Consilier covid ales de Joe Biden: ‘Viața nu mai are rost după 75 de ani!’

Unul dintre doctorii pe care Joe Biden i-a numit în comitetul său de consiliere pe tema coronavirusului este criticat pentru un articol pe care l-a scris în urmă cu șase ani, în care susținea că nu are nicio aspirație de a trăi peste vârsta de 75 de ani.

Eseul lui Ezekiel Emanuel, un oncolog care este unul dintre cei 10 membri ai consiliului consultativ pe care Biden i-a numit în grupul său operativ pentru combaterea coronavirusului, a subliniat încredințarea lui că, la acea vârstă, „creativitatea, originalitatea și productivitatea nu prea mai există pentru vasta majoritate a oamenilor.“

„A trăi prea mult este tot o pierdere. Ne face pe mulți dintre noi, dacă nu handicapați, cel puțin slabi și în declin, un statut care poate că nu este mai rău decât moartea, dar nu este mai puțin jalnic“, a scris el în articolul pentru ediția din octombrie 2014 a The Atlantic, cu titlul: „De ce sper să mor la 75 de ani“. 

El a argumentat că americanii sunt obsedați de soluții pentru îngrijirea sănătății într-un „efort curajos de a înșela moartea și de a prelungi viața cât mai mult posibil“ și că „eu resping această aspirație. Cred că această disperare maniacală de a prelungi viața la nesfârșit este greșită și potențial distructivă“.

„Din multe motive, 75 de ani este o vârstă destul de bună la care să țintești a te opri“, a spus Emmanuel, care are 63 de ani. El a susținut că ar respinge tratamentele medicale precum vaccinurile antigripale și că „dacă ar exista o pandemie de gripă, o persoană mai tânără care are înainte o viață completă de trăit ar fi necesar să primească vaccinul sau orice medicament antiviral“.

Emanuel a arătat clar în articol că nu este de acord cu sinuciderea asistată de medic și că nu intenționa să ajungă la 75 de ani și apoi să moară pur și simplu.

Mulți au folosit rețelele de socializare pentru a evidenția întrebările incomode pe care le-a declanșat teza lui Emmanuel, având în vedere că este chemat să joace un rol important în protejarea persoanelor în vârstă de covid-19, și luând în considerare faptul că Biden însuși are 77 de ani.

Gazda emisiunii The Matt Walsh Show la Daily Wire a postat către cei 517.000 de fani: „Coronavirusul este letal cu precădere pentru cei care au peste 75 de ani. Consilierul lui Joe Biden pentru combaterea coronavirusului a susținut în trecut că persoanele care au peste 75 de ani ar fi mai bine să moară. Ce rău s-ar putea petrece?“

Senatorul republican al statului Arkansas, Tom Cotton, a scris pe Twitter: „Americanii vor ca țara noastră să iasă de sub restricții, nu au nevoie de bioeticieni ciudați cărora le place să se joace de-a Dumnezeu“.

Gayle Trotter, avocat conservator și analist politic, a postat pe subiect: „Presupun că dacă vaccinurile împotriva gripei sunt eliminate pentru cei cu vârsta de 75 de ani sau mai mult, consilierul lui Biden pe domeniul coronavirusului cu siguranță se opune și administrării vaccinurilor sau chiar a ANTIBIOTICELOR la aceeași grupă de vârstă“.

Kendall Brown, militantă pentru servicii medicale, a scris pe Twitter că articolul lui Emanuel „mă face să mă simt … nu prea încrezătoare că va recunoaște valoarea vieții celor cu handicap“.

Jurnalistul Jordan Weissmann a comentat la rândul lui: „A-l include pe Zeke Emmanuel în Covid Task Force este o gafă de PR, minoră, dar fără sens. Cu ce ar putea contribui el în plus față de altcineva care nu a scris despre faptul că viața se încheie la 75 de ani?”

Tim Carney de la Washington Examiner l-a descris pe Emanuel drept tipul „pentru care viața după 75 de ani nu merită trăită“, postând pe Twitter că nominalizarea lui de către Biden pentru „combaterea bolii care afectează în mod majoritar persoanele în vârstă este ironică în sine“, adăugând că „nu se menționează deloc relația pe care cineva de vârsta aceasta o are cu copiii/nepoții“.

Comentatorul politic conservator Liz Wheeler a postat și ea: „Deci Biden îl alege pe Zeke Emanuel pentru grupul său operativ COVID. Emanuel vrea să moară la 75 de ani. Argumentează că bătrânețea nu ar fi oportun să fie prelungită. Spune că bătrânii nu contribuie la societate. Afirmă că va refuza asistența medicală, chiar și vaccinul împotriva gripei. Dar acum va «proteja» de covid persoanele în vârstă din națiunea noastră?!“

Emanuel este rector adjunct în cadrul Inițiativei Globale la Universitatea din Pennsylvania. El a declarat că vor trece 12 luni până când boala va fi învinsă în America și că vor fi necesare măsuri de siguranță mai dure.

„Cred că se va petrece în preajma lui noiembrie [2021], mai degrabă spre sfârșitul anului. Dar va fi probabil suficient pentru a începe deschiderea colegiilor și universităților [și] a școlilor, bineînțeles, în funcție de modul în care distribuim acest vaccin și cât de eficienți putem fi în acest sens“, a comentat el pentru Marketwatch.

Citiţi şi:

Păpuşarii acestei lumi, dedicaţi reducerii populației, se înhamă acum, invocând protejarea vieții, la producerea unui vaccin anti-coronavirus…

Ne pare rău, domnilor Fauci și Biden: Americanii ignoră în masă ordinele, la fel cum s-a petrecut și în timpul Prohibiției

yogaesoteric

31 ianuarie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More