Credinţa

Mulţi dintre cei care apelează la serviciile unui medic consideră că este suficient să se prezinte la cabinetul acestuia, să îi explice suferinţele, neplăcerile, disconfortul pe care starea de boala le-a generat, după care – odată stabilit diagnosticul – să urmeze întocmai tratamentul recomandat. „Ar mai trebui ceva ?” – puteţi, desigur, să vă întrebaţi puţin surprinşi…

Ei bine, foarte puţini sunt cei care îşi dau seama că a urma pasiv tratamentul recomandat de către medic este doar o parte (desigur, importantă) a procesului de însănătoşire şi că, de fapt, cea mai importantă componentă a acestui proces rămâne participarea profund activă a pacientului la propria sa vindecare.
 
Întelegem prin aceasta că trăirile interioare, stările pe care bolnavul le experimentează din momentul conştientizării bolii şi pâna în cel al vindecarii (teama, speranţa, îndoiala, răbdarea, disperarea sau credinţa) au o importanţă covârşitoare asupra modului în care evoluează boala. Acest complex de stări apelează şi trezeşte resursele psihice profunde, care sunt, apoi, focalizate în procesul vindecarii; credinţa şi convingerea pacientului că se va vindeca sunt fundamentul acestor complexe mecanisme psiho-somatice.  
 
Psihologia modernă ne spune că psihicul uman nu dispune de o fortă mai mare decât credinţa. Ea este o putere ce sfidează modelele logice, raţionale,  făcând ca lucruri, fapte ce par a fi imposibil de realizat să devină cu uşurinţă posibile, realizabile. Practic, o comandă mentală pe care creierul o transmite către organism sub impulsul unei credinţe ferme, puternice, poate genera stări fiziologice precise. Afirmaţia este susţinută de numeroase studii în care persoane aflate în transa hipnotică sunt atinse cu o bucată de gheaţă despre care li se spune că este metal încins. În locul atins apare invariabil o arsură. Da, aţi citit bine, poţi fi atins cu o bucată de gheaţă şi să te alegi cu o arsură de toata frumuseţea!
Vă surprinde această afirmaţie? Pentru modul în care suntem obişnuiţi să gândim, ea este într-adevăr şocantă! De obicei noi considerăm că realitatea (în exemplul dat – bucata de gheaţă) este cea care contează, care ne determină reacţiile. Ştiinţa modernă a demonstrat că lucrurile stau altfel şi că, de fapt, contează ceea ce credem cu forţă, deci convingerile pe care le avem.
Existenta efectului placebo susţine, şi ea, afirmaţiile de mai sus. Oameni carora li se spune că  medicamentul administrat  are un anumit efect, vor resimţi constant efectul respectiv, deşi în realitate li s-a administrat o pilulă inertă, fără proprietăţi active. Intensitatea efectului placebo este strâns legată de puterea cu care pacientul crede în ceea ce îi recomandă terapeutul. Norman Cousins – un bolnav convins de importanţa credinţei în vindecarea propriei sale boli – afirmă : „Medicamentele nu sunt întotdeuna necesare. Dar credinţa în vindecare este necesară întotdeauna.”
 
A fost realizat un studiu asupra unui grup de pacienţi cu ulcer. Grupul a fost împărţit în două. Celor din prima grupă li s-a spus că vor folosi pentru tratament un medicament nou, care îi va însănătoşi în mod cert. Celor din a doua grupă li s-a spus că vor folosi un medicament experimental, ale cărui efecte sunt destul de puţin cunoscute. Rezultatul a fost că 70% dintre pacienţii primei grupe au înregistrat o ameliorare semnificativă a ulcerului, în timp ce numai 25% dintre pacientii celui de-al doilea grup au obţinut aceleaşi rezultate. În realitate ambele grupe de pacienţi au primit o pastilă neutră, fără proprietăţi active. Singura diferenţă între cele doua grupe a fost sistemul de convingeri pe care bolnavii l-au adoptat pornind de la sugestiile diferite pe care experimentatorii le-au folosit.
Studiile conduse de dr. Andrew Weil au dovedit ca reacţiile celor care folosesc medicamente corespund exact efectelor la  care ei se aşteaptă (ceea ce în psihologie este cunoscut ca „autoîmplinirea predicţiei” sau  „profeţia care se autoîmplineşte”). Asfel, pacienti care au primit amfetamina (un puternic excitant cerebral) s-au simţit sedaţi iar pacienţi care au primit barbiturice (sedative) s-au simţit stimulaţi. Concluzia lui Weil în urma acestor studii a fost că „magia medicamentelor se află mai curând în mintea celor care le folosesc decât în ele însele”.
 
 
În toate exemplele prezentate, observăm că sugestiile, mesajele pe care bolnavii le primesc în legatură cu vindecarea  determina convingerile pe care ei şi le formează, aceste convingeri fiind, de fapt, constanta care influenţează cel mai puternic rezultatele (vindecarea). Cu toata puterea lui uimitoare, procesul nu presupune, în realitate, nici un fel de magie obscură. Credinţa sau convingerea – cum doriţi să o numiţi – nu este altceva decât o stare, o reprezentare interioara care guvernează comportamentul.
 
Atunci când sunteţi bolnavi, puteţi avea credinţe însufleţitoare în vindecare sau, la fel de bine, puteţi avea credinţe descurajatoare – că nu dispuneţi de suficiente resurse, că boala este incurabilă, că tratamentul…. etc. Aveţi dreptate în ambele cazuri, căci oricare dintre credinţe are la fel de mare putere asupra dumneavoastra! O credinţă pozitivă, tonică, optimistă va determina însanatoşirea rapidă şi sigură, în timp ce o credinţă negativă, pesimistă va intârzia şi chiar va anula eficienţa tratamentului, putând genera chiar complicaţii grave ale bolii.
În concluzie, este important ca, atunci când sunteţi pacienţi, sa fiţi atenţi la încrederea pe care i-o acordaţi medicului, tratamentului pe care el vi-l prescrie, la credinţa pe care o aveţi în posibilităţile de a vă vindeca, deoarece toate acestea reprezintă participarea dumneavoastră activă, deloc neglijabilă la  propria vindecare. Este mai bine să-i spuneţi celui care vă tratează că nu aveţi încredere în metoda pe care o foloseşte decât să pierdeţi timp inutil urmând un tratament care, deşi în alte cazuri s-a dovedit eficient, la dumneavoastră nu va da rezultate.
Medicii, la rândul lor, trebuie să fie fini psihologi, capabili să „citească” pacientul ca pe o carte deschisă şi să-i câştige încrederea!
 

yogaesoteric