Un articol incoerent, calomnios şi de rea credinţă, care amestecă spirala şi politica fără să spună în fond nimic. Drept la replică solicitat Wowbiz

Ca urmare a publicării pe site-ul wowbiz.ro a articolului – cam incoerent și totodată agramat – semnat de Loredana Dobre cu titlul „Ce este spirala MISA, fenomenul ce are la bază meditația. Controversele sectei fondate de Gregorian Bivolaru care au șocat întreaga lume” în data de 26 septembrie 2021 la ora 20:29, asociația MISA transmite următorul drept la replică:

Motto: „Una dintre funcțiile evidente ale mass-mediei în România este să mențină (și pe cât posibil chiar să intensifice) suferințele cursanților Școlii Ezoterice de Yoga Integrală MISA la un nivel constant și cât mai accentuat.
Atunci când ești contestat cu o mare îndârjire, cu toate că ești valoros și autentic, aceasta evidențiază totodată că ești, ca să spunem așa, constatat. Mai mult decât atât, aceasta arată că existența ta nu-i lasă deloc indiferenți pe cei răi, obtuzi, încăpățânați și proști.
(profesor de yoga Gregorian Bivolaru)

După cum mass-media manipulatoare și insidioasă ne-a obișnuit deja, în fiecare an în luna septembrie o parte considerabilă a presei, mai ales presa „de scandal”, inventează cu abilitate noi și noi pretexte pentru a denigra și a calomnia în fel și chip Școala de yoga ezoterică integrală MISA, într-o încercare disperată de a-i descuraja și înfricoșa cât mai mult (pe nedrept) pe cei care se înscriu în fiecare toamnă la cursurile noastre de yoga. Și, tot după cum ne-au obișnuit deja, titlul unor astfel de articole veninoase nu are nicio legătură cu conținutul, cum este și cazul acestui articol menționat. Mai mult decât atât, nici titlul și nici conținutul respectiv nu au legătură cu realitatea.

În primul rând, folosirea cuvântului „sectă” în titlul articolului este în mod vădit tendențioasă, insidioasă, calomnioasă și este o dovadă mizerabilă evidentă de mare rea-credință (la fel ca și folosirea în mod peiorativ în cadrul acestui articol a cuvântului „adepți”). Școala noastră de yoga ezoterică integrală nu a fost, nu este și nu va fi niciodată în realitate o sectă, nu are „adepți” – așa cum se afirmă în mod mincinos –, ci are doar cursanți. Aceste aspecte au fost deja stabilite și documentate cu ani în urmă de către specialiști în domeniul sectelor. Dacă s-ar fi documentat câtuși de puțin, conform cerințelor elementare ale meseriei de jurnalist, autoarea (ce este animată de ură și de dispreț) a acestui articol ar fi putut constata câteva dintre caracteristicile definitorii ale unei secte și ar fi putut să observe vrând-nevrând că acestea nu se potrivesc deloc cu modul în care este organizată și funcționează MISA. Vă solicităm deci să eliminați imediat termenul sectă din orice referire pe care o să o faceți la asociația noastră, atât acum, cât și pe viitor, căci în caz contrar vă anunțăm în mod ferm că vor fi luate măsurile legale pe care le considerăm de cuviință.

