Adevărații păpușari ai Revoluției române de la 1989 (I)

 

Walther Rathenau, evreu, scria la 24 decembrie 1921 în Wiener Freie Presse: „Trei sute de oameni foarte apropiaţi între ei ghidează mereu destinele economice ale continentelor şi tot ei decid cine le sunt succesoriiˮ.
Dan Amedeo Lăzărescu, mason: „Cine nu știe că în perioada celui de al Doilea Război Mondial s-a stabilit instaurarea comunismului în Europa de Est pentru o perioadă de 50 de ani, înseamnă că nu știe istorieˮ.
Silviu Brucan (evreu, născut Saul Bruckner, 1916 – 2006) spunea în 1990: „Am ştiut când vine trenul, am stat pe peron şi l-am luatˮ.
Gelu Voican Voiculescu: „Într-o revoluţie vechii conducători trebuie să moarăˮ.

Aşadar, există nişte păpuşari la nivel mondial care decid lucruri. Mari şi mici. La nivel continental sau zonal. Şi au planuri pe multe zeci de ani înainte. Pe care le pun în aplicare.

CRONOLOGIA REVOLUŢIEI

Lui Ceaușescu i se ascundeau informații esențiale despre Bilderberg

Într-un interviu dat de fostul ofiţer SIE Stelian Octavian Andronic lui Ion Cristoiu, aflăm că în 1972 ofiţerul nu ştia nimic despre grupul Bilderberg. Apoi a aflat că acesta doreşte crearea unui guvern mondial, a unei armate mondiale şi a unei religii mondiale, new age. A trimis notă în România şi răspunsul venit de la „centralăˮ a fost că nu prezintă interes. Lucru ce l-a supărat şi, ca urmare, i-a pregătit lui Ceauşescu o notă pe două pagini pe care i-a înmânat-o aghiotantului acestuia la sosirea în Olanda, cu ocazia vizitei oficiale de atunci.
A doua zi i s-a dat nota înapoi cu specificaţia că „Tovarăşul a ordonat să fie distrusă, împreună cu toate materialele referitoare la acest subiectˮ. Nu-şi explica motivul dar precizează că ulterior s-a întâlnit cu acel aghiotant ce i-a reamintit să tacă …

Întrebări:
– Cine conducea în mod real „centralaˮ?
– De ce lăsau impresia că nu-i interesează subiectul? Că imbecili nu erau să nu înţeleagă importanţa acestuia.
– Cât de informat era Ceauşescu despre chestiunile importante?
– Prin extensie, cât de informat era despre ce s-a petrecut în mod real la Timişoara?
– De ce au fost ucişi sau au dispărut cei ce urmăreau activitatea „dizidenţilorˮ importanţi ce aveau relaţii cu sovieticii sau occidentalii?

Rolul FMI în pregătirea terenului

La începuturile anilor ʼ80 începuse în mass-media vestică o intensă campanie prin care se critica regimul Ceauşescu pe motiv de datorie externă, iar Europa Liberă repeta zilnic aceeaşi placă, evident cu scopul de a o afla cât mai mulţi români.

Într-un articol din 2010 din Adevărul, care citează Forbes, se specifica:
„În 1981, România se pregătea să ramburseze anticipat întreaga datorie externă evaluată la aproximativ 15 miliarde de dolari. Puţini ştiu că la sfârşitul anilor ’80, România intrase parţial în încetare de plăţi, iar conturile în valută îi fuseseră blocate.
A fost nevoie de un împrumut de la FMI de 1,5 miliarde de dolari (o sumă mare pentru acele timpuri) pentru rezolvarea situaţiei.”

În 2011, în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3, ginerele lui Nicolae Ceauşescu (Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu) declara că nu socrul său a decis să achite integral datoria externă a ţării…
La acea vreme, Poloniei (care avea o datorie cu mult mai mare) i s-a aprobat de către FMI şi Banca Mondială reeşalonarea datoriei în schimbul retrocedării unor proprietăţi către evrei. României însă nu. De aceea, în cele din urmă, Ceauşescu a dat în 1988 o lege prin care erau interzise împrumuturile de la cele două instituţii financiare, ceea ce pe stăpânii sistemului bancar i-a enervat şi mai tare.

Plata datoriei externe s-a făcut însă prin sacrificarea populaţiei. Cei trecuţi de 40 de ani îşi aduc desigur aminte de cartelele pentru alimente, de uriaşele cozi la ceea ce mai era la liber, de frigul din case, de întreruperea zilnică a curentului electric, de interzicerea circulaţiei cu autoturismul propriu iarna, de uriaşele cozi la benzină etc. Simultan, programul TV s-a redus la un singur post ce emitea cam două ore pe zi, în care telespectatorii puteau viziona doar laude la adresa preşedintelui Nicolae Ceauşescu, a soţiei acestuia şi uneori a Partidului Comunist Român. În presa scrisă nu puteai citi mai nimic în afara aceloraşi laude, în cinematografe nu mai vedeai super producţiile de la Hollywood iar din librării dispăruseră o grămadă de autori.

