Activitatea anti-spirituală a lui Adrian Năstase
O latură mult mai puţin cunoscută (în România) a activităţii şi personalităţii politice a d-lui Adrian Năstase o constituie interesul domniei sale în studiul grupărilor de natură religioasă, ezoterică şi spirituală. Aceste preocupări s-au concretizat într-o semnificativă activitate publicistică (cum este, spre exemplu, introducerea la cartea Invazia sectelor a diaconului P. I. David) şi îndeosebi printr-o intensă activitate parlamentară în cadrul instituţiilor europene.
În anul 1997, în calitate de reprezentant al Parlamentului României la Adunarea parlamentară a Consiliului Europei, Adrian Năstase a fost desemnat raportor al Comisiei parlamentare pentru probleme juridice şi drepturile omului în problema „activităţii ilegale desfăşurate de sectele religioase”.
Activitatea d-lui parlamentar Năstase în cadrul acestei comisii s-a concretizat în redactarea unui raport (finalizat în urma unei informări desfăşurată pe parcursul a doi ani: 1997-1999) privind „problema activităţii ilegale desfăşurate de sectele religioase”. Intitulat Activităţile ilegale ale sectelor (The Illegal Activities of Sects) raportul a fost prezentat şi supus dezbaterii de către dl. Năstase în cadrul Comitetului pentru probleme juridice şi drepturile omului al Consiliului Europei, în perioda 20–27 iunie 1999. (Cei interesaţi pot citi textul integral al raportului la adresa: http://www.agpf.de/Europarat-Nastase-Report.htm)
Raportul Năstase a fost adoptat ulterior sub titulatura de Recomandarea nr. 1412/1999, având caracter de recomandare pentru politica (legislativă, executivă şi juridică) guvernelor Europei în domeniul „grupărilor de natură religioasă, ezoterică sau spirituală”. Prezentăm în continuare câteva hibe majore ale acestei Recomandări, pentru a evidenţia caracterul său abuziv şi nedemocratic.
1. Deşi se invocă lipsa de importanţă a clarificărilor conceptuale şi dificultatea de a stabili criterii precise de definire a caracteristicilor unei secte, se acordă o atenţie cu totul specială acelor grupări despre care „se crede că sunt secte, indiferent de prezentarea religioasă, ezoterică sau spirituală pe care acestea o adoptă” (punctul 5 din Recomandarea 1412)! Dar cum pot fi identificate aceste grupuri despre care se crede că sunt „secte” şi cum pot fi ele clar deosebite, din punct de vedere juridic, de asociaţiile ezoterice sau spirituale? Pe baza căror criterii, din moment ce aceste criterii de identificare nu există, fiind considerate de către dl. raportor Năstase „a nu fi necesare”?!?
2. Punctul 7 al Recomandării 1412, invocând motivul imperativ de a dispune de „informaţii demne de încredere” despre activitatea sectelor şi a grupărilor spirituale, afirmă paradoxul că aceste informaţii nu trebuie să provină exclusiv nici de la sectele sau grupările spirituale în cauză, nici de la organizaţiile non-guvernamentale însărcinate cu monitorizarea activităţii acestora. Atunci de la cine? Probabil de la serviciile de informaţii (de altfel SRI a recunoscut că monitorizează M.I.S.A. din anul 1995)!
3. Recomandarea 1412 a Consiliului Europei oficializează implicarea guvernului în constituirea şi funcţionarea organismelor de informare desemnate să monitorizeze activitatea grupurilor şi asociaţiilor religioase şi spirituale. Astfel, se impune statelor europene „să organizeze sau să sponsorizeze centre independente de informare naţionale sau regionale” (punctul 10 subpunctul I din Recomandarea 1412).
În principiu, aceste centre ar trebui să fie organizaţii independente, apolitice, separate de factorul de decizie politic, pentru că rolul lor este de a informa şi de a reflecta totodată opinia societăţii civile (nu a guvernului) faţă de segmentul cultural analizat: activitatea cultelor religioase şi a asociaţiilor spirituale. Ori implicarea directă (inclusiv financiară) a guvernului în crearea şi funcţionarea acestor organisme (statuată prin Recomandarea 1412) face ca această independenţă atât de necesară (pentru că nu implică responsabilitatea guvernului în asemenea analize) să dispară, implicând oficial guvernul în aceste acţiuni. Aceste acţiuni de informare pot fi corecte sau discriminatorii, obiective sau părtinitoare, contribuind la respectarea sau la încălcarea drepturilor minorităţilor religioase sau spirituale. Ori, „Rolul guvernului într-o societate democratică este de a veghea să nu apară abuzuri contra libertăţii persoanelor… El răspunde de moralitatea publică şi de respectarea legii. Pe de altă parte, religia este o problemă intimă, privată, în care statul nu trebuie să se amestece. Că oamenii aparţin sau nu unei secte, este treaba lor: credinţa religioasă este înainte de toate un fapt de conştiinţă. În materie de libertate religioasă, statul nu este competent. El trebuie să fie neutru!” (Rene Remond, politolog şi şi membru al Academiei Franceze).
4. Conform Raportului Năstase şi Recomandării 1412, guvernul este autorizat indirect să se implice în activitatea grupărilor religioase şi spirituale, prin participarea sa la constituirea şi finanţarea acelor centre de monitorizare. În acest caz, întrebarea legitimă este cine mai asigură rolul de mediator în societate? Cum poate un guvern să-şi exercite în mod obiectiv rolul său de arbitru între părţi, de garant al respectării legii, dacă este mentorul şi sponsorul oficial al uneia din părţi?