În al doilea rând, observăm cu uimire, dar și cu indignare că, deși titlul pretinde că va explica ce este spirala MISA (spirală care în paranteză este necesar să spunem că nu este un „fenomen”), în acest articol insidios, mizerabil, nu se face apoi nicio referire la meditația extraordinar de puternică ce se efectuează în spirală, ce este ceva unic pe această planetă și ale cărei efecte benefice multiple sunt deja dovedite cu prisosință atât de miile de mărturii consemnate ale unora dintre cei care au participat de-a lungul anilor la o astfel de manifestare spirituală, cât și de unele studii științifice riguroase ce au fost realizate începând cu anii ’90. În schimb autoarea introduce tam-nesam – întocmai precum nuca în perete – politica în locul definirii minime a spiralei și afirmă, într-un mod manipulativ și aberant, cum că „în 2008 Gregorian Bivolaru ducea mișcarea către o zonă politică”, în condițiile în care – în mod obiectiv – în 2008 Gregorian Bivolaru nici măcar nu se afla în România, ci locuia în Suedia, unde deja primise azil politic încă din ianuarie 2006. Nici MISA și nici Gregorian Bivolaru nu s-au implicat și nici nu se implică în politică, dar aceasta nu presupune că atât lui Gregorian Bivolaru, cât și conducerii MISA li se interzice să aibă opinii personale cu privire la diverse personaje politice, referitoare la modul în care este condusă această țară, dar și la problemele grave ce sunt evidente ale societății românești. Cursanții acestei școli spirituale au fost și sunt întotdeauna liberi să voteze cu cine doresc, au fost și sunt liberi să se înscrie în partide politice dacă au dorit aceasta, la fel cum și membrii diferitelor partide politice au fost și sunt liberi să vină la cursurile care sunt organizate de MISA – și chiar au venit, în ciuda propagandei viclene, pline de ură, mincinoase, obsesive anti-MISA ce a fost și încă mai este exercitată prin mass media.

Această referire în fond vicleană, manipulatoare, la sfera politică, ce este, ca să spunem așa, cusută cu ață albă, face parte, dincolo de aparențe, din campania furibundă ce este concertată împotriva lui Dacian Cioloș, al cărui nume a fost iar și iar asociat de mass-media cu MISA. O astfel de campanie, în fond abjectă, se înscrie în tendința actuală de a reduce într-o manieră simplistă dezbaterile așa-zis politice doar la niște lamentabile atacuri la persoană. O astfel de asociere (în fond forțată) a unei persoane publice cu MISA urmărește să insinueze cum că ar fi ceva în neregulă cu respectiva persoană, pentru că publicul a fost bombardat cu felurile calomnii și minciuni și deja „știe”, „potrivit informațiilor – în fond mincinoase – redate în presă de-a lungul timpului”, cum că ar fi ceva în neregulă cu MISA.

Luând în considerare acest aspect, subliniem din nou, deși este deja bine-cunoscut, că activitatea MISA s-a desfășurat și se desfășoară în condiții perfect legale, iar tot ceea ce facem este transparent. Oricine dorește și care este însă apt să fie admis se poate înscrie la cursurile noastre și în felul acesta se va putea convinge de puhoiul de calomnii ce urmăresc să îi înspăimânte în mod halucinant pe oameni pentru a-i împiedica să descopere în mod real, dincolo de aceste clișee abjecte, mincinoase, ce este această școală spirituală ezoterică. În felul acesta, fiecare ființă umană înzestrată cu bun-simț, inteligentă, constată că insinuările aberante și acuzațiile calomnioase, în fond halucinante, pe care mass-media le propagă într-o manieră aproape obsesivă se explică atât prin dorința de a-și crește o audiență ce se află într-o jalnică prăbușire printr-un senzaționalism ieftin, dar și prin dorința unor personaje malefice ce acționează din culise și care sunt deranjate de dezvăluirile pe care MISA le oferă unor ființe umane manipulate cu abilitate și care fac eforturi disperate să anihileze această școală spirituală ezoterică, dar și să-l reducă la tăcere pe Gregorian Bivolaru.

Este semnificativ pentru noi că, deși este ceva senzațional, dar real, nimeni dintre acești ziariști nu a menționat un cuvințel măcar despre tentativele grupării secrete a „iluminaților” de a-l cumpăra pe Gregorian Bivolaru cu suma de 15 milioane de euro, sperând că astfel îl vor reduce la tăcere și că îl vor determina să desființeze această școală spirituală ezoterică, așa cum, de altfel, i s-a mai propus anterior. De ce oare niciunul dintre acești ziariști nu menționează că pentru secta satanică a așa-zișilor „iluminați” care acționează din umbră pe această planetă, în mod paradoxal, Gregorian Bivolaru valorează 15 milioane de euro? De ce oare – ne întrebăm retoric – acești ziariști nu menționează nimic despre acest aspect senzațional, ce este însă bine-cunoscut, dovada fiind scrisorile care i-au fost trimise cu anticipație în anumite momente cheie, somându-l să se lase cumpărat și astfel să se „potolească”?

