Academicianul Ioan Dumitrache avertizează: Prin avansul tehnologiei să nu se ajungă la eliminarea treptată a omului din sistem. Umanitatea își sapă singură groapa

Profesorul universitar și academicianul Ioan Dumitrache a atras atenția asupra primejdiei reprezentată de evoluția necontrolată a tehnologiei, despre care a spus că poate duce la dispariția omului.

Omul de știință a făcut aceste afirmații în cadrul conferinței „Omul şi societatea supertehnologizată”, organizată de Fundaţia Culturală Dalles a Academiei Române.

Evoluţia cercetării ştiinţifice şi a tehnologiei nu pot fi oprite, deci oamenii vor căuta să cerceteze. Semnalul de alarmă pe care este necesar să-l tragem – şi acesta este motivul pentru care am dat titlul acesta conferinţei – este că este necesar să avem grijă să nu se ajungă la dispariţia omului. (…) Şi atunci, atenţie, ca prin tehnologie, prin aceste sisteme pe care noi le cerem să fie cât mai performante să nu se ajungă la eliminarea treptată a omului din sistem. În felul acesta ajungem într-o situaţie cu totul paradoxală: umanitatea îşi creează singură groapa. Am această temere că tehnologii vor fi preocupaţi, oamenii de afaceri vor avea interesul să dezvolte asemenea artefacte care să le uşureze existenţa, fără să-şi dea seama de impactul pe care l-ar putea avea asupra omului”, a spus acad. Dumitrache, care este și coordonator al Centrului Național pentru Cercetarea Creierului.

Academicianul susține că robotul poate fi un ajutor al omului, dar este necesar să se aibă grijă să nu devină un pericol pentru acesta.

Mai avem mulţi ani de aici înainte ca să înţelegem creierul, în aşa fel încât să-l putem compara cu inteligenţa artificială. Astea sunt operațiuni simple pe care le facem. Creierul uman este mult mai complex, e mult mai dificil de înţeles, deşi, aşa cum ştiţi, sunt multe proiecte mari la nivel global. Dar ca să spunem că am reuşit să cunoaştem creierul uman şi am simulat creierul este cu totul şi cu totul altceva. E mult de lucru în această direcţie”, a subliniat acad. Dumitrache, citat de Agepres.

Academicianul Ioan Dumitrache. Biografie

Profesorul Ioan Dumitrache este licențiat al Facultăţii de Energetică a Institutului Politehnic din Bucureşti, cadru didactic imediat după absolvirea facultăţii la Catedra de Automatică, acad. Ioan Dumitrache a obţinut titlul de doctor inginer în Automatică în anul 1970, cu teza „Contribuţii la sinteza sistemelor şi circuitelor fluidice numerice”.

Din 1982 este profesor universitar şi din 1987, conducător de doctorat în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, în specialitatea Sisteme Automate. În anul 2017, a fost ales membru titular al Academiei Române (membru corespondent în 2003).

A fost reprezentant al României în grupul guvernatorilor (Board of Gouvernes) JRC, în perioada 2005-2012, membru în Consiliul de Coordonare (Governing Council) al Fundaţiei Europene pentru Ştiinţă (ESF), în perioada 2002-2011, precum şi membru în comitetele internaţionale de program la peste 100 manifestări ştiinţifice, organizate sub egida IFAC şi IEEE.

Este autor a peste 40 de cărţi şi monografii, în diferite domenii din inginerie: conducerea inteligentă a roboţilor, conducerea numerică a proceselor, optimizarea proceselor, ingineria reglării automate, automatizări electronice, sisteme inteligente de conducere. A publicat peste 300 lucrări ştiinţifice în jurnale şi reviste ştiinţifice, în volume ale unor conferinţe internaţionale de specialitate, fiind editorul a peste 24 volume, publicate la edituri naţionale şi internaţionale, în domeniile automatică şi tehnologia informaţiei.

Citiți și:
Ce mai rămâne uman în transumanism?
Dr. Vasile Astărăstoae: Inteligența artificială și medicina (I)
Ioan Aurel Pop: Se lucrează sistematic la eradicarea urmelor identității noastre

 

yogaesoteric
27 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More