A fost găsită veriga lipsă

Noi documente scot la iveală o legătură ticăloasă între binom și lumea justiției. Este exact veriga lipsă. Veriga care lipsea, aparent, din ceea ce generalul SRI Dumitru Dumbravă numea câmpul tactic. Calea cea mai simplă pentru a-i reduce pe procurori și judecători la ascultare. Pentru a-i transforma în simple unelte. În prostituate. Iar veriga lipsă era și este nici mai mult, nici mai puțin decât arhiva SIPA.

Cândva, pe parcursul acestei ciudate epoci declanșată odată cu lovitura de stat din decembrie 1989, cuiva i-a venit ideea că, în măsura în care despre procurori și judecători pot fi aflate unele detalii compromițătoare, aceștia pot fi transformați în unelte docile ale sistemului. Serviciul secret al Ministerului Justiției, numit SIPA, și-a concentrat activitatea, sub pretextul protecției procurorilor și judecătorilor, pe supravegherea intensă a acestora și pe obținerea, pe orice cale, inclusiv prin intermediul deținuților, a unor date compromițătoare despre aceștia. Evident, multe dintre aceste informații vizau viața lor personală. Sau chiar intimă.

Numărul total al dosarelor rezultate nu este cunoscut în mod oficial, dar el variază, conform estimărilor specialiștilor, între 10.000 și 20.000. Ceea ce înseamnă nici mai mult, nici mai puțin că, de-a lungul anilor, a fost supravegheată cvasitotalitatea procurorilor și judecătorilor din România, iar toate informațiile, având caracter strict secret – pentru că, nu-i așa?, era vorba de un serviciu secret și de o arhivă secretă – au fost bine îndosariate și depozitate în așa fel încât, la nevoie, să poată fi cu ușurință accesate.

Accesate de cine? Accesate de ce? Cui au folosit informațiile explozive referitoare la mulți dintre procurori și judecători? Oficial, nu există răspunsuri la aceste întrebări. Pentru că, oficial, nu există niciun fel de metodologie de lucru. Sau, dacă există, și aceasta este tot strict secretă. Care este lista persoanelor care aveau drepul să își bage nasul în aceste dosare ale procurorilor și judecătorilor? Care sunt persoanele care, de-a lungul timpului, au cotrobăit prin dosare? Și cum anume au procedat atunci când au aflat informații grave despre procurori și judecători?

Chiar dacă nu avem un răspuns oficial, putem să ne imaginăm, făcând simple raționamente de logică formală, cam ce anume s-a putut întâmpla. Și putem desface acest ghem de oriunde. De pildă, de la cazul Norica Nicolai. Când Norica Nicolai a fost nominalizată pentru funcția de ministru al Justiției, Traian Băsescu, pe atunci președinte, a explodat. Nici în ruptul capului nu putea accepta ca, în această importantă poziție, să existe un personaj pe care nu l-ar fi putut controla. Ce a făcut atunci Traian Băsescu? Și-a utilizat prerogativele de președinte al României, care i-au permis să își bage nasul în orice arhivă și în orice document, și a solicitat dosarul doamnei Norica Nicolai. După care, a ieșit public și a pocnit-o în cap cu așa-numita „mapă personală”. A fost o scăpare din partea unui președinte prea guraliv. Dar faptul s-a petrecut. Iar Norica Nicolai a fost curățată. Nu a mai ajuns ministru al Justiției. A ajuns altcineva.

Porind, dacă vreți, chiar și de la acest caz, ne putem imagina cui au folosit dosarele de urmărire ale procurorilor și judecătorilor. Vorbim de fapte petrecute de-a lungul ultimilor 15 ani. În 15 ani, au fost adunate informații despre, să spunem, 15.000 de procurori și judecători. Ceva mai mult sau ceva mai puțin. Este de presupus că, în dosarele acestora, existau alte informații decât cele vizând mersul la bibliotecă, la cumpărături sau sporturile practicate de aceștia. Tot ceea ce era introdus în dosare era sau putea fi transformat în informații cu caracter compromițător. Care ce demonstrau? Că unii dintre procurori și unii dintre judecători, nu știm câți, dar putem presupune, erau, la fel ca unii dintre politicieni sau unii dintre oamenii de afaceri, marcați fie de apucături imorale, incompatibile cu poziția deținută, fie chiar săvârșiseră abateri grave profesionale, susceptibile de sancțiuni disciplinare sau chiar infracțiuni prevăzute în legea penală. În principiu, lumea procurorilor și judecătorilor nu poate să difere prea mult de universul în care aceștia trăiesc și muncesc.