Folosim acest prilej pentru a lansa prompt o invitație jurnaliștilor wowbiz.ro de a participa, atunci când condițiile o vor permite, la o astfel de manifestare în spirală pentru a putea apoi să scrie în deplină cunoștință de cauză despre ceea ce vor experimenta în urma unei trăiri directe pe care o vor avea cu acea ocazie. Știm însă că această invitație a noastră, în fond onestă, nu va fi niciodată urmată de niciunul dintre ei, deoarece acești oameni de nimic scriu la comandă – venită din culise – false știri în mod halucinant înspăimântătoare despre aceste spirale, ignorând că multe mii de oameni participă la astfel de spirale și au trăiri benefice, unele dintre ele chiar extraordinare, ale căror ecouri se perpetuează în universul lor lăuntric multe zile în șir după aceea.

Merită să ne întrebăm de ce până acum, deși referitor la aceste spirale a curs multă cerneală otrăvită, niciunul dintre acești ziariști nu a catadicsit să participe măcar la o astfel de spirală pentru a scrie apoi în cunoștință de cauză despre ceea ce a simțit și a trăit atunci. Reaua-voință și tendința de a murdări pe nedrept cursanții acestei școli spirituale ezoterice îi caracterizează din păcate pe astfel de jurnaliști care nu respectă niciodată codul deontologic pe care pretind totuși în mod fățarnic că îl respectă. Niciodată până acum niciun astfel de ziarist nu a luat în considerare zecile de mii de mărturii ale cursanților care au participat într-o astfel de spirală și apoi au avut parte de experiențe spirituale uimitoare, care unele dintre acestea au rămas după aceea pentru unii dintre ei de neuitat. Din păcate, pentru astfel de jurnaliști montați la comandă să scrie doar răutăți despre aceste spirale – care niciodată nu există – toate acestea îi fac pe acești oameni de nimic să proclame ca fiind rău ceea ce de fapt este foarte bine și contribuie la apariția unei bunăstări lăuntrice pentru ființele umane ce participă în astfel de spirale.

În fond, logica este simplă. Dacă aceste spirale ar fi atât de rele, așa cum sărmanii jurnaliști se chinuie de peste 20 de ani de zile să îi convingă pe români doar spre a-i speria să nu participe cumva vreodată în aceste spirale spre a se convinge că este minunat, atunci la aceste spirale nu ar avea de ce să mai participe zeci de mii de ființe umane. Aceste aspecte, în fond logice, inteligente și pline de bun-simț, arată că îi prindem, ca să spunem așa, cu mâța în sac pe astfel de oameni care activează în mass-media și care primesc comenzi din culise spre a defăima și calomnia fără încetare această școală spirituală ezoterică ce este unică în lume.

Cea de-a doua parte a acestui articol este cam la fel de incoerentă precum este prima parte, deoarece înșiră fraze fără legătură și lipsite de o logică ce se combină cu inteligența. Speculând cu abilitate prejudecățile prostești ale opiniei publice cu privire la un subiect mai puțin cunoscut, jalnica autoare a acestui articol nu face nici cel mai mic efort pentru a se documenta așa cum este necesar cu privire la o practică străveche, de altfel menționată și în folclor, și care este urinoterapia. Respectiva terapie, deși controversată mai ales de către cei proști, a făcut totuși să apară sute de lucrări ce îi atestă beneficiile, eficacitatea, este deja o practică milenară recunoscută ca atare și puțini știu că există chiar și congrese internaționale pe această temă. Există de asemenea numeroși terapeuți care o recomandă pe baza experienței personale (extrem de puțini sunt cei care știu că fostul prim-ministru al Indiei Morarji Desai era un practicant consecvent al acestei terapii). Este însă evident că, din dorința de a expune oprobiului public, disprețului și batjocurii, această jalnică ziaristă utilizează cu viclenie referirea la urinoterapie, plasându-i în felul acesta pe toți cursanții acestei școli într-o ipostază ce îi expune la dispreț din partea oamenilor care citesc un astfel de articol ce este ticluit cu abilitate, dar și cu o mare răutate pentru a defăima această școală spirituală ezoterică. În felul acesta, descoperim o schemă abjectă, manipulatoare a acestui articol, ce este împănat cu insinuări răutăcioase, ba chiar veninoase. Pentru că nu prea are de ce să se lege spre a genera scandalul urmărit, jalnica autoare recurge la acest truc ieftin. Dincolo de toate acestea, urinoterapia nu face subiectul predilect al cursurilor ce sunt predate la MISA, aspect care se poate verifica cu multă ușurință dacă autoarea ar fi realizat un minim efort de documentare. Ea nu a avut însă niciun interes obiectiv să facă așa ceva, deoarece a primit ordin din culise să inventeze sau să prezinte tot ceea ce este rău, dar care nu există în realitate, cu privire la această școală spirituală ezoterică. De altfel, există un proverb care sună astfel: „Atunci când urmărești cu orice preț să bați un câine, este imposibil să nu găsești bețe spre a-i rupe oasele”.

