A fost spionată, în pat, Ioana Băsescu?

Fostul preşedinte Traian Băsescu a reclamat insistent faptul că ancheta procurorilor în cazul fiicei sale Ioana a mers atât de departe, încât i s-au pus acesteia microfoane sub pat. Iar iubitul ei, Giovanni Francesco, a fost transformat în denunţător. Dacă aşa stau lucrurile, atunci avem într-adevăr de-a face cu o „anchetă sălbatică”, cum spune Băsescu, de fapt, cu un exces greu de explicat.

În cazuri deosebit de grave, într-un stat de drept, procurorii pot obţine un mandat de la judecători pentru a putea utiliza toate mijloacele tehnice de supraveghere inventate şi brevetate. Se petrece atunci când este vorba despre terorişti sau infractori ultrapericuloși. Cu certitudine, însă, în cazul fiicei mai mari a fostului preşedinte, situaţia este diferită.

Ioana Băsescu este trimisă în judecată în dosarul în care s-a produs supravegherea ei prin aşa-numitele mijloace tehnice şi denunţarea ei de către partenerul de viaţă pentru că, în anul 2009, l-ar fi instigat la delapidare şi la spălare de bani pe Silviu Wagner, director la Oil Terminal. Acesta, conform procurorilor, în urma actului de instigare ar fi achitat o factură fiscală reprezentând nişte cheltuieli restante din campania electorală din 2009. Să admitem că aşa stau lucrurile. Să admitem că, de dragul tatălui ei, pentru a susţine finanţarea campaniei electorale prezidenţiale, în urmă cu aproape opt ani, fiica cea mare a lui Traian Băsescu, de profesie notar, ar fi reuşit să îl instige pe managerul de la Oil Terminal să achite o parte din cheltuielile făcute în campanie.

Dacă aşa s-a petrecut şi dacă, prin aceasta, s-au încălcat actele normative în vigoare, atunci fireşte că Ioana Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii ca oricare alt cetăţean. Numai că, la acest punct, legat de modul în care a fost instrumentată ancheta, survin câteva semne de întrebare la care procurorii, care, în definitiv, şi-au încheiat misiunea pentru această cauză ce este în stare de judecată, sunt datori cu câteva răspunsuri.

În primul rând, de ce, dacă faptele s-au petrecut în 2009, în timpul campaniei electorale sau imediat după, acest dosar nu a fost deschis şi nu a fost soluţionat la momentul potrivit? Ce au aşteptat procurorii de la DNA? Au aşteptat ca Traian Băsescu să nu mai fie preşedinte? De ce nu s-au comportat bărbăteşte şi nu au declanşat această anchetă împotriva fiicei preşedintelui imediat după 2009, atunci când Traian Băsescu îşi exercita cel de-al doilea mandat de preşedinte?

Să admitem că procurorii nu au declanşat imediat după 2009 această anchetă pentru că nu au ştiut că ar fi avut loc o infracţiune, de existenţa acesteia aflând mult mai târziu. Dacă aşa stau lucrurile, atunci instrumentarea cu o întârziere de câţiva ani a unui dosar de instigare la delapidare nu ar avea nevoie de niciun fel de interceptări făcute în dormitorul Ioanei Băsescu. E greu de imaginat că, după scurgerea a mai mulţi ani de la săvârşirea acestei fapte, Ioana Băsescu s-ar fi apucat tam-nesam, în puterea nopţii, să i se spovedească iubitului ei, Giovanni Francesco, în legătură cu campania electorală a tatălui din 2009. Ca atare, instalarea de microfoane sub pat, cum afirmă Traian Băsescu, pare o bizarerie şi este oricum, din start, o acţiune inutilă. Cum inutilă pare şi determinarea iubitului Ioanei Băsescu de a se transforma în denunţător împotriva ei. În definitiv, este greu de imaginat că acest individ total imoral ar fi fost în urmă cu nu ştiu câţi ani martor la discuţiile dintre Ioana Băsescu şi Silviu Wagner de la Oil Terminal. Ce sens ar fi avut ca Ioana să îşi invite prietenul să participe la acest act de instigare? Şi admiţând că ar fi aşa, după atâţia ani ar trebui să răspundă şi Giovanni Francesco pentru că a asistat la săvârşirea unei infracţiuni şi nu a denunţat-o, aşa cum prevede legea şi cum putea să o facă, mai ales că nu era soţul legitim al fiicei preşedintelui.

Deci, prin instalarea de microfoane şi camere video în dormitorul Ioanei Băsescu şi prin determinarea iubitului acesteia să devină denunţător, procurorii au urmărit, în realitate, altceva. Probabil să descopere lucruri noi despre Ioana Băsescu, care ar fi putut face obiectul altor dosare penale. Şi nu s-a întâmplat aşa.

Prin urmare, dacă este adevărat ceea ce reclamă Traian Băsescu, el fiind cel care a văzut dosarul, atunci într-adevăr procurorii au acţionat excesiv şi au săvârşit un abuz. Exces şi abuz care sunt, de asemenea, supuse unei sancţiuni disciplinare şi penale.

Citiți și:

Descoperire incredibilă a unui avocat: Cum sunt ascultate telefoanele românilor

Derapajele surprinzătoare ale anticorupţiei din România

Nu ne mai minţiţi că România e un stat suveran, şantajul politic e botezat corectitudine politică, iar legile trebuie să aibă musai girul ocupanţilor!

yogaesoteric
26 iulie 2017