Unde-s mulţi, puterea creşte (II)

 

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

În vremurile tulburi, aproape apocaliptice, pe care le trăim, apar neîntâmplător în anumite zone ale lumii unele iniţiative binefăcătoare, ce reunesc zeci de mii sau chiar milioane de oameni care meditează împreună, la unison, fie pentru pace, fie pentru vindecarea şi regenerarea ambianței planetare. Ei declanşează astfel procese de rezonanță ocultă prin care atrag în fiinţa lor energii sublime din focarele infinite din Macrocosmos, ce generează ulterior transformări considerabile în ambianta planetară, amplificând armonia, iubirea, buna înţelegere, bunăvoinţa, compasiunea printre locuitorii Pământului.

Citiţi prima parte a articolului

Ultimul ceas, dar nu cel din urmă

(continuare)

Să luăm aminte la cuvintele pline de înțelepciune ale lui Iisus: „Dumnezeu nu vrea distrugerea păcătoşilor, ci îndreptarea lor”.

Înţelegând aşa cum se cuvine aceste aspecte, ne putem da seama cu uşurinţă că în orice moment şi în orice situaţie, întotdeauna, fără excepție, binele este de miliarde, de miliarde de ori mai puternic decât răul şi, în plus, este nesfârşit. Chiar şi când pare considerabil, răul este totuşi infim şi limitat.

De aceea nu este cazul să ne complacem în mod cretin în inerţie, în larvaritate, căci, aşa cum spunea Krishna în faimosul text al înţelepciunii orientale Bhagavad Gita: „Fiecare acţiune dumnezeiesc integrată şi adecvată este întotdeauna, fără excepție, net superioară inacţiunii”.

Este necesar să ne gândim adeseori la acest dicton şi, mai mult decât atât, este chiar esențial să-l transformăm neîntârziat în idee-forţă. Astfel ne vom convinge de valoarea, deocamdată nebănuită de mulți dintre noi, a acestei afirmații pline de înțelepciune.

În lumina acestor revelații, ne facem datoria să atragem tuturor atenţia că oricât de sumbru ar părea pentru cei proşti şi pesimişti destinul umanității – datorită acumulării păcatelor și a greşelilor grave săvârşite în decursul timpului de către oameni, el poate fi încă transformat în bine. Nu a venit încă momentul să spunem că acest destin al umanității a ajuns să fie cumplit şi ireversibil.

Având în vedere toate acestea, depinde de fiecare dintre noi să acţionăm la unison pentru a face astfel încât acest destin ce pare a fi tragic să fie totuşi modificat în bine. O astfel de transformare este posibilă prin intermediul acţiunilor dumnezeiesc integrate, perseverente pe care le putem realiza prin angrenare la unison.

Atunci când cât mai mulți dintre noi acționăm la unison, contribuim nu numai la redresarea condițiilor planetare, ci şi la transformarea benefică a destinului oamenilor ce trăiesc în aceste vremuri apocaliptice pe planeta albastră.

Merită să reflectăm la faptul că Pământul a fost şi este o planetă albastră. Aceasta nu este o întâmplare, ci o tainică necesitate dumnezeiască. Tocmai de aceea, ar fi bine să ne angrenăm cu toții la unison, astfel ca prin acţiunile noastre dumnezeiesc integrate să facem ca pe bătrâna noastră planetă culoarea albastră să fie din ce în ce mai puternică, din ce în ce mai mare. În cazul unei angrenări adecvate, dumnezeiesc integrate, zilnice, această transformare devine cu uşurinţă posibilă.

Având în vedere toate acestea, se poate spune că toţi cei care se hazardează să facă profeţii înspăimântătoare despre cataclisme (considerate de ei pe deplin meritate) ce ar urma să se abată asupra Pământului în viitorul apropiat, fără a oferi însă o alternativă care să ne permită să le evităm (cu ajutorul ce poate veni de la Dumnezeu atunci când îl implorăm cu umilinţă şi credinţă), nu fac decât să ne înspăimânte şi îşi asumă o mare responsabilitate.

Când aceşti profeți ai catastrofelor sau ai relelor binemeritate care urmează să vină își expun prin mijloacele mass-media sumbrele previziuni, acestea sunt preluate într-un mod naiv de masele imense de oameni, care le încarcă apoi prin intermediul unor imagini mentale nefaste şi prin credinţa lor neghioabă că acestea se vor petrece curând, în felul acesta, angrenează uriaşe curente funeste de opinie. Atunci, datorită proceselor de rezonanță ocultă nefastă cu energiile subtile limitate ale răului ce există în Macrocosmos, devine cu putință ca unele dintre predicțiile lor înspăimântătoare să se adeverească la un moment dat, declanşând nenorociri în ambianța aceste planete.

