Viziunea alchimică asupra Universului

Alchimia este o ştiinţă milenară a cărei origine se pierde în negura veacurilor şi ale cărei rădăcini le regăsim în hermetismul egiptean, dar şi în filozofia ocultă a Europei medievale. Vă propunem, în acest articol, descoperirea unei viziuni proprii şi originale despre lume şi viaţă, despre Realitatea Ultimă şi manifestarea efemeră, viziune pe care înţelepţii alchimişti au încriptat-o în simbolurile lor esoterice…

Dumnezeu şi lumea

Textele hermetice alchimice vorbesc atât despre imanenţa Divinităţii în lume, cât şi despre transcendenţa ei în raport cu universul. Divinitatea este desemnată prin expresia „natura naturans”. Orice fiinţă, tot ceea ce există, este o parte a lui Dumnezeu. Istoria lumii este considerată, de asemenea, a fi şi istoria imanenţei lui Dumnezeu: fără creaţie, Dumnezeu ar fi rămas doar în potenţialitate nediferenţiată; dacă Dumnezeu există prin existenţa Universului, aceasta este datorită faptului că El s-a exprimat pe El însuşi.
        
Structura lumii întâlnită la alchimişti este următoarea: în centru se află Pământul; urmează cercurile şi cerurile celor şapte planete, cercul stelelor fixe; apoi vine empireul, regatul spiritelor pure; în final, în afara ansamblului Universului este Dumnezeu însuşi, Creatorul acestui Tot pe care El îl cuprinde într-un anumit fel care „circumscrie totul, fără a fi El însuşi circumscris de ceva”. Aceeaşi concepţie o întâlnim şi în cosmologia Universului la gnostici.

„Prin El totul, pentru El totul şi în El totul”

Există astfel o singură Fiinţă, care ni se prezintă sub forme infinit variate, iar piatra filozofală devine simbolul acestei unităţi cosmice: piatra filozofală are natură vegetală, animală şi în acelaşi timp minerală pentru că din ea însăşi, în substanţă şi în esenţă îşi extrag existenţa vegetalele, animalele şi mineralele. Teoria unităţii materiei este prezentă la toţi autorii hermetici: „Unul este Totul; prin El Totul, pentru El Totul şi în El Totul”, a spus Zosima.

Tot alchimiştii au creat deviza OMNIA IN UNUM (Totul într-unul). Jacob Boehme spune: „Când afirm că tratez sulful, mercurul şi sarea, eu înţeleg că vorbesc doar de un singur lucru spiritual sau corporal. Toate creaturile sunt acest lucru unic, dar proprietăţile le diferenţiază. Un om, un animal, o plantă sau o fiinţă oarecare, toate acestea sunt în esenţă acelaşi lucru unic. Tot ceea ce este corporal are o singură esenţă: plante, arbori, animale; dar fiecare diferă prin faptul că la început verbul FIAT i-a imprimat o calitate”. Aici este fundamentul teoriei „signaturilor”, care a fost dezvoltată după aceea de Paracelsus.

Unitatea materiei este reprezentată de alchimişti prin anticul simbol al şarpelui ce-şi muşcă coada (UROBOROS), simbolul evoluţiei care renaşte neîncetat din propia sa distrugere, într-o mişcare fără sfârşit. De altfel, trebuie ca materia, aflată în diverse forme, să fie redusă la un constituent comun pentru ca transmutaţia în energie să devină posibilă.

Alchimiştii au explicat telepatia şi precogniţia

Lumea este concepută ca fiind un mare organism. Totul este însufleţit, viu; ideea unităţii materiei şi a legăturii intime între tot ceea ce există, este prezentă în întreaga concepţie alchimică. „Lumea este o fiinţă vie, ale cărei părţi, indiferent de distanţele dintre ele, sunt în mod necesar legate”, afirmă celebrul alchimist Jamblique. Acesta este un mod de  a explica telepatia şi precogniţia.

Paracelsus spunea: „Natura este ceva şi originea sa nu poate fi decât unitatea eternă. Este un vast organism, în care lucrurile naturale se armonizează şi rezonează reciproc. Moartea nu este decât disoluţia fiinţelor şi întoarcerea lor în corpul propiei lor mame.”

