A fi de stânga și corupt: Iată condiția pentru a conduce UE

La alegerile din 9 iunie, europenii au votat masiv pentru dreapta. Când a fost vorba de împărțirea funcțiilor de conducere în UE, mafia de stânga a luat din nou tot caimacul. Știrile tipice din mas-media oficială sună cam așa: „Liderii celor 27 de țări ale UE au decis distribuirea funcțiilor de conducere ale Uniunii. Ursula von der Leyen rămâne președintă a Comisiei Europene, portughezul Antonio Costa devine președinte al Consiliului European, iar estoniana Kaja Kallas este numită șefa diplomației europene.”

Iată o imagine aparent standard a politicii UE. Este clar însă că așa-numita oligarhie meritocratică, care se consideră singura „elită” viabilă, și-a menținut puterea în UE, redistribuindu-și în mod convenabil pozițiile. Acest sistem UE este atât de adânc înrădăcinat, încât asigură menținerea controlului în mâinile clicii sale celei mai puternice. Mai mult, tehnocrații europeni au ignorat în mod flagrant virajul spre dreapta care s-a petrecut la ultimele alegeri din 9 iunie, prefăcându-se că nu bagă de seamă modificarea direcției din care bate vântul. Argumentele conservatoare, realiste și bazate pe bun-simț sunt prezentate în mod constant ca „nebunie de extremă dreapta”, iar eticheta „extremă” este repetată ca o mantra în peisajul mediatic. Din moment ce dreapta a fost catalogată automat ca „extremistă”, ea este invariabil izolată de blocul stângii liberale, care afișează o mare dragoste pentru toleranță – mai ales față de toți cei care sunt de acord cu opiniile sale. Cea mai recentă remaniere a conducerii UE nu modifică aproape deloc configurația obișnuită, cu Antonio Costa ca nou președinte al Consiliului European. Este ca și cum numirea sa ar avea menirea să dovedească faptul că funcțiile înalte în UE sunt rezervate doar celor care au dovedit la un moment dat o aplecare deosebită pentru corupție. Nu cu mult timp în urmă, Costa era încă anchetat pentru corupție, fraudă și trafic de influență, fapt ce a creat un seism politic la Lisabona. De atunci au trecut doar câteva luni, însă ziariștii din presa mainstream adoptă deja un ton elogios, palmele lor părând obligate să îl aplaude pe noul oficial numit. De fapt, pare că devine aproape imposibil să îți exprimi disprețul sau uimirea față de o persoană asociată cu corupția, atunci când ea este selectată de elita luminată și infailibilă. Vreme de mulți ani, Costa a fost un apropiat al fostului prim-ministru socialist portughez Jose Socrates, arestat în 2014 în legătură cu un scandal de corupție care a afectat imaginea partidului său și a facilitat ascensiunea opoziției. Costa a fost primar al Lisabonei timp de două mandate (2007-2011 și 2011-2015) și a revenit în politica națională în 2015, după căderea lui Socrates.

Costa însuși a fost forțat să demisioneze din fruntea guvernului în 2023, după ce a fost declanșată o anchetă privind posibila sa implicație într-o caracatiță a corupției, cu contracte de miliarde de euro în domeniul energiei regenerabile și al investițiilor în litiu. Atunci când poliția l-a arestat pe șeful său de cabinet și alte câteva persoane de rang înalt din anturajul său, Curtea Supremă a început să cerceteze și alți suspecți din guvernul pe care îl conducea. Drept urmare, Costa a fost obligat să demisioneze. El și-a susținut nevinovăția, dar a recunoscut că nu poate împăca suspiciunile de corupție cu deținerea uneia dintre cele mai înalte funcții din țară. Surprinzător, întreaga anchetă împotriva sa a încetat în condiții bizare. Acuzarea a declarat că a făcut o greșeală, confundându-l pe prim-ministru cu ministrul Economiei, numit tot Antonio Costa. Dintr-odată, ca prin magie, a fost absolvit de toate acuzațiile. Pe de altă parte, el aspira de multă vreme la o poziție mult mai înaltă decât cea oferită în Portugalia și se pregătea deja să intre în politica UE. Pe atunci, el scria texte pe teme europene și cultiva contacte cu persoane de rang înalt. Nominalizarea lui Costa se datorează probabil în bună măsură vecinului său, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez, lider al facțiunii socialiste, care a avut o influență semnificativă în cadrul negocierilor pentru poziții în Parlamentul UE. De asemenea, se spune că, deloc surprinzător, candidatura sa a fost promovată de cancelarul german Olaf Scholz, deoarece socialiștii își înțeleg reciproc interesele și se sprijină unii pe alții. În ciuda faptului că „elita” liberală a făcut din nou front comun pentru a conduce UE, dreapta europeană rămâne fragmentată și divizată în reacții, incapabilă să formeze o singură mare facțiune, care să poată răsturna masa socialiștilor corupți și pozițiile ocupate de aceștia. Stânga rămâne mereu unită, iar liderii ei își păzesc spatele unii altora. În timp ce dreapta neputincioasă oferă o rezistență slabă, pe fondul unor lupte interne fără sfârșit.

Citiți și:
Scandalos: Un nou mandat al Ursulei von der Leyen în fruntea UE
Alegerea agoniei. Mega-mașina UE

yogaesoteric
11 iulie 2024