vor să fie când vor fi mari. Doctori? Ingineri? Antreprenori? Dar acestea sunt profesii și posibilități. Descriu ce ar putea face cineva fără a ne spune neapărat ceva despre semnificația acțiunilor sale.

O întrebare mai fundamentală pe care ar fi necesar să ne-o punem este: Ce fel de ființă umană vrei să devii și ce contribuție vrei ca acțiunile tale să aducă lumii?

Această întrebare ne însoțește de-a lungul vieții. În fiecare zi, prin alegerile noastre, răspundem la ea.

Alege viața

Google a adoptat la un moment dat celebrul motto „Don’t be evil” („Nu fi rău”).

A fost o declarație remarcabilă pentru o companie din domeniul tehnologiei, sugerând că dezvoltarea tehnologică ar fi necesar să fie ghidată de un principiu etic, mai degrabă decât doar de succesul comercial.

De-a lungul timpului, această frază a devenit mai puțin vizibilă în codul de conduită al companiei Google, în timp ce compania a fost implicată în dezbateri privind aplicațiile militare ale tehnologiilor sale.

Întrebarea nu este dacă o companie poate proclama un principiu etic, ci dacă acel principiu continuă să-i ghideze deciziile atunci când intră în scenă interesele comerciale, concurența și presiunile politice.

O exprimare mult mai veche a acestei provocări etice apare în Biblia ebraică. În Deuteronom 30:19, Moise prezintă alegerea dintre viață și moarte, binecuvântare și blestem, și îi îndeamnă pe israeliți: „De aceea, alegeți viața.”

Ce afirmație extraordinară!

Ea nu ne spune pur și simplu că viața este valoroasă. Ne pune în fața unei alegeri, recunoscând că ființele umane pot merge în direcții diferite și chemându-ne să o alegem în mod conștient pe cea care afirmă viața.

Mii de ani mai târziu, ne confruntăm cu aceeași întrebare, deși consecințele alegerilor noastre au devenit mult mai mari. Deținem tehnologii capabile să prelungească viața umană și tehnologii capabile să distrugă însăși umanitatea. Întrebarea esențială rămâne neschimbată: Ce alegem?

O educație care ne învață cum, dar nu întotdeauna de ce

Sistemele noastre educaționale au realizat lucruri extraordinare. Matematica, știința, medicina, ingineria și nenumărate alte discipline au transformat existența umană. Dar care este țelul cunoașterii? Îi învățăm pe tineri cum să calculeze, să analizeze, să concureze, să producă și să reușească. Cu toate acestea, întrebările despre sensul și consecințele acțiunilor lor rămân adesea secundare.

Dezvoltarea armelor nucleare ilustrează această contradicție cu o claritate deosebită. Enorme resurse științifice, financiare și muncă umană au fost dedicate producerii de arme a căror utilizare ar putea distruge orașe întregi și amenința viitorul umanității. Mulți dintre oamenii implicați înțeleg potențialul lor distructiv. Unii consideră munca lor ca fiind necesară pentru descurajare și securitate; alții o resping ca fiind incompatibilă cu protejarea vieții umane.

Cunoștințele tehnice singure nu pot rezolva aceste întrebări. Prin urmare, educația este necesar să facă mai mult decât să transmită informații și să dezvolte abilități profesionale. De asemenea, este necesar să ajute oamenii să își examineze intențiile, să înțeleagă consecințele acțiunilor lor și să își dezvolte capacitatea de judecată etică.

Înainte de a ne întreba ce suntem capabili să facem, este necesar să învățăm să ne întrebăm ce merită făcut.

Acest aspect devine deosebit de important pe măsură ce inteligența artificială extinde posibilitățile disponibile. IA ar putea accelera descoperirile științifice, ar putea îmbunătăți diagnosticele medicale, ar putea extinde accesul la educație și ar putea contribui la abordarea provocărilor de mediu. De asemenea, ar putea facilita supravegherea, manipularea, războiul autonom și sistemele militare din ce în ce mai distructive. Aplicațiile sale pot servi atât Binelui, cât și Răului, uneori simultan.

