O echipă de oamenii de știință de top publică un studiu care modifică total paradigma despre vaccinurile covid-19: Impunerea acestora este „neetică” și de până la 98 de ori mai dăunătoare decât boala

O echipă de nouă experți de la Harvard, Johns Hopkins și alte universități de top a publicat un studiu care modifică paradigma referitoare la „eficacitatea și siguranța” vaccinurilor covid-19 și demonstrează de ce impunerea acestor vaccinuri în cazul studenților este neetică, scrie The Epoch Times, care prezintă studiul.

Acest studiu de 50 de pagini, care a fost publicat în Social Science Research Network la sfârșitul lunii august, a analizat datele CDC și din lucrările sponsorizate de industria Farma cu privire la efectele adverse ale vaccinurilor, iar cercetătorii au ajuns la concluzia că boosterele covid-19 impuse în cazul tinerilor pot provoca între 18 până la 98 de evenimentele adverse grave reale pentru fiecare spitalizare legată de infecția cu covid-19 prevenită teoretic.

Printre autorii studiului se numără dr. Stefan Baral, profesor de epidemiologie la Universitatea Johns Hopkins; chirurgul Martin Adel Makary, profesor la Johns Hopkins, cunoscut pentru cărțile sale care scot la iveală abuzurile medicale, printre care cartea Unaccountable: What Hospitals Won’t Tell You and How Transparency Can Revolutionize Heath Care (Iresponsabilii: Aspectele pe care nu vi le vor spune spitalele și cum transparența poate revoluționa domeniul îngrijirilor medicale); și dr. Vinayak Prasad, medic hematolog-oncolog, profesor la Departamentul de Epidemiologie și Biostatistică de la University of California, San Francisco (UCSF), precum și autor a peste 350 de articole academice revizuite de colegi.

Însă, în cadrul acestei echipe de experți de renume internațional care au realizat acest studiu, poate cel mai remarcabil este dr. Salmaan Keshavjee, actualul director al Harvard Medical School Center for Global Health Delivery și profesor de sănătate globală și medicină socială la Harvard Medical School. Keshavjee a colaborat intens cu Partners In Health, o organizație non-profit din Boston, cofondată de regretatul dr. Paul Farmer, pentru tratarea tuberculozei rezistente la medicamente, potrivit biografiei sale online.

Riscul de a fi exmatriculați

După cum a subliniat studiul, studenților de la universități din America, Mexic și Canada li se cere să aibă o a treia doză de vaccin împotriva covid-19 sau, în caz contrar, vor fi exmatriculați. Și liceenilor nevaccinați care tocmai încep cursurile li se spune că vaccinurile împotriva covid-19 sunt „obligatorii” pentru a putea participa la cursuri.

Aceste ordine de vaccinare sunt foarte răspândite. În prezent, 15 state continuă să ofere scutiri motivate de convingeri personale, iar 44 de state și Washington, D.C., permit scutiri de la vaccinare din motive religioase. Dar chiar și în aceste state, universitățile private le spun părinților că nu acceptă scutiri de la vaccinare recunoscute de stat.

5 argumente etice împotriva boosterelor obligatorii

Deși situația este rar acoperită în mass-media, boosterele de vaccin covid-19 au generat multe controverse.

În timp ce unele țări acordă compensații oamenilor pentru leziunile devastatoare provocate de vaccin, iar alte țări limitează recomandările de vaccinare împotriva covid-19, Statele Unite recomandă acum ca adolescenților de 12 ani și mai mari să le fie administrat rapelul pentru Omicron de la Pfizer-BioNTech, iar adulții tineri de cel puțin 18 ani să primească vaccinul actualizat de la Moderna.

În același timp, autoritățile din domeniul sănătății publice din Canada sugerează că, la fiecare 90 de zile, canadienii vor fi chemați să facă vaccinul covid-19.

În contextul unor recomandări confuze și adesea în schimbare și a pierderii, de către public, a încrederii în vaccinuri, autorii acestui nou studiu susțin că impunerea boosterelor în universități este neetică. Ei oferă cinci argumente solide în sprijinul acestei afirmații îndrăznețe:

1) Lipsa transparenței în elaborarea politicilor. Oamenii de știință au subliniat că nu există o analiză formală și riguroasă din punct de vedere științific cu privire la raportul riscuri-beneficii pentru a stabili dacă boosterele sunt utile în prevenirea formelor severe de infectare și a spitalizărilor pentru adulții tineri.

