Acoperirea crimei (II) – „Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului”. Reportaj din Universul

Citiți prima parte a interviului

Reportajul de la comemorarea din 30 iunie 1926, pe care îl redăm mai jos, este luat tot din Universul, ziarul care a pregătit cel mai intens evenimentul. Reportaje similare se mai găsesc și în alte ziare, dar, întrucât informația concordă în cea mai mare parte, rămânem la cota unde ne-am fixat. Momentul în sine este cu totul deosebit pentru că ne arată cum și l-a asumat clasa politică românească pe Eminescu în perioada interbelică. Redăm textul și pentru discursurile consemnate (unele dintre ele, doar în rezumat) ‒ dintre care atragem în mod deosebit atenția asupra aceluia al lui Zoltan Franyo, un mare iubitor al lui Eminescu dinspre cultura maghiară, cel care exprimă un punct de vedere extrem de bine cumpănit.

Am văzut că, în 1931, când va lua cuvântul în chestiune, doctorul Vineș își va motiva ieșirea publică în acest fel: „s-a creat o legendă”, va spune medicul, despre cauza adevărată a morții poetului ‒ și se simte dator să intervină. Rămânem, deocamdată, în legendă ‒ de vreme ce s-a creat ‒ și urmărim reportajul Universului. Este interesant și pentru modul cum am putea prelua, astăzi, elemente din acest ritual intelectual pe care nu numai că l-am pierdut, dar nici nu ne dăm seama, pare-se, că se poate organiza ca atare în ritual.

Comemorarea lui Mihail Eminescu

Pelerinajul la mormântul poetului. Asistența. Serviciul divin. Cuvântările.

Adunat în fața Arenelor române din parcul Carol, publicul pornește în procesie la Bellu, la mormântul poetului.

Un grup de scriitori din jurul revistei Gândirea au luat inițiativa să ridice celui mai reprezentativ dintre poeții și cugetătorii noștri, lui M. Eminescu, un monument măreț în Capitală, și să-i organizeze în fiecare an un pelerinaj la mormânt, în semn de pioasă comemorare. Duminică dimineață s-a făcut comemorarea a 37 de ani de la moartea poetului. Încă de la ora 9 au început să sosească în parcul Carol delegații diferitelor societăți culturale cu drapele și coroane de flori naturale, precum și numeroși intelectuali, admiratori ai nemuritoarei opere a poetului.

La mormântul poetului. La ora 10 s-a format un cortegiu impunător care a pornit spre cimitirul Bellu. La mormânt, de cu vreme ardeau lumânări. Prin îngrijirea sufletelor pioase mormântul fusese împodobit cu flori. Cei doi tei înfloriți ce străjuiesc în jurul mormântului îmbălsămau aerul. Sub chipul lui Eminescu, reliefat pe piatră, printre coroanele de flori ce-o împodobesc, se puteau citi, turnate în bronz, versurile: „Reverse dulci scântei / Atotștiutoarea ,/ Deasupra-mi crengi de tei / Să-și scuture floarea./ Ne mai fiind pribeag / De-atunci înainte / Aduceri aminte / M-or troieni cu drag.”

Pelerinii sosind aici au luat loc pe aleile din jurul mormântului și episcopul Comșa al Ardealului a oficiat parastasul.

