Acestea nu sunt proteste ci ceremonii religioase

Am fost martor la ceva ciudat într-un parc din New York. Un grup de femei erau aşezate în cerc în mijlocul unei peluze întinse. Hainele lor negre contrastau cu nuanțele verii. Ignorându-i pe cei care stăteau la bronzat, femeile au început să îngenuncheze ușor, intonând încet ceva. Au repetat formula aceea de trei cuvinte. Ceea ce șoca era familiaritatea acelei scene; orice antropolog ar fi recunoscut un ritual religios.

Și cu toate acestea, prea puțini descriu explicit aceste evenimente drept parte a unei religii. Poate că femeile acelea îngenunchează în cerc în timp ce intonează, dar ceea ce repetă sunt cuvintele „black lives matter”. Politicul maschează ceea ce este evident. A fi „vigilent” este o religie.

Americanii sunt solidari în dezgustul lor față de ce i s-a petrecut lui George Floyd. Toată lumea este de acord: o dispută minoră cu poliția nu este cazul să ducă niciodată la moartea unui om. Însă ce s-a petrecut în America nu pare să aibă legătură cu acest eveniment. Cei mai mulți copii de bani gata de pe Coasta de Est nu prea pot arăta pe hartă unde este Minneapolis. Ce sens are să se adune în masă în timpul pandemiei pentru ceva ce s-a petrecut la jumătate de continent distanță? Ei bine, are sens, atunci când vorbim despre o mișcare religioasă.

Câțiva scriitori și comentatori au catalogat „Vigilantismul” drept o nouă religie. Lingvistul John McWhorter a scris în urmă cu câțiva ani un articol „Antirasismul, noua noastră religie defectă”. Profesorul de la Harvard, Adrian Vermeulle, a scris o analiză „must read” a naturii liturgice a progresismului în 2019 (vezi aici). Și chiar cu ani înainte, în 2004, istoricul Paul Gottfried a scris o carte pe această temă cu subtitlul „Spre o teocrație seculară”. Intensitatea crescândă a culturii „vigilente” sugerează că aceasta nu mai este doar o curiozitate sau ceva ridicol. Este cel mai clar mod de a vedea politica actuală, iar acest aspect este cel mai evident atunci când privim protestele.

Protestele din întreaga Americă pot fi înțelese cel mai bine dacă le privim ca pe ceremonii religioase, și ne dăm seama de asta privind modul în care aduc în centru practici de tip creștin. În Portland, protestatarii s-au întins pe burtă pe caldarâm, pentru a reconstitui în mod ritualic moartea lui George Floyd. The Guardian a publicat un articol despre cum oamenii ar fi nevoie să scandeze numele tuturor victimelor poliției, ca și cum ar rosti numele unor sfinți. Este o încercare evidentă de a transforma victimele în mucenici. În New Jersey, protestatarii au îngenunchiat și au ridicat mâinile, o imagine similară cu modul în care se roagă evanghelicii.

Poate că însușirea liturghiei creștine este doar coincidență și nu o dovadă că „Vigilantismul” a devenit un cult. Nu e ca și cum se face trafic cu comportamente de sectă clasice, cum ar fi încercarea de a-i separa pe discipoli de familiile lor, nu?

Ba da. The New York Times a publicat un articol de opinie care îi încuraja pe cititori să nu-și mai viziteze sau să nu mai vorbească cu familia până când cei apropiați „nu vor trece la acțiuni concrete de susținere a negrilor, fie prin proteste, fie prin contribuții financiare”. Perfect normal! Șantajarea membrilor familiei prin amenințarea că nu vei mai vorbi cu ei este un comportament clasic de sectă.

Motorul insidios al acestui impuls religios poate fi văzut în cea mai neplăcută desprindere din creștinism de până acum.

În Carolina de Nord, un pastor-femeie a organizat un eveniment în care polițiștii albi au îngenuncheat în fața ei și i-au spălat picioarele. Ea a susținut că Dumnezeu i-a spus direct să facă asta. Doar cei care delirează ar încerca să numească acest fapt protest. Aceasta este o pervertire jalnică a liturghiei creștine. Pentru a afirma evidența: spălarea picioarelor este o tradiție creștină cu origini biblice. Spălarea picioarelor era înainte o corvoadă rezervată celor mai mici slujitori. Iisus, Fiul lui Dumnezeu Însuși s-a întrupat ca om și a spălat picioarele apostolilor la Cina cea de Taină. Apostolul Petru s-a opus atunci și nu a dorit ca Iisus să se coboare la asta. Iisus îi răspunde „dacă nu te spăl, nu îmi aparții cu adevărat”.