Însă problema fundamentală nu a început cu inteligența artificială. Ea a existat cu mult înainte de computere, industrializare și știința modernă. Oprirea completă a inteligenței artificiale nu ar rezolva contradicțiile umane care îi modelează dezvoltarea. Nici nu înseamnă că aplicațiile periculoase ar trebui lăsate nerestricționate.

Provocarea mai profundă este să înțelegem de ce continuăm să dezvoltăm tehnologii care pot amenința însăși existența pe care pretindem că o prețuim.

Inteligența artificială pune omenirea în fața unei întrebări străvechi, la o scară fără precedent. Ce alegem să creăm și ce fel de viitor alegem prin creațiile noastre?

Alegerile care ne modelează societățile

Aceleași întrebări se extind dincolo de tehnologie și includ modul în care ne organizăm societățile.

Instituțiile, economiile, guvernele și sistemele noastre de comunicare sunt, în cele din urmă, expresii ale alegerilor umane acumulate. Deciziile privind educația, sănătatea publică, securitatea, viața economică și rezolvarea conflictelor reflectă prioritățile legate de ceea ce prețuim și tipul de societate pe care dorim să o creăm.

Aceste alegeri nu sunt făcute doar de liderii politici. Instituțiile, comunitățile și cetățenii participă cu toții la modelarea direcției societății prin deciziile pe care le iau și acțiunile pe care le susțin.

Mass-media și rețelele de comunicare virtuală fac parte din acest proces. Ele influențează ceea ce vedem, ceea ce discutăm, ceea ce ne provoacă teamă și ceea ce ne imaginăm a fi posibil. Pot amplifica ura, umilința și dezbinarea, dar pot și face vizibile acte de solidaritate, curaj, reconciliere și transformare umană care altfel ar putea rămâne necunoscute.

În acest sens, informațiile pe care le producem, le distribuim și le consumăm – precum și instituțiile și relațiile pe care le construim – contribuie la conturarea viitorului nostru colectiv.

Totuși, indiferent dacă luăm decizii ca persoane, instituții sau societăți, ne confruntăm în cele din urmă cu aceeași dificultate: a ști ce este bine nu înseamnă neapărat că vom alege acel aspect.

Să învățăm să alegem binele

Cum știu dacă ceva este Bine sau Rău? Ce este în mine care îmi permite să recunosc diferența?

Putem apela la tradiții religioase, sisteme filozofice, cunoștințe științifice, convenții sociale și principii juridice. Toate acestea pot contribui la înțelegerea noastră, dar niciuna nu poate înlocui în întregime responsabilitatea personală de a ne examina propriile acțiuni – consecințele lor pentru ceilalți, dar și ceea ce produc ele în noi înșine.

O acțiune poate fi legală fără a fi justă, profitabilă fără a fi benefică sau acceptată social, deși produce suferință. Ceva poate părea rațional într-un anumit sistem, în timp ce contrazice cele mai profunde aspirații ale noastre ca ființe umane. Și putem, de asemenea, să învățăm să recunoaștem ce produc diferite acțiuni în noi: fie că ne fac să ne simțim mai coerenți și conectați cu ceilalți, fie divizați, contradictorii și din ce în ce mai distanțați de persoana care aspirăm să fim.

Aici devine esențială conștiința. Conștiința ne permite să recunoaștem contradicțiile, să luăm în considerare experiența altora, să examinăm consecințele a ceea ce facem și să observăm ce produc acțiunile noastre în noi înșine.

În același timp, conștiința necesită umilință. Judecățile noastre pot fi greșite, motiv pentru care avem nevoie de dialog, experiență, cunoștințe și de disponibilitatea de a ne reconsidera presupunerile. În timp, putem învăța să recunoaștem o direcție în acțiunile noastre: dacă acestea sporesc contradicțiile și suferința în noi înșine și în ceilalți, sau dacă creează o mai mare unitate, libertate și posibilități.

Însă recunoașterea unei direcții nu înseamnă că o vom urma. Putem înțelege că o acțiune este dăunătoare și totuși să o alegem din cauza fricii, presiunii, obiceiului sau interesului personal. Provocarea, așadar, nu este doar să recunoaștem ce este bine, ci să ne dezvoltăm capacitatea de a acționa în conformitate cu ceea ce recunoaștem.