Asistența. În asistență am remarcat pe dnii: Vasile Goldiș, ministrul Cultelor, cu dna, I. Lupaș. ministrul Sănătății publice, general Moșoiu, fost ministru, A.C. Cuza, deputat, Nichifor Crainic, secretar general al Ministerului Cultelor, Ion Zelea Codreanu, deputat, Corneliu Moldovanu, Aristide Demetriad, Cezar Petrescu, M. Negru, O. Han, Șt. Dumitrescu, Alfred Moșoiu, C. Ardeleanu, Mircea Rădulescu, Zoltan Franyo, președintele soc. scriitorilor maghiari „Andrei Ady”, Iuliu Wajtick, vicepreședintele acestei societăți, Ladislau Pogany, directorul ziarului Temesvary Hirlap, Tiberiu Faskerti, dr. Erno Gara, de la ziarul Keleti Ujsag, M. Szendrey, directorul teatrului maghiar, Ion Minulescu, directorul general al artelor, dnele Xenopol și Aida Vrioni, din partea soc. scriitoarelor române, Sarina Casvan-Pas, căpitan Tomiță, F. Dumitrescu, dr. Mussu, delegat al „Asociației medicilor”, I .Cruțescu, președintele soc. institutorilor cu o delegație de 20 membri, Perpessicius, A. Bacaloglu și ziariștii: P. Șeicaru, Brănișteanu, G. A. Mitanie, C. Angelescu, C. Soldan și C. Orășanu.

Au depus coroane și jerbe de flori naturale: „Soc. scriitoarelor române”, „Soc. scriitorilor români”, soc. scriitorilor maghiari „Andrei Ady”, soc. „Eminescu” din com. Principele Carol, Sindicatul ziariștilor, „Uniunea ziariștilor profesioniști”, „Generala” funcționarilor comerciali, „Centrul studențesc bucureștean”, soc. studenților macedo-români, căminul cultural „Principele Carol” etc.

Cuvântarea dlui General Moșoiu. După terminarea serviciului divin, d. general Tr. Moșoiu, președintele comitetului, a ținut prima cuvântare.

Se împlinesc 37 de ani de la moartea celui care a sintetizat năzuințele spre idealurile cele mai înalte ale românilor de pretutindeni: Mihail Eminescu. Gânduri de pioasă aducere aminte și de recunoștință ne-au adus astăzi la locașul de veci al marelui poet.

S-au scurs aproape patru decenii de la moartea lui Eminescu și se părea că indiferența acoperea cu vălul uitării aducerea-aminte și cinstirea memoriei poetului. A lipsit atât inițiativa oficială, cât și cea particulară, pentru înfăptuirea unui monument în Capitala țării. Abia în toamna anului 1924, tinerii grupați în jurul cercului literar „Gândirea”, cărora le aduc omagiile mele de recunoștință, au luat inițiativa ridicării monumentului, propunându-mi mie președinția comitetului.

Am luat cu plăcere această sarcină, fiind sigur că voi fi ajutat la îndeplinire de întreaga suflare românească.

Scrierile lui Eminescu au folosit mult la dezvoltarea și educația conștiinței naționale a ostașilor, stimulând în cel mai înalt grad mândria națională. În timpul luptelor celor mai grele din războiul pentru întregire, înflăcăram ostașii cu faptele de arme de la Rovine, descrise atât de sublim de genialul poet. Influența lui Eminescu asupra educației morale a ostașilor a fost covârșitoare.

Prin semnalul de alarmă profetic dat prin „Doină”, „De la Nistru pânʼ la Tisa” Eminescu trasează hotarele de astăzi ale României întregite. El este consacrat ca mare educator și apostol, dascăl de energii și profet al neamului. Ridicându-i un monument în capitală, durăm un altar al cultului recunoștinței față de cel mai mare geniu al neamului.

Cuvântarea dlui ministru V. Goldiș. Comemorarea lui Eminescu este un prilej de aducere-aminte de cel mai mare geniu al neamului nostru. Eminescu, prin gândirea lui înaltă și simțirea-i adâncă, redate într-o formă impecabilă, a pătruns în taina universalității, așezându-ne cu vrednicie în rândul omenirii civilizate.

Avem datoria sacră să-i eternizăm memoria, prin ridicarea de monumente. Generațiile viitoare se cuvine să găsească în doctrina lui sâmburele celui mai curat idealism.

Atât guvernul cât și societatea este necesar să contribuie la ridicarea a cât mai multor monumente, pentru ca imaginea poetului să fie răspândită în toate unghiurile țării.

