Exerciţii tantrice pentru cuplurile de yoghini care se iubesc şi vor să aprofundeze practicile Tantra Yoga

 
Demarăm acum o serie de articole speciale dedicate tuturor cuplurilor de yoghini care se iubesc şi practică amorul cu continenţă şi transfigurare. Pentru aprofundarea relaţiei lor de cuplu, pentru ca aceasta să fie pentru ei o veritabilă sursă de fericire, dar şi o „trambulină” care să îi propulseze către trăiri spirituale de excepţie, cei doi iubiţi pot să integreze cu succes în relaţia lor de cuplu unele exerciţii tantrice simple. Scopul acestora este armonizarea aurică reciprocă, dar exersarea conştientizării – atât de necesară în practicile tantrice. Aceste exerciţii vă vor ajuta să vă cunoaşteţi reciproc şi să vă autocunoaşteţi, să vă dezvoltaţi empatia, intuiţia, să vă treziţi percepţiile subtile, dar şi să exploraţi dimensiunea meditativă a trăirilor amoroase.

 
Deşi simple, aceste exerciţii vor avea efecte miraculoase pentru acele cupluri care vor da dovadă de îndrăzneală şi perseverenţă şi le vor realiza consecvent, cu atenţie şi transfigurare. Mai ales acestea vor înţelege prin experienţă practică directă că ţelul urmărit în Tantra este desăvârşirea fiinţei pe toate planurile sale şi descoperirea în universul lăuntric expansionat al yoghinului a scânteii tainice din Dumnezeu Tatăl care este Sinele Suprem nemuritor, ATMAN.
 

Reguli generale. Atenţia, conştientizarea şi atitudinea transfiguratoare sunt esenţiale  
 
Tradiţia yoghină afirmă că momentul cel mai favorabil pentru a practica exerciţiile tantrice este dimineaţa devreme, dar dacă programul nu ne permite aceasta, este bine să ştim că putem practica aceste exerciţii cu succes în orice alt moment liniştit din timpul zilei. Vom alege deci o perioadă în care nici unul dintre cei doi iubiţi să nu fie grăbit, şi un loc în care posibilităţile de a fi deranjaţi sunt minime (acasă este chiar recomandat să scoatem telefonul din priză). Dacă practicăm şi exerciţii mai complexe, nu vom mânca 2 ore înainte, sau mâncăm ceva foarte uşor, lăsând să treacă cel puţin o oră după aceea.
 
Începem întotdeauna prin realizarea unei stări de armonie, de interiorizare şi aspiraţie către tot ceea ce este înălţător, divin. Ne aşezăm confortabil, având coloana dreaptă, închidem ochii şi ţinem mâinile într-o poziţie de rugăciune, în zona pieptului, în dreptul inimii, central. Încheieturile degetelor mari de la mână realizează o presiune uşoară, dar fermă asupra pieptului. Această postură calmează mintea printr-o suspendare momentană a unor fluxuri de energie ce curg prin corp, şi prin presiunea realizată asupra circuitului subtil al minţii (unul din Nadi-urile care influenţează în mod direct starea mentală), care trece prin zona din centrul pieptului. Consacrăm împreună cu fiinţa iubită toate fructele exerciţiilor pe care le realizăm lui Dumnezeu Tatăl, lui Shiva sau unei Mari Puteri Cosmice.
 
Ne interiorizăm adâncindu-ne în noi înşine, urmărind să percepem reflexia în fiinţă a Sinelui nostru divin, care este pentru noi un veritabil învăţător lăuntric, pe care îl rugăm acum să ne ghideze. Urmărim să intrăm în rezonanţă cu această sursă de intuiţii spirituale. (Dacă ne simţim suficient de apropiaţi sufleteşte de ghidul nostru spiritual, atunci îl vom apela subtil pentru a ne îndruma spiritual, pentru a ne inspira şi a ne proteja). Rămânem în această atitudine timp de minim 2-3 minute, sau până când ne simţim „acordaţi” cu această sursă de enegie.
 

