A fost făcută publică motivarea verdictului din procesul de la Cluj

Instanţa a constatat atât nevinovăţia celor 21 de yoghini acuzaţi pe nedrept, cât şi abuzurile organelor de anchetă

de Angela Anghel

După patru luni de la anunţarea verdictului în procesul de la Cluj, prin care Gregorian Bivolaru şi alţi practicanţi yoga din şcoala de yoga MISA au fost declaraţi nevinovaţi, magistratul Ariana Ilieş de la Secţia Penală a Tribunalului Cluj a făcut publică motivarea acestei decizii. În mod semnificativ, documentul evidenţiază lipsa de consistenţă a rechizitoriului şi lacunele anchetei realizate de procurori.

Rechizitoriul acestui dosar este inconsistent

În ciuda volumului imens al rechizitoriului – peste 1000 de pagini (100 de volume) – acesta nu conţine niciun fel de dovezi elocvente. Astfel, instanţa apreciază că „doar o treime din cuprinsul rechizitoriului se referă strict la faptele deduse judecăţii, iar celelalte părţi sunt un eseu al unui preot referitor la fenomenul MISA, iar restul este o analiză psihologică despre respectivul fenomen. Trebuie menţionat faptul că un astfel de volum de muncă depus de organul de urmărire penală este un efort care totuşi poate fi apreciat, însă instanţa concluzionează că nu este elocvent, precis, fără echivoc pentru a rezolva, din punct de vedere juridic, dacă se poate rezolva pe această cale, fenomenul MISA”.

După descrierea faptelor, judecătorul arată că acuzaţiile sunt simple presupuneri: „Întreaga cercetare judecătorească a relevat inconsistenţa acuzaţiilor din rechizitoriu, în această fază toate acuzaţiile dovedindu-şi adevărata natură, adică de simple presupuneri, deducţii lipsite de suport probator, devenind mai mult decât evident că faptele de acuzare fie nu există, fie nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată”.

Rapoartele psihologice incluse în rechizitoriu nu au nicio valoare, din cauza lipsei de calificare şi a conflictelor de interese

În cazul unuia dintre rapoartele psihologice incluse în rechizitoriu, cel realizat de Tudorel Butoi, judecătorul a descoperit că psihologul desemnat pentru expertiză nu avea calificarea necesară la data respectivă.

„Este elocvent faptul că domnului Tudorel Butoi i se recunoaşte dreptul de exercitare a profesiei de psiholog în specialitatea „psihologie judiciară şi evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf” abia în data de 12.04.2006 (doi ani mai târziu) prin atestatul nr. emis de Colegiul Psihologilor din România. Practic, psihologul Tudorel Butoi şi-a asumat în mod ilegal această calitate de specialist în psihologie judiciară prin semnarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică cu doi ani înainte de a căpăta statutul oficial, ceea ce duce automat la invalidarea concluziilor acestora”.

În ceea ce priveşte raportul realizat de Asociaţia Psihologilor din România, acesta nu poate fi luat în considerare, deoarece Irina Holdevici, una dintre persoanele care l-au elaborat, este expert în cadrul SRI şi se află în conflict de interese, după declanşarea dosarului.

„Instanţa va constata nelegalitatea raportului de constatare evaluare întocmite de Asociaţia Psihologilor din România în data de 28.12.2004 (fila 60-77, Vol. 72), respectiv lipsa de neutralitate a semnatarilor raportului, fiind vorba de al doilea „raport de constatare tehnico-ştiinţifică psihologică” ce a fost întocmit de profesorii universitari Mihaela Minulescu, Irina Holdevici şi Ruxandra Răşcanu în numele Asociaţiei Psihologilor din România. Irina Holdevici era la data întocmirii raportului director adjunct al Laboratorului de Evaluare Psihologică al S.R.I. Fusese decană a Facultăţii de Psiho-Sociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţie. În calitate de ofiţer al SRI, instituţia implicată în deschiderea dosarului MISA, dna Irina Holdevici este incompatibilă cu postura de autor al unei „expertize” care se impunea a fi neutră şi independentă. Implicarea acesteia în calitate de „expert” în întocmirea acestui raport anulează valabilitatea acestuia, dându-i un caracter profund nelegal”.

Motivarea evidenţiază şi ilegalităţile şi abuzurile comise de autorităţi la percheziţiile din 18 martie 2004  

La mai bine de 11 ani de la aceste percheziţii, care pot fi considerate mai degrabă un asalt armat brutal asupra practicanţilor yoga, instanţa afirmă categoric: „Cu ocazia efectuării acestor percheziţii au fost încălcate toate dispoziţiile procesual penale care reglementează această instituţie valabile la data de 18.04.2004.” Aceste abuzuri şi ilegalităţi includ faptul că martorii aduşi de organele de anchetă nu erau imparţiali (erau studente la drept care au primit adeverinţă de practică de la procurori), că mandatele de percheziţie se refereau la alte acuzaţii decât cele care erau anchetate, că percheziţiile au fost brutale şi au fost confiscate obiecte valoroase care nu aveau nicio legătură cu ancheta.

„Procurorul General al Parchetului Curţii de Apel Bucureşti a solicitat în data de 17.03.2004 şefului Jandarmeriei Române, în vederea efectuării percheziţiilor în cele 16 imobile vizate în Dosarul de cercetare penală nr. 720/P/2003, efective necesare pentru desfăşurarea unor activităţi în combaterea traficului de droguri şi a prostituţiei! Datorită acestei solicitări exprese care conţinea elemente false referitoare la anchetă, au fost puse la dispoziţie jandarmi şi mascaţi special antrenaţi şi pregătiţi pentru astfel de misiuni. Aceste efective speciale au fost înarmate şi au procedat la efectuarea unor percheziţii barbare în urma cărora au fost ridicate zeci de obiecte personale şi chiar intime, fără legătură cu obiectul percheziţiei, iar persoanele identificate în imobilele percheziţionate au fost supuse unui regim de tortură psihică şi chiar fizică ore în şir. Persoanele percheziţionate au formulat plângeri penale împotriva celor care au efectuat percheziţiile, procurori şi jandarmi.”    

 
Citiţi aici articolul următor:

Motivarea verdictului de la Cluj: faptele de care au fost acuzaţi yoghinii nu au fost săvârşite

 
 

Citiţi şi:

Rapoartele psihologice din rechizitoriul MISA sunt opera unor psihologi aserviţi SRI şi MAI care au fost promovaţi după redactarea lor

S-a scris o nouă pagină în operaţiunea Christ. Pe Internet

  
 
 

yogaesoteric

20 iunie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More