Timp în care, poporului nu i se explica de ce se plăteau acele datorii, deci de ce acele greutăţi. Aşa că, această combinaţie sinistră de lipsuri pe de o parte şi de laude la adresa „conducătorului iubit” pe de altă parte, nu puteau avea decât un singur rezultat. Ceea ce s-a şi petrecut. De la o iubire reală începând cu anii ʼ60, cetăţenii au ajuns efectiv să-l urască la sfârşitul anilor ʼ80.

Câteva exemplificări pentru cei mai tineri. Momentul 1968 – invadarea Cehoslovaciei:

„Din studiile efectuate la vremea aceea la Institutul de Cercetare al Europei Libere, studii care se pot consulta la arhiva Universităţii Central Europene de la Budapesta, reiese clar că planul propus de către FMI pentru plata datoriilor României prevedea măsuri de austeritate atât de drastice încât a fost refuzat de conducerea de atunci a României, fiind înlocuit cu un program propriu care, deşi mai puţin sever decât cel preconizat de FMI, a fost responsabil pentru sărăcia şi lipsurile pe care le-au îndurat oamenii până în 1989.”

Annely Ute Gabanyi (A.U.G) argumentează, bazându-se pe cercetările şi analizele pe care le-a făcut, că regimul Ceauşescu nu ar fi vrut să-şi plătească datoriile la băncile occidentale, aşa cum scriu istoricii români, ci a fost obligat să o facă. Astfel, de pildă, FMI i-a propus României în perioada 1982-1983 un acord stand-by prin care datoriile ţării să fie re-eşalonate şi, în schimb, guvernul să aplice măsuri de austeritate extrem de drastice. Gabanyi explică mai departe că, sub presiunea Occidentului, România a fost nevoită să dea înapoi banii împrumutaţi în anii ’70, chiar cu preţul înfometării populaţiei. În acest fel, cancelariile vestice mizau pe două efecte: recuperarea banilor şi ieşirea în stradă a românilor umiliţi.

Faptul că a ieşit din comunism fără datorii nu i-a fost de mare folos României.

A.U.G.: Ar fi putut să fie altfel. Într-o analiză făcută în februarie 1989 de Bogomolov, consilierul lui Gorbaciov, se arăta că acest lucru era în avantajul României, creând precondiţiile pentru ca această ţară „a cărei populaţie s-a eliberat de valorile socialiste şi care tradiţional a fost educată în spiritul destinului comun cu lumea latină să se orienteze definitiv spre Vestˮ. În aceste condiţii, susţine mai departe Bogomolov, sprijinul material şi financiar al Occidentului ar putea fi într-adevăr eficient într-o ţară care, spune el, posedă resurse economice şi naturale îndestulătoare. Din păcate, sprijinul material şi financiar consistent al Occidentului a fost dirijat atunci către Polonia, Ungaria şi mai apoi spre cehoslovaci. De altfel, şi în privinţa susţinerii economice de către Occident există interpretări diferite.

Reporter:
La ce vă referiţi?

A.U.G.: Se spune curent că România ar fi vrut cu tot dinadinsul să-şi replătească datoriile pe la începutul anilor 1980. Ori, de fapt, n-a avut încotro.

Rep.:
Vreţi să spuneţi că FMI a putut să oblige regimul Ceauşescu să-şi achite datoriile înainte ca ele să fi devenit scadente?
A.U.G.: Nu este vorba de scadenţa datoriilor. După criza polonă din 1980, statul est-european cu imense datorii la băncile occidentale, acestea au devenit foarte nervoase, întrebându-se dacă statele comuniste din estul Europei vor fi capabile să-şi achite datoriile contractate în decursul anilor ʼ70. În 1981, România avea o datorie de 11,8 miliarde dolari, dar de exemplu aceeaşi datorie o avea şi Ungaria, numai că, din cauză că această ţară avea doar jumătate din populaţia României, datoria per capita a Ungariei era dublă faţă de cea a României. Cu toate acestea, scria atunci un analist al Deutsche Bank, Ungaria a fost salvată de băncile străine occidentale, în vreme ce România a fost nevoită să-şi achite datoriile până la ultimul ban.