În plus, întregul Univers, pe toate planurile sale este populat de entităţi vii, de la înger până la demon, trecând prin spiritele elementare, despre care Paracelsus a vorbit pe larg: salamandrele (spiritele focului), silfele (genii ale aerului şi furtunilor), ondinele (spiritele apelor), gnomii (forţele terestre, gardienii cavernelor şi ai comorilor).

Soarele este expresia vizibilă a logosului divin

În cosmos, centrul energiei este Soarele, generatorul forţei universale, desemnat cu diverse nume: ARHEU (la Paracelsus), Sufletul Lumii (la R. Fludd). Prin coagularea sa, această lumină a format corpurile şi elementele din care se compune universul. Energia subtilă a Soarelui este cea care animă lumea şi omul. De aici provine caracterul divin atribuit Soarelui, seva vieţii. Astrul zilei devine astfel Tabernacolul Divinităţii, expresia vizibilă a verbului Divin.
    
Dualismul sexual

Una din teoriile care i-a scandalizat cel mai mult pe teologi este cea a dualismului sexual, care a fost dezvoltată pe larg de autorii hermetici: toate opoziţiile, toate simpatiile şi antipatiile din lume provin din opoziţia celor două principii complementare: un principiu pasiv, feminin şi unul activ, masculin.

Unirea bărbatului şi a femeii, a principiului generator cu cel fecundat, devine explicaţia fundamentală a oricărui proces. De aici rezultă o serie de simboluri alchimice împrumutate din limbajul sexual.

Există trei lumi

Robert Fludd spune:  „Există trei lumi: Lumea Arhetipurilor, Macrocosmosul şi Microcosmosul, cu alte cuvinte Dumnezeu, Natura şi Omul”. Lumea Divină închide în ea întreaga manifestare, toate lumile, căci ea este: „Cercul al cărui centru este pretutindeni şi circumferinţa nicăieri”. Lumea materială şi omul sunt create pe acelaşi plan divin: există trei aspecte în Dumnezeu, trei principii materiale (Sulful, Sarea şi Mercurul), trei principii ce formează fiinţa umană (Corpul, Sufletul, Spiritul).

Totul este analogie şi corespondenţă. Totuşi, alchimiştii disting două principii opuse – Sulful şi Mercurul – cărora le asociază un termen mediu: Sarea. Această diviziune tripartită: Sulful, Mercurul şi Sarea a fost numită, de asemenea, arsenic. Trebuie să menţionăm că aceste nume nu desemneză elementele chimice care se numesc aşa, ci reprezintă anumite calităţi, expresii ale unor energii subtile ale manifestării. Sulful desemnează proprietăţile active, de exemplu combustibilitatea, puterea de a ataca metalele etc. Mercurul, proprietăţile pasive, de exemplu: strălucirea, volatilitatea, maleabilitatea. Sarea este la mijloc între Sulf şi Mercur, comparat adesea cu spiritul vital care uneşte sufletul cu corpul. Ca materie primordială, sulful este masculin – activ – cald – fix, iar mercurul este feminin – pasiv – rece – volatil.

Alchimiştii deduc de aici o teorie asupra genezei metalelor, de unde provin calificativele de Tată şi Mamă, date sulfului (principiul activ) şi mercurului (principiul pasiv). Separate în interiorul pământului, cele două principii, atrăgându-se fără încetare unul pe celălalt, se combină în diferite proporţii pentru a forma metalele şi mineralele sub influenţa focului central.

Naşterea omului este analogă celei a Universului. Dualismul universal este marcat în cazul fiinţei umane prin separarea sexelor, care altă dată erau reunite. Regăsim la alchimişti teoria mitologiilor antice a androginului primordial.

Alchimia poate reda eternitatea pierdută

Universul şi omul sunt în momentul de faţă într-o stare de decădere. Ideea păcatului originar este privită ca o separare distructivă între suflet şi trup şi dominarea acestuia asupra sufletului. Dar omul poate ajunge la eliberare, căci spiritul său este o porţiune din Spiritul Divin. Iluminarea conexă artei alchimice poate reda eternitatea pierdută şi poate pregăti însăşi regenerarea cosmosului.

