Aspectele lui Marte
extras din cartea „Secretele dezvăluite ale momentului ocult al HIATUSULUI”
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Conjuncţii: Acestea indică tendinţe către acţiuni concrete în domeniile legate de planetele în case şi semne. Conjuncţiile lui Marte dau multă energie investită în muncă. Aceasta permite dezvoltarea unei atitudini mult mai constructive, căci energia vitală este însoţită de curaj şi de spirit de conducere. În cazul în care conjuncţia este afectată, acţiunea poate fi violentă, marcată de accidente agresive. Nativii în cauză ar trebui să cultive în sufletele lor pacea şi iubirea şi ar trebui să cumpănească bine înainte de a trece la acţiune. Astfel se poate evita o folosire în sens distructiv a energiei excedentare.
Sextilele: Acestea semnifică faptul că energia lui Marte capătă o expresie constructivă prin acţiune şi muncă şi poate lua o direcţie benefică dacă se bazează pe o natură mentală (de exemplu, Marte în Gemeni sau casa a III-a, ori în Vărsător sau casa a XI-a). Nativilor li se prezintă multe oportunităţi pentru acţiuni constructive, ceea ce le asigură multe experienţe, care constituie baza înţelepciunii. Nativii posedă curajul şi iniţiativa necesare învingerii obstacolelor şi pot face mari progrese în viaţă.
Cuadraturi: Ele indică frustrări în legătură cu anumite direcţii de acţiune. Aspectul de cuadratură are ca model de bază natura lunară şi cea saturniană (0º Berbec cuadratură cu 0º Rac, 0º Berbec cuadratură cu 0º Capricorn), legate respectiv de casa a IV-a şi casa a X-a. Acest lucru determină nativii să adopte adesea atitudini distructive, violente, atât pentru ei, cât şi pentru cei din jur.
Nativii cu aceste aspecte trebuie să înveţe lecţia răbdării şi să considere drepturile şi opiniile celorlalţi ca fiind egale cu ale lor. Dacă nativii reuşesc să-şi canalizeze energia în mod inteligent, pot ajunge departe, căci Marte în cuadratură conferă o ambiţie puternică. Restricţia saturniană asupra energiei marţiene poate fi utilizată ca o cale de organizare, de structurare a acestei energii, pentru a produce rezultate utile. Domeniile de viaţă afectate de cuadratură vor fi indicate de planetele implicate în semne şi case.
Trigoane: Acestea arată o uşurinţă în a utiliza energiile lui Marte în sens constructiv. Nativii iubesc viaţa în mod pasionat, ceea ce se reflectă în domeniile de viaţă indicate de poziţia planetelor în semne şi case. Acest aspect ţine de Leu şi casa a V-a şi de Săgetător şi casa a IX-a, ceea ce canalizează energia marţiană spre puterea creatoare a Soarelui şi spre energia benefică, filosofică şi prosperă a lui Jupiter. Nativii vor avea o înclinaţie naturală spre împlinirea în plan material şi vor duce la îndeplinire şi idealuri mai înalte, spirituale.
Opoziţii: Acestea indică probleme relaţionale legate de tendinţa nativilor de a fi duri şi agresivi în acţiunile lor faţă de ceilalţi. Ei trebuie să înveţe să iubească şi să accepte ca posibil şi punctul de vedere al celorlalţi. O opoziţie a lui Marte poate da înclinaţii mai puţin benefice spre competitivitate, luptă, furie. Dacă aceasta se va exprima doar verbal sau într-un mod mai direct, depinde de alţi factori din horoscop. Utilizată corect, opoziţia aduce acţiuni ferme şi energice în cadrul parteneriatelor. Nativii sunt constrânşi să empatizeze cu celălalt şi să conştientizeze nevoia cooperării cu acesta. Refuzul cooperării poate duce la conflicte violente cu alţi oameni.
yogaesoteric
februarie 2008