 
În continuare, realizăm priza conştiinţei asupra întregii fiinţe. Ne imaginăm că suntem pătrunşi şi înconjuraţi de un câmp subtil de bioenergie, apoi urmărim să simţim cum energia fiinţei iubite interferează cu a noastră prin fluxuri luminoase. Aprofundând starea, simţim cum cele două câmpuri se armonizează plenar, astfel încât fluxurile de energie subtilă circulă liber de la unul la altul. Numai după ce conştientizăm în mod foarte clar acestea, vom putea începe.
 
La sfârşitul întregii şedinţe, este indicat să repetăm procedeul prezentat mai sus, dar realizat în sens invers. Închidem ochii şi apoi ne concentrăm să realizăm o resorbţie a energiilor permiţând apariţia unui „voal” foarte subtil, dar ferm, care se va ridica între noi şi fiinţa iubită. Aceasta trebuie privită ca o distanţare plină de dragoste – sau, mai bine zis, ca o rafinare a legăturii subtile dintre noi, care tinde acum să se simtă nu doar la nivel bioenergetic, ci în special în plan psihic, mental şi spiritual – şi nu ca o barieră greoaie, ca de metal. La cel mai profund nivel, noi suntem în realitate UNUL, dar la alte niveluri individualitatea are totuşi o importanţă hotărâtoare, care trebuie respectată; astfel, procesul de deschidere şi închidere a câmpurilor de energie este esenţial.
 
La încheierea exerciţiilor meditative de lungă durată este recomandabil să întindem mâinile ridicându-le în sus şi să realizăm câteva respiraţii profunde. Abia după ce am terminat cu acest set de respiraţii complete putem ieşi din postura de meditaţie abordată până atunci. Dacă meditaţia a durat o perioadă mai lungă de timp, ne putem masa cu dragoste picioarele unul celuilalt. (În masajul realizat putem exercita chiar o presiune cât mai mare asupra picioarelor, pentru a stimula astfel circulaţia sângelui şi a energiei). Apoi ne putem face de asemenea unul celuilalt şi un masaj al spatelui.

Tehnici fundamentale de conştientizare a energiei

 
Exerciţiile simple de conştientizare a energiilor ne permit să intrăm în contact cu corpul energetic; ele ne vor ajuta să facem ca „energia” să se transforme pentru noi dintr-un concept teoretic vag într-o realitate perceptibilă vie. Din acest motiv, exerciţiile fundamentale de conştientizare a energiilor sunt foarte utile, ca bază şi elemente componente pentru alte tehnici tantrice yoghine. În timpul acestor tehnici ne concentrăm asupra senzaţiilor şi percepţiilor subtile energetice şi de aceea este bine să păstrăm ochii închişi.

1. Conştientizarea energiei bio-magnetice. Timp de execuţie: minim 3 minute.

Dacă nu am mai practicat niciodată astfel de tehnici, sau dacă vom intenţiona să le explicăm fiinţei iubite care realizează exerciţii yoghine pentru prima dată, este indicat să începem cu un experiment simplu, în urma căruia să devenim conştienţi de energiile fiinţei noastre. Ne apropiem încet palmele una de cealaltă, dar fără să le atingem. Apoi ne deplasăm palmele prin uşoare mişcări circulare, sau prin mişcări lente sau bruşte, făcute înainte şi înapoi. Urmărim să păstrăm în permanenţă o stare de profundă relaxare. În câteva minute între mâinile noastre se va crea un câmp biomagnetic distinct, ca o sferă de forţă. Percepţiile vor fi mai intense daca în prealabil ne-am frecat viguros palmele între ele aproximativ 1 minut.
Exerciţiul în sine constă în conştientizarea interacţiunii energetice cu fiinţa iubită la nivelul palmelor; ne vom concentra asupra creării unui câmp de energie biomagnetică între palmele noastre şi palmele fiinţei iubite. Ridicăm mâinile până la nivelul umerilor, şi apoi apropiem palmele noastre de palmele fiinţei iubite până la o distanţă de circa 4-6 cm. Urmărim să nu atingem absolut deloc mâinile fiinţei iubite, pentru că atingerea face să se manifeste un proces de scurtcircuitare, care va diminua mult intensitatea câmpului. Mişcăm mâinile uşor şi încet în diferite direcţii.
 