Această provocare capătă o nouă semnificație pe măsură ce capacitățile noastre tehnologice se extind. Devenim capabili să facem acțiuni pe care generațiile anterioare cu greu și le-ar fi putut imagina, fără a ne dezvolta neapărat în același ritm capacitatea noastră de a alege în mod conștient ce ar fi bine să facem. Am învățat să calculăm probleme din ce în ce mai complexe, dar am învățat oare să facem alegeri din ce în ce mai conștiente?

Direcția istoriei umanității

Istoria umanității reflectă aceleași contradicții pe care le întâlnim în viețile noastre personale. Am creat posibilități extraordinare pentru viață, dezvoltând în același timp mijloace de distrugere din ce în ce mai puternice. Am extins drepturile omului, am dezvoltat medicina, am crescut speranța de viață și am creat noi posibilități de comunicare și cooperare, continuând în același timp să experimentăm război, exploatare, violență și suferință.

Totuși, istoria ne reamintește și că acele condiții pe care le moștenim nu sunt neapărat permanente. Practicile și instituțiile considerate odinioară inevitabile au fost contestate și transformate. Au apărut noi posibilități deoarece oamenii au fost capabili să-și imagineze ceva diferit și să acționeze pentru a-l crea.

Asta nu înseamnă că istoria se îndreaptă inevitabil spre Bine. Nu există nicio garanție a unei astfel de direcții. Direcția depinde, cel puțin parțial, de alegerile pe care le fac ființele umane.

Prin urmare, un criteriu al dezvoltării umane nu este pur și simplu capacitatea noastră tot mai mare de a acționa asupra lumii din jurul nostru, ci dezvoltarea capacității noastre de a alege în mod conștient o direcție transformatoare în bine către care să se îndrepte aceste acțiuni.

Ființa umană care alegem să devenim

Ne imaginăm adesea că viitorul va fi determinat de guverne, corporații, instituții financiare, forțe militare sau tehnologii din ce în ce mai puternice. Aceste forțe ne modelează, fără îndoială, viața, dar direcția lor este și rezultatul alegerilor umane.

Inteligența artificială poate deveni extraordinar de capabilă, dar dezvoltarea și utilizarea sa rămân chestiuni de responsabilitate umană. Omenirea a petrecut secole dezvoltându-și capacitatea de a transforma lumea exterioară. Poate că cea mai mare provocare a noastră acum este să ne dezvoltăm capacitatea de a ne transforma pe noi înșine – să ne distanțăm de circumstanțele imediate, să recunoaștem contradicțiile, să ne reconectam cu cele mai profunde aspirații ale noastre și să alegem în mod conștient o direcție benefică.

Această capacitate aparține fiecărei ființe umane. Lupta dintre ceea ce numim Bine și Rău are loc nu doar în instituții, conflicte sau tehnologii, ci și în alegerile pe care le facem fiecare în viața de zi cu zi.

Poate cea mai importantă alegere este cea pe care Moise a pus-o în fața omenirii acum mii de ani: Alege viața. Nu doar ca pe o credință sau o aspirație, ci ca pe o direcție exprimată prin acțiunile noastre. Capacitatea noastră de a face această alegere este ceva ce putem cultiva și aprofunda pe parcursul întregii noastre vieți.

Sensul mai profund al acestui proces este exprimat și în aceste cuvinte ale fondatorului Mișcării Umaniste (Mișcarea Siloistă), Mario Rodríguez Cobos (Silo):
„Prin bunătate, eliminarea contradicțiilor interioare, acte conștiente și o nevoie sinceră de evoluție, ființa umană dă naștere spiritului.” (Mesajul lui Silo, Anexă, 2002)

Cea mai mare creație a noastră nu este tehnologia pe care o dezvoltăm, ci ființa umană care devenim prin alegerile noastre.

Citiți și:
Temnicerii gândirii și mișcările treziste. Conștiința adormită – amenințare axială în istoria popoarelor. Miturile geopolitice
Marea Fragmentare
Despre crimele omului în veșnicul război al lui cu el însuși și bălmăjelile timpurilor

 

yogaesoteric
9 septembrie 2026