2) Daune așteptate. O privire asupra datelor disponibile în prezent arată că impunerea boosterelor va avea ca rezultat ceea ce autorii numesc „prejudicii nete așteptate” asupra tinerilor. Aceste prejudicii așteptate vor depăși beneficiile potențiale ale boosterelor.

3) Lipsa eficacității. Vaccinurile nu au prevenit eficient transmiterea covid-19. Având în vedere cât de slab au funcționat – autorii menționează o „eficacitate modestă și de scurtă durată” –, daunele așteptate cauzate de boostere depășesc probabil orice beneficii pentru sănătatea publică.

4) Lipsa de compensații pentru adulții tineri vătămați de vaccin. Forțarea vaccinării, impusă ca o condiție prealabilă pentru a putea merge la facultate, este deosebit de problematică, deoarece tinerii afectați de aceste vaccinuri probabil nu vor putea primi compensații pentru aceste vătămări.

5) Daune aduse societății. Impunerea obligatorie a acestor boostere duce la ostracizarea tinerilor nevaccinați, care sunt excluși de la participarea la educație și de la oportunitățile de angajare în universități. Vaccinarea forțată înseamnă „încălcarea majoră a dreptului la libera alegere a ocupației și a libertății de asociere”, mai ales atunci când „nu există o justificare convingătoare legată de sănătatea publică”, au scris oamenii de știință.

Consecințele neconformării la aceste ordine absurde sunt, printre altele, incapacitatea înscrierii sau exmatricularea, pierderea privilegiilor privind utilizarea Internetului, pierderea accesului la sălile de sport și la alte unități sportive, excluderea din căminele unde sunt cazați studenții. Potrivit autorilor, aceste măsuri punitive au creat un stres psihosocial inutil, au dus la deteriorarea reputației, la pierderea veniturilor și teama de a fi excluși, pentru a fi numite doar câteva consecințe.

Între 22.000 și 30.000 de tineri adulți neafectați anterior sunt vaccinați pentru a preveni doar o spitalizare

Lipsa de eficacitate a vaccinurilor anti-covid constituie o preocupare majoră pentru acești cercetători. Pe baza analizării datelor publice furnizate CDC, ei au estimat că între 22.000 și 30.000 de adulți tineri neinfectați anterior ar fi nevoie să primească boostere ARNm pentru a preveni doar o singură spitalizare.

Totuși, această estimare nu ține cont de protecția conferită de o infecție anterioară. Prin urmare, au insistat autorii, „aceasta este indicat să fie considerată o evaluare moderată și optimistă a beneficiului”.

Cu alte cuvinte, vaccinurile ARNm împotriva covid-19 sunt, în esență, inutile.

Vaccinurile booster obligatorii provoacă mai mult rău decât bine

Dar lipsa argumentelor documentate cu privire la eficacitatea acestor vaccinuri este doar o parte a problemei. În plus, cercetătorii au descoperit că, pentru fiecare spitalizare covid-19 prevenită la adulții tineri care nu au fost infectați anterior cu covid-19, datele arată că 18 până la 98 de „evenimente adverse grave” vor fi cauzate de vaccinuri.

Aceste evenimente includ de până la trei ori mai multe miocardite asociate boosterelor la bărbați tineri decât spitalizările prevenite și până la 3.234 de cazuri de alte reacții adverse care împiedică desfășurarea activităților zilnice normale.

Această nouă cercetare este o lectură esențială pentru oricine vrea să decidă dacă are nevoie de mai multe vaccinuri. Autorii și-au încheiat studiul făcând apel la acțiune. Factorii de decizie este necesar să oprească imediat impunerea vaccinării pentru adulții tineri, să se asigure că persoanele care au fost deja vătămate de aceste vaccinuri sunt compensate pentru suferința cauzată de vaccinarea forțată și să conducă și să facă publice rezultatele analizelor despre raportul riscuri-beneficii pentru diferite grupe de vârstă.

Aceste măsuri sunt necesare, susțin autorii, pentru „începerea unui proces lung de refacere a încrederii în [instituțiile] din domeniul sănătății publice”.

Citiți și:
Studiu Harvard oferit de Imuno-Medica: Vaccinurile anti-covid-19 ar putea altera permanent ADN-ul genomic uman
Studiu exploziv: Ce s-a constatat în urma autopsiei unor adolescenți care au decedat după a doua doză de vaccin anti-covid-19

 

yogaesoteric
21 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More