Cuvântarea dlui prof. A. C. Cuza. Dl prof. A. C. Cuza a vorbit în numele celor care l-au cunoscut de aproape pe Eminescu

Așa cum l-am cunoscut la Iași ‒ începe dl profesor ‒ Eminescu era un aristocrat din naștere, o personalitate de rasă, de gândire și simțire. Acei cari l-au cunoscut din scrieri și-au făcut o părere greșită despre el. În toate împrejurările vieții, Eminescu plutea deasupra vulgarității.

E nu numai poet, dar cel mai mare gânditor politic al nostru. Scrierile lui cuprind un sistem de cugetare ce este necesar să fie studiat. Era un luptător național, dar în același timp un idealist, în înțeles filosofic. Lumea nu e o realitate, ci ne apare așa cum o vedem prin simțurile noastre.

Eminescu nu era un pesimist. Personalitatea lui s-a țesut în jurul filosofiei lui Kant, Schopenhauer și a celei indice.

Este eronată părerea că, dacă Eminescu ar fi trăit altă viață materială, și-ar fi modificat sensibil convingerile filosofice ale scrierilor lui. Dacă Eminescu ar fi fost un pesimist în înțelesul vulgar al cuvântului, n-ar fi fost cel mai mare doctrinar al naționalismului.

Alături de Gh. Mârzescu și Vasile Conta, Eminescu a dus lupta pentru modificarea art. 7 din Constituție.

Dl prof. Cuza, după ce aduce laude comitetului pentru inițiativa luată, spune că este necesar să se instituie concursuri pentru cele mai bune studii asupra operei lui Eminescu și să se verifice ca scrierile lui să nu fie falsificate de cei interesați. În această ordine de idei, d-sa a semnalat faptul că o casă de editură din Capitală, care-și zice „națională”, a suprimat, în toate edițiile, anumite versuri cari redau în mod caracteristic și categoric concepția adânc națională a lui Eminescu.

Cuvântarea dlui ministru Lupaș. D. ministru I. Lupaș, membru al Academiei Române, începe cu cuvintele apostolului Pavel:

„Aduceți-vă aminte de mai marii, la a căror fapte privind, să le urmați credința”. Printre bărbații cei mai de seamă ai neamului, Eminescu este cel mai mare. Perfecțiunea cugetării și simțirii sale, îmbrăcată în cel mai minunat vers, precum și scrisul său cotidian rămân pildă pentru noi de ce înseamnă arta scrisului. Nouă, celor cari am fost în robie, scrierile lui ne-au adus nădejdea mângâietoare a întregirii neamului. Fapta comitetului e morală, creștinească și națională, meritând toate omagiile.

Cuvântarea dlui Mircea Rădulescu. Dl Mircea Rădulescu a vorbit din partea „Soc. scriitorilor români”.

Dacă oamenii politici sunt cei care prevăd împrejurările istorice, prielnice pentru dezvoltarea vieții unui popor, scriitorii sunt aceia care pregătesc în mod latent sufletele pentru marile evenimente naționale.

La noi scriitorii au fost făuritorii conștiinței naționale. Eminscu, Bălcescu, Delavrancea, pe lângă atâția alți fruntași ai scrisului românesc, au reprezentat mai mult decât existența unor simpli lansatori de curente dadaiste sau expresioniste, ei s-au identificat cu însăși viața neamului, întrupând în forme lapidare și eterne suferințele, frământările, visurile poporului nostru.

Eminescu a închegat într-o formă nepieritoare marele vis românesc „De la Nistru pân’ la Tisa !” zguduind conștiința națională și făcând-o pururea trează.

Dacă misiunea scriitorului nostru în trecut a fost să pregătească și să deștepte o conștiință națională pentru înfăptuirea marelui vis românesc, rostul scriitorului de azi este de o tot așa de mare însemnătate. El este necesar să înțeleagă sensul vremei și să cunoască adâncul vremei în care trăiește. El este necesar să se ridice până la înălțimea vremurilor acestea luminate încă de razele sângerate ale epopeii, și, alături de soldatul care s-a jertfit, să așeze o țară în hotarele etnice. Datoria scriitorului este să ducă mai departe opera începută prin ofranda sângelui și, ca factor de cultură și de apostolat, să propăvăduiască pentru înfrățirea sufletelor românești, pentru cimentarea și realizarea deplină a unității naționale.