Iată, în această direcţie, un exemplu semnificativ. Să ne amintim de câte ori au fost distruse turnurile gemene în unele filme senzaţionale realizate chiar în America, pentru ca apoi, în septembrie 2001, toate aceste fantezii malefice vizionate de milioane de spectatori să devină o cutremurătoare realitate.

Cei sceptici, proşti şi încăpățânați se vor mulțumi să zâmbească batjocoritor şi să spună: „Prostii, toate astea sunt nişte banale coincidente”. Considerăm însă că ceea ce s-a petrecut până la urmă nu a fost o coincidenţă, ci o tainică necesitate la care au contribuit milioanele de spectatori ce au vizionat şi apoi au mentalizat cu o răutăcioasă plăcere o asemenea scenă.

Nu vrem prin aceasta să vă facem să credeţi că, de fapt, cele două turnuri gemene au fost distruse de terorişti, aşa cum s-a afirmat în mod mincinos. Există zeci de mii de dovezi care arată că acele turnuri au fost demolate prin explozii în mod abil concertate, provocate chiar din interiorul celor două clădiri, iar tot spectacolul grotesc cu acele avioane care au lovit turnurile gemene a fost regizat din umbră de elita Noii Ordini Mondiale, care s-a pretat la această mârşăvie criminală şi are în felul acesta pe conştiinţă multe mii de morţi.

Având în vedere aceste aspecte, este necesar să devenim conştienţi că vizionarea la unison de un mare număr de oameni a filmelor hollywoodiene ce au drept subiect catastrofe inevitabile ori evenimente despre Confruntarea finală de la Armaghedon, despre care se vorbeşte în Biblie, face enorm de mult rău omenirii. Astfel de producţii înfricoşătoare sunt în mod intenţionat realizate la comanda din umbră a conducătorilor Francmasoneriei mondiale şi a aşa-zişilor Iluminaţi care, în demența lor, cred că prin declanşarea unor asemenea catastrofe foarte mulți oameni vor fi ucişi, iar ei se vor salva în buncărele secrete pe care le-au construit, rămânând la adăpost în ele ani de zile, conform viziunii lor sucite şi aberante pe care au extras-o din Vechiul Testament, care îi face să se considere „moştenitorii pământului”.

Majoritatea fiinţelor umane care nu sunt sceptice au mai mult sau mai puțin tendința de a se lăsa influențate de clarvăzători autentici sau falşi, manifestând adeseori o accentuată sugestibilitate față de tot ceea ce li se comunică. Adevărul este că un mare profet, care este de asemenea şi un mare înțelept, nu se mulţumeşte doar să-şi avertizeze semenii cu privire la pedepsele dumnezeieşti pe care le merită în anumite situaţii. El indică imediat şi anumite căi dumnezeiesc integrate de salvare, pe care, tot prin darul lui profetic, le prevesteşte sau le anticipează a fi posibile într-o desfăşurare viitoare.

Dincolo de aparențe, în realitate, ființa umană este întotdeauna făuritoarea propriului ei destin, a propriului ei viitor, ce poate să-i fie favorabil sau nefavorabil, în strânsă legătură cu modul înțelept sau nechibzuit în care îşi utilizează liberul arbitru.

În momentul de față, este evident pentru toți cei capabili să vadă cu luciditate şi detaşare că oricât de tehnologizată pare a fi lumea de azi, realitatea ei corespunde epocii întunecate a lui Kali Yuga. În această perioadă de maximă decădere spirituală, predomină un punct de vedere ateist, materialist, a cărui temelie şubredă este aşa-zisa teorie evoluționistă a lui Darwin, conform căreia omul provine din maimuță. Această teorie s-a aflat la baza aşa-zisului materialism dialectic, promovat de capii socialismului şi ai comunismului ateu, ale căror idei de uniformizare din ce în ce mai accentuată a maselor, precum şi de eliminare a credinţei în Dumnezeu au fost deja preluate de siniştrii promotori ai aşa-zisei Noi Ordini Mondiale care, în realitate, este o organizaţie planetară de tip fascist ce urmează să fie întronată pretutindeni în această lume.

Dacă privim cu luciditate si atenție în jurul nostru, observăm că aceste tendinţe înfricoşătoare sunt promovate în zilele noastre şi chiar implementate într-un mod viclean, cu aerul înşelător pe care aceşti monştri îl arborează fără încetare când susţin că ne vor binele.