2. Perceperea fluxurilor de energie care curg prin degete. Timp de execuţie: 3-5 minute.

Exerciţiul se realizează în Vajrasana (postura diamantului). Ne aşezăm amândoi în Vajrasana, faţă în faţă, suficient de aproape pentru ca genunchii să se atingă. Mâinile sunt plasate la nivelul umerilor, dar de această dată ne apropiem degetele până ce vârfurile acestora se ating uşor de cele ale fiinţei iubite, iar ochii sunt închişi.
 
Atenţia va fi concentrată la maximum asupra vârfurilor degetelor. Conştientizăm fluxul de energie care curge de la unul la celălalt, şi urmărim mental să generăm şi să amplificăm senzaţiile de furnicături şi vibraţii de la nivelul degetelor. Prin degetele mâinii stângi simţim că primim energie, iar prin degetele mâinii drepte urmărim să emitem energie. Respiraţia continuă să se deruleze de voie.
 
După ce am început să simţim foarte bine curgerea energiei, putem exersa acest exerciţiu şi cu ochii deschişi. Atunci vom percepe suplimentar transferul de energie prin intermediul aşa-numitului magnetism al privirii.
Variantă: Fluxul de energie este transferat prin palme.
Acelaşi exerciţiu poate realiza având palmele lipite ce cele ale fiinţei iubite.

3. Perceperea fluxurilor de enegie care curg prin degetele mijlocii. Timp de execuţie: 3-5 minute.

Ne aşezăm la sol întinşi pe burtă. Arcuim partea superioară a trunchiului înspre în spate, sprinjinindu-ne pe coate, într-o variantă a posturei Cobrei (Bhujangasana). Antebraţele sunt plasate pe sol cu palmele lipite, orientate înspre fiinţa iubită; degetele mijlocii ating cu vârful lor degetele mijlocii ale fiinţei iubite. Ne concentrăm să percepem fluxul de energie care curge prin zona de contact.

4. Perceperea fluxului de energie care curge prin tălpi. Timp de execuţie: 3-5 minute.

Ne aşezăm la sol picioarele întinse întinse în faţă, ne plasăm astfel încât tălpile să fie lipite de tălpile fiinţei iubite. Ne sprijinim pe mâini pentru a fi cât mai relaxaţi. Ochii sunt închişi. Ne concentrăm să simţim fluxul de energie ce curge prin tălpile picioarelor. Vom urmări să simţim că primim energie de la fiinţa iubită prin talpa piciorului stâng şi că dăruim energie prin talpa piciorului drept.
 
Variantă: Percepem fluxul de energie prin tălpi, din poziţia stând întins.
Urmăm aceleaşi recomandări ca mai sus, numai că de această dată ne întindem la sol.

5. Perceperea fluxului de energie care trece prin braţe şi umeri. Timp de execuţie: 3-5 minute.

Stând în Vajrasana, cu genunchii lipiţi de cei ai fiinţei iubite, întindem mâinile astfel încât palmele şi degetele să fie plasate pe umerii celuilalt. Ne concentrăm să percepem fluxul de energie ce curge prin palme şi braţe. Deoarece această poziţie produce o pătrundere a fiecăruia în spaţiul auric individual al celuilalt, mecanismul psihologic de autoapărare va fi activat şi scos la suprafaţă. De aceea este în mod imperios necesar să ne relaxăm profund, în mod conştient, în timpul acestei posturi. Vom executa acest exerciţiu cu ochii închişi. Numai atunci când simţim deja o foarte bună armonizare reciprocă şi o intimitate relaxată şi relaxantă între noi, putem realiza ca variantă acest exerciţiu cu ochii deschişi, remarcând nuanţarea şi îmbogăţirea schimburilor energetice dintre noi prin intermediul privirii iubitoare şi reciproc transfiguratoare.
 

Citiţi şi:

Tantra vă invită să exploraţi profunzimile microcosmosului propriei fiinţe

Descoperiţi-vă propriul corp împreună cu fiinţa iubită!

Respiraţia sincronizată în doi

 

yogaesoteric
iulie 2007

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More