Cuvântul scriitorilor maghiari din Ardeal. Dl Zoltan Franyo, președintele soc. „Andrei Ady”, spune:

Am venit aici în numele societății „Andrei Ady”, a scriitorilor progresiști maghiari din România-Mare, ca, în semn de omagiu, pe care-l simțim față de cel mai mare poet al patriei, azi în al 37-lea an de doliu, să putem depune și noi modesta noastră coroană pe scumpul lui mormânt. Cu prilejul aniversării morții lui Eminescu, de o amintire atât de tragică, dorim a demonstra că politica păcătoasă din trecut în zadar a pus față în față, ca vrăjmașe, două popoare, între cari viclenia politică a voit să sape o prăpastie de ură. Parcă răsună cu bucurie corul minunat al celor două popoare: la melodia melancolică a doinelor răspunde ecoul străbun al baladelor săcuiești, rotunjoara cuvântului maghiar cu iubire se îmbrățișează cu iedera proaspătă a limbii române.

Și atât aici cât și acolo, doi mari morți, două umbre nemuritoare stau de pază acestei fraternități. În acest moment își dau mâna doi poeți străini de limbă, însă înrudiți în soartă, iar noi aici înaintea mormântului facem jurământ, strigând, ca să audă toată lumea: că Voi națiunea lui Eminescu și Noi poporul lui Andrei Ady suntem frați buni. Și până când vom putea lupta cu condeiul, cu cuvântul și cu fapta, nu va fi nici Dumnezeu, nici iad care să ne poată separa.”

Cuvântul ziariștilor minoritari. Dl dr. Gara Erno, în numele sindicatului ziariștilor minoritari din Ardeal, aduce prinosul de recunoștință și respect memoriei genialului poet M. Eminescu. Doi studenți au vorbit, unul din partea centrului studențesc bucureștean, iar celălalt în numele studenților macedoneni.

Dl Pamfil Șeicaru, din partea comitetului de inițiativă, mulțumește asistenței care a răspuns la această chemare de a cinsti memoria celui mai mare doctrinar al naționalismului nostru. Asigură pe dl profesor Cuza că se va îngriji comitetul de opera lui Eminescu, spre a nu fi falsificată, și se va înființa un muzeu „Eminescu”.

Festivitatea s-a sfârșit la ora 12.

Șol.

VISUL LUI

„Prin nouri sparți, prin umbra a oamenilor cari
Frământă lumea ʻntreagă în visele lor mari,
Eu văd o stâncă albă, o stâncă de argint
Lucind prin veacuri negre, prin moarte mări lucind,
Lucind peste morminte cu fața ei senină
Și văd caʼn lumea asta fui umbra-i de lumin;
Acea stâncă sublimă ce stă cu capuʼn cer
E-unirea Românimei… E visul meu de fier
Ce l-am visat o viața fărʼ să-l pot ridica.
Azi sufletu-mi înceată, se stinge viața mea,
Dar las o moștenire ce-am scris-o cu-al meu sânge,
Las Românimii toate grozavul frumos vis
Caʼn fruntea ei senină etern să stee scris!
Ridic cupa de aur în sânta pomenire
Celui ce priceput-a înalta lui menire!”

Eminescu, Mira, Ms. Ac. Rom 2254 fol. 71 v.

Citiți și:
Eminescu: Românism și catolicism. Îndărătul înființării mitropoliei catolice este mâna politicei orientale a Austriei; această din urmă putere ne împinge din nefericire într-o sferă de acțiune opusă ei, spre Rusia
Eminescu, la 13 mai 1877, despre Războiul de Independență: „Armele spiritului sunt cel puțin egale, în multe cazuri însă chiar superioare armelor războiului”

 

yogaesoteric
17 iulie 2025