Acordurile comerciale de liber schimb, o ameninţare la adresa ţărilor sărace

de Mihai Vasilescu

Raportul organizaţiei umanitare Oxfam intitulat „Renunţarea la dreptul asupra  viitorului” dezvăluie faptul că statele bogate din SUA şi Uniunea Europeană utilizează din ce în ce mai mult acorduri comerciale bilaterale sau regionale încheiate în afara standardelor Organizaţiei mondiale a comerţului (World Trade Organization).  Acestea pun în pericol populaţia, economia şi agricultura statelor în curs de dezvoltare. Informaţiile au fost publicate doar de câteva site-uri de ştiri independente cum ar fi ipsnews.

Corporaţiile multinaţionale pun stăpânire pe lume 

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii speculează tot mai mult sărăcia unor ţări predominant agricole, pentru a asigura marilor corporaţii surse de materii prime şi forţă de muncă ieftine. Fostele colonii continuă să fie şi astăzi exploatate prin impunerea unor „acorduri de liber schimb”, încheiate exclusiv în avantajul investitorilor străini. În timp ce SUA are în vizor cu precădere ţările Americii de Sud şi ale Asiei, Uniunea Europeană se orientează către ţările din Africa, din regiunea Caraibelor şi a Pacificului. Există peste 250 de astfel de acorduri regionale sau bilaterale, care acoperă 30% din comerţul mondial.

„Comerţul este important pentru dezvoltare,” spune Celine Charveriat de la Oxfam, „dar aceste acorduri îi dăunează. Ele impun concesii enorme din partea ţărilor în curs de dezvoltare, în timp ce statele bogate nu oferă aproape nimic în schimb. În plus, ele răpesc ţărilor în curs de dezvoltare dreptul de a-şi guverna resursele şi economia şi le ameninţă posibilităţile de a-i proteja pe cei sărăci.”  

În 2006, mai mult de 100 de ţări în curs de dezvoltare au fost implicate în acorduri de liber schimb sau tratate de investiţii bilaterale. „Sunt semnate în medie două acorduri pe săptămână,” arată raportul Oxfam. „Nicio ţară, oricât de săracă nu a fost scutită”. Asistăm practic la o confiscare pas cu pas a autorităţii locale şi la înlocuirea ei cu autoritatea unor corporaţii multinaţionale, interesate doar să obţină profit, nu contează prin ce mijloace. Primii care au de suferit sunt oamenii şi mediul. Sclavia modernă, migrările masive de populaţie, degradarea crescândă a drepturilor omului, poluarea mediului sunt doar câteva dintre consecinţele politicii de exploatare duse de investitorii străini.   

Descurajarea agriculturii sănătoase

Populaţia acestor ţări trăieşte în cea mai mare parte de pe urma agriculturii sau a manufacturilor. Posibilitatea de a oferi materie primă pentru pieţele economice europene şi americane, mari consumatoare şi exportatoare, poate părea pentru ele un fel de mană cerească şi o soluţie pentru a eradica sărăcia. Lucrurile nu stau însă deloc aşa, aceste acorduri mai mult agravează problema decât să o rezolve.

Speculând sărăcia, nevoia de hrană, de locuri de muncă, de securitate şi de tehnologizare a acestor ţări, SUA şi UE le impun condiţii total dezavantajoase pentru ele. Prin acordurile de liber schimb, SUA şi UE obţin reduceri substanţiale de preţ şi de taxe vamale pentru a importa materii prime şi produse sub costul de extracţie sau de producţie al acestora. Astfel că îşi permit apoi să vândă în aceste ţări mărfurile marilor corporaţii la preţuri de dumping (mult sub preţul pieţei locale), aducând în pragul falimentului economia şi agricultura autohtonă. În mod natural, resursele unei ţări ar trebui utilizate în primul rând pentru acoperirea nevoilor populaţiei. Deviind însă cursul firesc al acestor procese prin propria curte, SUA şi UE ies de două ori în câştig.

Lucrurile nu se limitează doar la atât. Prin aceste acorduri sunt impuse reguli care îi anihilează pur şi simplu pe producătorii autohtoni. Spre exemplu,  fermierii locali nu mai au dreptul de a face schimb de seminţe şi nici măcar de a păstra sau de a utiliza rezervele de seminţe  pe care le au.  În schimb, investitorii străini au o maximă libertate de a patenta noi specii de cereale, legume sau plante. În state precum Peru sau Columbia guvernele nu mai au dreptul să respingă cererile de patentare venite din partea unor firme care nu pot indica precis provenienţa seminţelor. Astfel se încurajează introducerea unor organisme modificate genetic, dăunătoare sănătăţii. În astfel de condiţii, existenţa fermierilor care trăiesc de pe urma agriculturii devine problematică, în timp ce profiturile unor multinaţionale agricole cresc fără încetare.

Drepturi totale pentru investitorii străini, nicio şansă pentru naţiunile sărace

Tot mai multe acorduri comerciale şi prevederi investiţionale împiedică guvernele să controleze investiţiile străine. Investitorii au dreptul să dea în judecată ţările respective dacă au pierderi de profit, aici fiind incluse şi pierderile anticipate, în cazul în care guvernele schimbă legile în interesul publicului şi nu al marilor coporaţii.

Mai mult de 170 de ţări au semnat acorduri care le permit investitorilor străini să apeleze direct la curţi internaţionale de arbitraj, fără a mai trece întâi prin tribunalele din ţările respective. Cum cele mai multe din aceste curţi internaţionale sunt controlate de SUA şi UE, ele nu au cum să ţină cont şi de interesul naţiunilor sărace. Armata de jurişti şi de avocaţi  din spatele acestora primeşte onorarii exorbitante din partea marilor corporaţii. Ziariştii independenţi şi specialiştii Oxafm au încercat să afle mai multe despre cum funcţionează acest sistem, spre exemplu ce cauze sunt audiate şi care sunt motivele care stau la baza deciziilor acestor curţi. Nu li s-a permis accesul la aceste informaţii. În faţa acestui sistem ţările sărăce par să nu aibe nicio şansă. Raportul Oxfam concluzionează: „nu mai este interesul nimănui să aibă o economie globală care perpetuează nedreptatea socială, economică şi de mediu”.

Citiţi şi:
Fondurile-şacal şantajează naţiunile sărace din Lumea a treia
Controlul militar american asupra resurselor naturale din Africa
KIA – Invazia neoliberală a Indiei

11 aprilie 2008
yogaesoteric