Laboratorul alchimistului este un microcosmos

Arta alchimică este în strânsă corespondenţă cu natura. Laboratorul adeptului este el însuşi un fel de microcosmos, lumea în miniatură. De aici provine un principiu formulat adesea, conform căruia Marea Operă realizează un proces analog creaţiei lumii. Alchimistul reface în vasul său închis munca naturii, invocând în egală măsură ajutorul Divin. Găsim adesea în literatura alchimică fraze de genul: „La început, Dumnezeu a creat lucrurile din nimic, masa confuză din care el a făcut o distincţie clară în şase zile. La fel trebuie să fie şi opera noastră.”

Cele cinci elemente

În alchimie se consideră a fi fundamentale cele cinci elemente: pământ, apă, aer, foc, eter. Trebuie să precizăm că ele nu desemnează realităţile concrete ce poartă acest nume. Ele sunt în primul rând esenţe subtile şi pot fi exprimate prin stări sau moduri de existenţă ale materiei.

Cele şapte metale

Alchimiştii disting şapte metale, dintre care două metale perfecte (cu alte cuvinte inalterabile), aurul şi argintul, simbolizate prin Soare şi Lună şi cinci metale imperfecte, corelate cu planetele şi reprezentate prin semnele acestora. Corespondenţele între metale şi planete sunt următoarele: Cupru – Venus; Fier – Marte; Mercur – Mercur; Plumb – Saturn; Staniu – Jupiter.

Fiecare metal este pus în legătură cu o planetă, ceea ce antrenează o legătură între alchimie şi astrologie. Alchimiştii studiază de asemenea influenţa planetară asupra formării metalelor în interiorul Pământului.

Aurul este considerat perfecţiunea mineralelor, ţelul desăvârşit urmărit de natură. Dar acest scop este întârziat de numeroase accidente şi vicisitudini, de unde şi naşterea metalelor inferioare. Aurul, sfârşitul perfecţiunii metalelor se formează în pântecele pământului, pornind de la o materie primară, pe care astrele o coc (maturizează). Metalele tind în mod activ către perfecţiune într-un ciclu: fier – cupru – plumb – staniu – mercur – argint – aur. Transmutaţia se realizează astfel gradat, de-a lungul secolelor, în pântecul Pământului.

Marele secret: homunculul

Unii alchimişti considerau că este posibil să creăm artificial o fiinţă umană. Iată ce spune Paracelsus în cartea sa: „De natura rerum” (Despre natura lucrurilor) „Iată  cum trebuie să procedăm: închideţi timp de 40 de zile într-un alambic lichidul spermatic al bărbatului. El ajunge să intre în putrefacţie, până când începe să se mişte, lucru care este uşor de recunoscut. După această perioadă, el va apărea într-o formă asemănătoare unui om, dar transparent, ca fără substanţă. Dacă, după aceea hrănim în fiecare zi progenitura cu prudenţă şi grijă, cu sânge uman, şi îl conservăm timp de 40 de săptămâni la o căldură costantă, egală cu cea a abdomenului unui cal, acest produs va deveni un copil adevărat şi viu, cu toate membrele sale, ca şi acela născut de femeie, însă cu mult mai mic.”

Pline de simboluri, textele alchimice trebuie considerate în esenţa lor simbolică şi urmate doar când un maestru îţi dă şi cheia decriptării lor. Pentru că înainte de toate, alchimia este o cale de evoluţie iniţiatică. Transformarea pe care alchimistul o produce asupra materiei din vasul alchimic se reflectă în evoluţia lui spirituală. Obligat să treacă prin mai multe etape pentru a putea lucra asupra metalelor, el se transformă în primul rând pe el însuşi. Aurul căutat de alchimişti este Adevărul Ultim.

Articol preluat din Revista Misterelor

Citiţi şi:

Alchimia, o ştiinţă misterioasă şi fascinantă
Magia pietrelor: de la megaliţi la bijuterii

yogaesoteric
februarie 2008