Cam la fel de incoerente, false și în realitate pline de minciuni sunt afirmațiile ce îi sunt atribuite Ceciliei Tiz, o fostă cursantă stabilită în Germania, care a ales ea însăși să se autoproclame Mahacutra, adică mai pe limbajul tuturora Imensa Cutră și care și-a făcut practic o „meserie” (plătită cu 7.000 de euro lunar de către Adrian Năstase), care este un dușman înverșunat al acestei școli de yoga, astfel că Cecilia Tiz, deși este de mulți ani șomeră, este totuși plătită din aceste fonduri negre de către acoliții lui Adrian Năstase pentru denigrarea furibundă, obsesivă, îndârjită a acestei școli spirituale. Afirmațiile halucinante cum că la MISA tinerele sunt „convinse să întrețină relații cu mai mulți parteneri” sunt niște demențe fantasmagorice și nu au nicio bază reală. Răutatea și minciunile pe care Cecilia Tiz le debitează cu obrăznicie nu sunt susținute de nicio dovadă. Cursantele acestei școli nu sunt „invitate să facă striptease, apoi să danseze la bară, să joace în filme porno și în cele din urmă să se prostitueze”. (Aceste citate halucinante sunt extrase din articolul menționat.) Nu este exclus ca autoarea acestui articol să facă o gravă confuzie cu reality show-urile care, așa cum știu românii, au invadat posturile TV și deja promovează obscenitatea, deșănțarea, trivialitatea și promiscuitatea. Autoarea acestui articol trece sub tăcere faptul că Cecilia Tiz a fost dată în judecată pentru calomnie de o cursantă a școlii de yoga din Germania și în final a pierdut procesul, aspect pe care în mod bizar, dar lesne de înțeles, presa din România nu l-a menționat nici măcar o singură dată și suntem convinși că nu va face aceasta nici de acum înainte.

În rezumat, se poate spune că articolul menționat este o lamentabilă însăilare de fraze, unele dintre ele doar parțial adevărate, dar fără o valoare obiectivă pentru opinia publică, iar altele sunt niște abjecte speculații sau monstruoase calomnii. Tocmai de aceea, acest articol nu prezintă nicio utilitate publică și, mai ales, nu respectă așa-zisul „CONT DEONTOLOGIC ARCA” cu multe zeci de paragrafe ce a fost publicat pe site-ul wowbiz.ro. Fiind un document lung, ce a fost redactat într-un limbaj destul de confuz, nu este exclus ca autoarea acestui articol să nu-l fi citit niciodată. Chiar și așa, nu se justifică însă lipsa ei de obiectivitate, absența conținutului jurnalistic al acestui articol – în fond jalnic – și nici faptul că a folosit fără drept fotografii care aparțin MISA și pentru care autoarea nici nu a cerut și nici nu a primit acceptul de a le utiliza. Pentru această pungășie, ea poate fi acționată în judecată și sigur va pierde un astfel de proces, deoarece a încălcat în mod flagrant legile în vigoare ale copyright-ului.

Având în vedere aceste aspecte, vă solicităm publicarea neîntârziată a prezentului drept la replică, precum și eliminarea pentru totdeauna a exprimărilor tendențioase la adresa asociației MISA și retragerea fotografiilor care în realitate nu vă aparțin.

Biroul de presă MISA
27 septembrie 2021

yogaesoteric
1 octombrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More