Oamenii albi care spală picioarele doar se prefac că se umilesc. În realitate, ei se plasează simbolic în rolul lui Dumnezeu. Pentru oamenii albi, anti-rasismul trezit oferă o modalitate de a se închina la ei înşişi. „Privilegiul alb” este un concept pur subiectiv care permite oamenilor albi mediocri să-și refacă propriile vieți obișnuite într-o lumină măgulitoare. Nu este suficient să punctăm acest aspect și să râdem de el. Natura religioasă a „vigilenței” are implicații politice reale.

Vigilantismul generează decizii politice cu privire la valorile acestei religii. În ianuarie, era considerat rasism să fii preocupat de coronavirus. CNN dădea titluri despre modul în care rasismul se răspândea mai repede decât COVID, Al Jazeera a dat publicității un editorial cu un titlu care sugera că rasismul este epidemia cea mai periculoasă, iar politicienii din New York au încurajat oamenii să se alăture mulțimilor din Chinatown. Acum, după luni de distanțare socială strictă, „experții” ne spun brusc că mulțimile masive care se adună în fiecare oraș de pe glob nu vor avea impact asupra pandemiei în curs. Un anumit tip de oameni se prefac a fi mai presus de toate subiectele războiului cultural și cer întotdeauna să se revină la așa zisele „probleme reale”. Cu toate acestea, ar fi necesar să fie clar că, în orice lungă luptă economică cu China, cultul „vigilantismului” are capacitatea de a denatura prioritățile și de a elimina tot bunul simț. Este posibil să nu vă intereseze războiul cultural, dar războiul cultural este interesat de dumneavoastră.

În 2014 și 2015, mulţi conservatori luau în râs fenomenul „SJW” („social justice warriors” – „luptătorii pentru justiție socială” – n.n.) din campusurile universitare. Conservatorii mai în vârstă adorau să glumească pe seama „snowflakes” („fulgilor de zăpadă”) pe care-i considerau incapabili să se descurce în realitatea dură a lumii reale. S-au înșelat complet. Absolvenții Vigilantului Yale se descurcă bine în cariera lor, iar acești studenți extremiști se ridică acum prin instituțiile puterii. Avocații educați din Ivy League (rețeaua unor prestigioase universități americane – n.n.) aruncă cocktailuri molotov în New York. Scolasticii au apărut într-un aranjament instituțional în care creștinismul era religia oficială a universității. Vigilantismul este echivalentul scolastic al anti-rasismului. Este consacrat în instituțiile noastre, deoarece Mișcarea Drepturilor Civile a coincis cu formarea noii noastre clase superioare.

În secolul XX, corporațiile și guvernul s-au dezvoltat la o scară nemaiîntâlnită. Experții, managerii, birocrații și noi tipuri de avocați au fost solicitați pentru a conduce aceste organizații, iar acest fapt a schimbat natura clasei de mijloc și modul în care oamenii au obținut puterea. După cum argumenta Fred Siegel în cartea sa Revolta împotriva maselor, această nouă clasă a devenit conștientă de sine ca fiind o clasă distinctă prin Mișcarea Drepturilor Civile. Sudul era un loc sărac și înapoiat, iar noua clasă de experți își putea folosi poziția pentru a corecta o nedreptate gravă.

Legislația privind drepturile civile avusese atunci nevoie de mai mulți avocați, manageri și birocrați pentru a fi aplicată. Formele concrete de discriminare din sudul Jim Crow încet, încet au dispărut, întrucât rasismul a fost confruntat în mod deschis, dar noi rămânem cu o structură de clasă care se definește încă în jurul acestor probleme. Cei cu putere au un interes legitim de a găsi mereu noi forme de rasism, deoarece aceasta le permite să creeze noi instrumente de combatere a rasismului. Universitățile și corporațiile creează din ce în ce mai multe locuri de muncă administrative care produc o clasă de brahmani al cărei singur scop este să păstreze vigilența împotriva „bigotismului”. Acesta este motivul pentru care fenomenul Capitalului Vigilent nu poate fi minimalizat ca fiind temporar. O implicație a acestui fapt este că liderii politici care încearcă să intre în clasa superioară este nevoie să-și dovedească buna credință anti-rasism iarăși și iarăși. O altă implicație, mult mai întunecată, este că s-ar putea să trăim, de fapt, într-o teocrație.

Vigilantismul este un cult gnostic care solicită discipolilor săi să adopte o platformă a urii de sine națională. Acestea nu sunt proteste. Sunt sărbători religioase. Cultul este necesar să fie clasificat ca religie, iar conservatorii este important să reziste tentației de a-l vedea doar ca pe o simplă distracție stupidă ce se va stinge în curând. Liturghia sa bizară este tot mai consacrată în instituțiile noastre, iar conservatorii este necesar să acționeze ca și cum o sectă a deturnat națiunea.

Autor: James McElroy

Citiţi şi:
Totalitarismul ce se apropie
Cultul frankist-sabateean – O infiltrare satanică în lumea occidentală

yogaesoteric
10 octombrie 2020