Ei bine, dacă rolul SIPA și obiectivul final al acestor dosare ar fi fost cât de cât morale, atunci activitatea serviciul secret ar fi trebuit să fie încununată de trofee. Un număr de procurori și de judecători ar fi trebuit scos din sistem de-a lungul timpului, pe motive morale, disciplinare sau penale. În linii mari, masa critică a acestor cazuri ar fi trebuit să fie egală sau aproape egală cu masa critică de politicieni și oameni de afaceri corupți. Acest lucru nu s-a petrecut. Numărul procurorilor și judecătorilor scoși din sistem s-a dovedit a fi infim. Iar cei scoși din sistem au plecat sau au fost plecați din cu totul și cu totul alte motive.

Ceea ce nu înseamnă nicidecum că rezultatele SIPA – serviciu încadrat cu numeroși ofițeri din fosta securitate sau din noua securitate, proveniți de la SRI – au fost egale cu zero. Dimpotrivă. Numai că de ele a beneficiat nu acel sistem care, în orice stat de drept, reglează societatea și veghează la sănătatea acesteia, ci un cu totul alt sistem. Sistemul mafiot, despre care a ajuns să vorbească deschis unul dintre creatorii lui, fostul președinte Traian Băsescu.

Dosarele SIPA au fost și sunt biciul și zăhărelul pentru mulți dintre judecătorii și procurorii acestei țări și au stat la baza transformării lor în instrumente ale poliției politice. Dintre procurorii și judecătorii cu dosare grele SIPA au fost selecționați cei care au fost plasați în vârful acestui sistem. Pentru că ei puteau fi oricând strânși cu ușa. Unii au fost recompensați pentru „loialitatea” lor nu numai prin plasarea în funcții cheie, ci și prin distrugerea aparentă a dosarelor lor. De fapt, respectivele dosare au fost sustrase din arhiva SIPA, dar nu au fost distruse și s-au aflat și se află la dispoziția prestidigitatorilor. De aici până la dosare de urmărire și rechizitorii comandate împotriva unora sau altora și până la sentințe hotărâte în afara puterii judecătorești, în cu totul altă parte, nu a mai fost decât un pas.

Așa a funcționat și funcționează încă sistemul. Arhiva SIPA este și astăzi o cutie a Pandorei care, din când în când, este deschisă, pentru a-i menține sub control pe procurori și pe judecători. Pentru ca, prin intermediul acestora, să poată fi ținută sub control viața politică și societatea românească. Restul sunt detalii. Că oameni precum Dănileț au putut scotoci prin dosare strict secrete, fără a avea certificat ORNISS, ca și când ar fi lecturat o carte de bucate este, în acest moment, un simplu detaliu. Sau că Monica Macovei, cu ajutorul consilierului ei, Dan Tapalagă, ar fi xeroxat sau nu dosare. Sau că hard disk-urile ar fi fost copiate, astfel încât arhiva SIPA nu ar mai putea fi distrusă decât teoretic. Dar, în definitiv, ce nu este un simplu detaliu?

Nu este un simplu detaliu faptul că, aici, s-au încălcat legi și au rămas numeroase urme. Iar pe aceste urme se poate merge, poate fi aflat adevărul și pot fi folosiți cei vinovați. Și mai presus de toate, nu este un moft, gen „te-am ciuruit”, faptul că, într-un stat autointitulat de drept, judecători și procurori au fost supuși unei investigări constante a vieții lor personale în scop de șantaj.

Citiți și:

Așa s-a născut câmpul tactic – Jurnalistul Dan Andronic, dezvăluiri despre Operațiunea SIPA

Fost colonel SRI cutremură «binomul»: acuzaţii extreme la adresa lui Kovesi şi Coldea

yogaesoteric
20 iunie 2017