Duhul Apocalipsei

Cu mulţi ani în urmă, când eram student, aveam profesori cu studii în străinătate, care ne spuneau din când în când: „Măi, copii! Faţă de ce-am văzut noi în Occident, voi sunteţi nişte sfinţi, măi!” Întrebam, curioşi, ce au văzut în Apus şi ei răspundeau: „Nu vă spunem, ca să nu vă dăm idei!”.

Ni se părea curioasă această afirmaţie, dar n-aveam încotro! Au trecut anii şi abia azi îi înţeleg bine pe profesorii mei. Înţeleg ce voiau să ne spună. Desigur, se refereau la starea morală a tineretului, la destrăbălarea ce-o văzuseră în statele pe care le vizitaseră. Azi toate acestea au venit, din păcate, şi la noi. Ne întâlnim cu ele pe toate drumurile, pe toate străzile, în toate localurile, inclusiv în şcoli. Cei care am mai prins anii când în şcoala românească era un alt tip de disciplină, suntem intrigaţi, revoltaţi adesea. Poate suntem înclinaţi să aruncăm toate păcatele în spatele generaţiei tinere şi s-o facem responsabilă de toate relele. Situaţia este discutabilă.

Nu, nu cred că aceşti copii şi tineri sunt de vină pentru decăderea morală ce se resimte pas cu pas şi an cu an în societatea românească. Socotesc mai degrabă pe aceşti copii şi aceşti tineri nişte victime ale vremii şi vremurilor noastre. Când spun aceasta, mă gândesc la faptul că niciodată copilul şi tânărul din ţara noastră nu a fost bombardat şi invadat cu atâta informaţie şi influenţă nefastă din punct de vedere moral ca astăzi. Zecile de programe de televiziune, internetul, radio-ul, revistele şi ziarele de tot felul se întrec ca să ofere cât mai mult material distrugător de suflet. Parcă este o campanie susţinută şi subvenţionată de forţe obscure şi diabolice, care urmăresc coruperea morală a tinerei generaţii.

Cei vârstnici sunt răspunzători în mare măsură de această situaţie. Dincolo de obligaţia părinţilor, învăţătorilor, profesorilor, preoţilor şi celorlalţi factori răspunzători de capitolul educaţie, de a face totul pentru a-i apăra pe copii şi tineri de aceste influenţe nefaste, pentru a le crea filtrul necesar ca ei înşişi să aibă capacitatea de a alege între bine şi rău, răspunderea apasă asupra factorilor politici, asupra celor ce produc şi răspândesc informaţia. Aceştia nu mai sunt tineri, ci sunt oameni maturi, deplin responsabili. Şi lor le revine sarcina să contribuie la asanarea morală a societăţii româneşti. Dacă ei nu vor face aceasta, zadarnice vor fi eforturile Familiei, Şcolii, Bisericii şi celorlalte instituţii.

Mediul se poate intoxica foarte uşor şi curăţirea lui este deosebit de grea. Nu militez pentru introducerea cenzurii în presă şi în programele mass-media. Ne-am săturat de ea zeci de ani. Este nevoie însă de o cenzură de ordin moral, ca responsabilitate pentru sănătatea trupească şi spirituală a populaţiei. Facturii politici şi administrativi ai ţării nu este cazul să se joace cu această problemă, fiindcă vor fi consecinţe incalculabile pentru viitorul ţării şi al societăţii româneşti. Pentru nişte câştiguri mărunte, trecătoare, se produc pierderi imense pentru neamul românesc însuşi.

Am putea spune că astăzi lupta pentru curăţenia morală a tinerei generaţii este o formă autentică de patriotism. Lupta nu este uşoară, ci dimpotrivă. Un singur exemplu, în limita spaţiului, ar fi edificator în acest sens. De oarecare vreme a apărut în cartierul Crihala din Tr. Severin, pe un bloc-turn chipul unei femei ușoare îmbrăcate într-un furou transparent. Are dimensiuni mult mai mari decât cele adevărate, şade acolo răscrăcărată, cu privire provocatoare, iar deasupra scrie cu litere imense: „Tutunul este chiar singura ta plăcere?”. Imaginea apocaliptică se vede foarte bine de departe, de pe mai multe străzi, dar mai cu seamă din curţile liceelor economic, pedagogic şi „Ţiţeica”. Chiar întâmplător a fost postată acolo? Ce e nevoie să înţeleg din imagine şi text? Că cineva e necesar să se lase de fumat? Nicidecum! Oricine va înţelege că numai patima fumatului nu e suficientă, ci mai trebuie adăugate şi altele. Ni se sugerează făţiş ce ne-am putea alege: desfrâul. Cât timp îi este necesar unui profesor sau unui preot să-l convingă pe adolescentul din liceu că nu se cuvine să dea curs unor asemenea îndemnuri, ci dimpotrivă?!

Oare cine a pus acea imagine acolo? Copiii? În nici un caz! Îl trage cineva la răspundere pe acel om sau acea instituţie care a plasat imaginea acolo şi distruge cu ea sufletele nevinovate ale copiilor?

Aţi auzit dumneavoastră pe vreun candidat la funcţiile supreme în judeţ, în oraş, în comună, la fotoliile de parlamentari făcându-şi cap de afiş în programul său electoral lupta pentru moralitatea societăţii româneşti, pentru salvarea acestor copii şi tineri de la influenţele nefaste la care sunt supuşi 24 de ore din 24? Eu n-am auzit! Cât timp este nevoie să mai treacă pentru ca să ne trezim la realitate şi acest monstru al păcatului să nu ne mai distrugă sufletele copiilor?

Autor: Pr. prof. dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda

Citiți și:
Sexul anal și oral recomandat minorilor într-o aplicație S.E.C.S. de „educație sexuală” promovată de Agerpres, Radio România Cultural și un site sponsorizat de BRD
De la cibernetică la Littleton: tehnici pentru controlul conştiinţei (I)

yogaesoteric
21 noiembrie 2021