De aceea este necesar să ne trezim până nu va fi prea târziu. Să nu-i lăsăm să-şi pună în aplicare sinistrele planuri satanice. Gânditorul Matthew Arnold a scris la un moment dat despre „puternicul vuiet pe care deja îl scoate marea credinței în Dumnezeu în retragerea sa”. Ar fi necesar să ne dăm seama că această retragere este, în realitate, un proces mult mai îndelungat decât credea el.

Conform tradiţiilor spirituale fundamentale, omenirea evoluează în cicluri a câte patru ere distincte sau vârste (yuga). Aceste ere ale omenirii sunt identice, dincolo de aparențe, atât în doctrinele orientale, cât şi în cele occidentale, fiind numite, în limba sanscrită: Satya Yuga (Epoca/Vârsta de aur), Treta Yuga (Epoca/Vârsta de argint), Dvapara Yuga (Epoca/Vârsta de bronz) şi Kali Yuga (Epoca/Vârsta de fier).

În timpul Epocii de aur, ce corespunde perioadei unui sui generis Paradis terestru, oamenii sunt adevărați giganţi atât din punct de vedere spiritual, cât şi fizic, bucurându-se totodată de o durată de viață îndelungată, sănătoasă şi fericită. Scrierile sacre fundamentale îi descriu a fi în mod firesc şi aproape fără efort într-o permanentă stare de comuniune cu dumnezeirea, spontan devotați Adevărului dumnezeiesc, cinstiţi, buni la suflet, puri, lipsiţi de vanitate, de lăcomie, de mânie şi de patimi.

În Epoca de argint, statura oamenilor scade atât din punct de vedere fizic, cât şi spiritual, iar durata vieţii lor scade, de asemenea, proporţional. Capacitatea lor de a percepe în mod spontan Adevărul dumnezeiesc se diminuează cu un sfert.

Cea de-a treia Epocă a acestui curs descendent aduce cu sine micşorarea staturii fizice la jumătate (în comparație cu statura pe care oamenii o aveau în Epoca de aur), precum şi pierderea a jumătate dintre puterile lor spirituale. Ca atare, scade la jumătate capacitatea de a percepe în mod spontan Adevărul dumnezeiesc, iar durata vieţii lor scade la o zecime. Într-o astfel de epocă, fiinţele umane nu mai sunt capabile să-şi urmeze în mod spontan şi sistematic propria menire.

În Kali Yuga, oamenii îşi mai păstrează doar un sfert din capacitatea lor spontană de a simți atributele dumnezeieşti ale Adevărului, Frumuseţii şi Binelui. În această epocă apar, ca ciupercile după ploaie, tot felul de false doctrine. Sunt promovate fel şi fel de teorii religioase, abracadabrante, înşelătoare.

Observăm astfel că, dacă la origini, fiinţele umane se raportau într-un mod firesc atât la unitatea dumnezeiască transcendentă, cât şi la multe dintre atributele şi aspectele dumnezeieşti imanente (reprezentate atât în creştinism, cât şi în islamism şi iudaism de ierarhiile angelice, iar în hinduism de acei misterioşi deva-şi – zei), ulterior majoritatea doctrinelor religioase s-au îndepărtat şi s-au înstrăinat de această spiritualitate originară, în cadrul căreia Principiul dumnezeiesc absolut, suprem era perceput ca fiind deopotrivă personal şi impersonal.

Treptat, printr-un proces bizar şi insidios, realitatea cea tainică a lui Dumnezeu a ajuns să fie percepută ca şi cum ar fi separată de Natură, mai distantă şi mai abstractă, iar Natura, vie şi plină de puritate, a ajuns să fie depreciată.

Datorită acestei involuţii a oamenilor, s-a ajuns ca Natura care, în realitatea ei dumnezeiască, este mereu aceeaşi, să fie considerată un simplu morman de materie din care, prin exploatări industriale, sunt extrase minereuri brute necesare în activitățile economice ale societăţii actuale.

Mai mult decât atât, în această epocă este din ce în ce mai evidentă „predominanta cantității” (René Guénon), ce prevesteşte din nefericire pentru toţi semnele vremurilor apocaliptice în care deja trăim.

Fragment preluat din cartea Vindecarea și regenerarea psihică, mentală și spirituală a omenirii și a planetei Pământ prin meditație realizată la unison, apărută la editura LuxSublima, tipărită la Ganesha Publishing House.

Citiţi şi:
Ştiinţa confirmă efectele benefice ale spiralei yoghine yang
Legea rezonanței oculte explică saltul cuantic din sfera trupului în cea a conştiinţei
Ne îndreptăm către un salt de conştiinţă la nivel planetar (I)

yogaesoteric
11 februarie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More