Actor italian, despre televiziunile din România: Încearcă să coboare nivelul cultural al unui popor cu o istorie atât de bogată și minunată. Difuzează cele mai groaznice gunoaie

Actorul italian Michele Morrone, aflat pentru câteva zile în România, a sesizat ceea ce românii acuză de ani zile: televiziunile din această țară nu fac decât să otrăvească conștiințele tinerilor cu „cele mai groaznice gunoaie”.

Morrone a vizitat țara noastră, fiind impresionat de București și de Castelul Bran, dar mai puțin de televiziunile din România.

Ce minunat e în România, o țară frumoasă. Tocmai de aceea vreau să scriu acest mesaj. După părerea mea, un popor ca cel din România ar fi necesar să investească mai mult în educația tinerilor, începând de la artă, muzică, cinema, literatură și mai ales istorie. Este atât de trist și descurajant să vezi televiziunile române (nu toate) că încearcă să coboare nivelul cultural al unui popor cu o istorie atât de bogată și minunată, difuzând cele mai groaznice gunoaie pe care le poate vedea un tânăr”, a scris actorul italian pe Instagram.

În continuare, Michele Morrone le transmite televiziunilor să-și transforme în bine optica din prezent și să se axeze pe programe din care copiii au ce să învețe.

Fac un apel la televiziuni: educați-vă tinerii despre cultură, despre toate minunile istoriei voastre. Despre creștere personală, pentru că într-o zi acești copii vor fi bătrâni și vor continua să vizioneze gunoiul din programele voastre de televiziune dezgustătoare și ignorante. Nu vor crește niciodată”, a încheiat actorul.

ProTV – manelizarea României

După 1990, în special din cauza Pro TV, nivelul programelor difuzate la televiziuni a scăzut dramatic. ProTV a adus manelele și prostul gust în prime time, manelizând până și imnul național. Pro TV a inventat și Știrile de la ora 5, o monstruozitate al cărui scop a fost chiar spălarea creierelor românilor, după cum recunoștea patronul de atunci, Adrian Sârbu.

„Modelul” a fost preluat imediat de trustul Antena și apoi de celelalte televiziuni.

Citiți și:
De vorbă cu actorul Dan Puric despre starea neamului nostru
Trăim timpuri aculturale, despiritualizate, desacralizate
Efectul amnezic Gell-Mann sau de ce proștii continuă să aibă încredere în mass-media, chiar și atunci când se poate demonstra că presa greșește în legătură cu orice

 

yogaesoteric
12 septembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More