Rep.:
De ce?
A.U.G.: Este ştiut că şi deciziile de natură economică sunt în esenţă politice. În locul unei aprecieri proprii, vă prezint răspunsul dat de un oficial american ziaristei austro-americane Susanne Brandstätter, în filmul ei „Şah Mat. Strategia unei revoluţii”: „Am vrut să forţăm România să facă reforme, care în cele din urmă ar fi scos populaţia în stradă, sau să plătească datoriile, fapt care, în cele din urmă, tot ar fi scos populaţia în stradă”.

Rep.:
Vreţi să spuneţi că FMI, prin faptul că a obligat România să-şi plătească datoriile, a forţat de fapt izbucnirea revoluţiei?
A.U.G.: Neîndoielnic, politica de austeritate la care a fost supusă populaţia României în anii ʼ80 a fost printre factorii decisivi care au dus oamenii la disperare şi, în final, la revoltă.

Armele de distrugere în masă ale lui Nicolae Ceauşescu

Puțini știu că regimul ceaușist a avut un proiect secret despre arme de distrugere în masă, pe care l-a demarat în anii ʼ80.
Se pare că Nicolae Ceaușescu a dat un ordin de construire a unei rachete de croazieră. Mai mult decât atât, se pare că dictatorul discuta cu generalii români despre problema armei chimice. Dezvăluiri recente arată că Ceaușescu a aprobat finanțarea unor proiecte de cercetare și producție de arme nucleare și chimice chiar în țara noastră.

Potrivit unui fost general de atunci, dictatorul își dorea mult să dețină o bombă atomică. Ceea ce este cu adevărat incredibil este că la un moment dat, serviciile secrete românești au ascuns achiziția unor rachete capabile să transporte arme de distrugere în masă. Acestea au fost apoi ținute în secret sau au dispărut fără urmă. Mărturiile vorbesc despre faptul că mai bine de 400 de astfel de rachete au dispărut din dotarea Armatei în direcția Israel, în cadrul unui transport ultrasecret la care a participat și Mossad-ul.

Mihail Gorbaciov

Mihail Gorbaciov, 1988: „De acum încolo, progresul global este posibil numai prin consens universal în stabilirea unei noi ordini mondiale.”

 
Mihail Gorbaciov

În mai 1973, Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou în piaţa Karl Marx. De asemenea, David Rockefeller a fost şeful Consiliului de Dezvoltare Peste Hotare al Consiliului Economic şi Comercial USA-URSS (Chairman Overseas Development Council of the US-USSR Trade and Economic Council), ce a fost fondat tot în 1973.

La începutul anilor ’80, evreul George Soros a început să finanţeze grupările de rezistenţă, precum şi persoanele aflate în dizgraţia regimurilor comuniste din Europa de Est, prin Open Society (Societatea Deschisă) susţinută financiar de Soros Fund Management. În URSS, Soros l-a cunoscut şi a devenit mentorul lui Mihail Gorbaciov iar numeroşi tineri sovietici au luat calea burselor sale şi au ajuns în Occident. După ce a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru „transformarea educaţiei şi economiei ruse”, miliardarul a mai investit 100 de milioane de dolari pentru a crea în Rusia International Science Foundation. La finalul acţiunii, Soros i-a creat o fundaţie lui Gorbaciov, cu sediul în SUA…

Într-o alocuţiune rostită la Bruxelles, celebrul fost dizident sovietic Vladimir Bukovsky (care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS) a dezvăluit că în ianuarie 1989 o delegaţie a Comisiei Trilaterale (creată în 1973 la iniţiativa lui David Rockefeller), formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondiala.

Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvântul şi i-a spus lui Gorbaciov: „Domnule preşedinte, nu pot să vă spun exact când se va petrece – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru aceastaˮ.
Bukovsky nu şi-a putut reţine uimirea faţă de capacităţile profetice ale lui d’Estaing: „Asta se petrecea în ianuarie 1989, într-o vreme în care tratatul de la Maastricht din 1992 nici măcar nu fusese schiţat”.

La 1 februarie 1989, Departamentul Internaţional al CC al PCUS (DICCPCUS) arăta într-un memorandum că partidele comuniste înfiinţate de URSS pe model stalinist în statele „eliberate” de Moscova sau cu participarea ei şi-au epuizat rolul.

Nu ştim când a început Gorbaciov să aibă viziuni planetare, ne aducem însă aminte că după moartea lui Brejnev i s-a creat un extrem de favorabil culoar de acces la conducerea URSS iar ceilalţi doi predecesori ai săi au murit foarte repede după ce au ajuns în funcţia de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice: Iuri Vladimirovici Andropov (1982-1984), decedat la 70 de ani, şi Constantin Ustinovici Cernenko (1984-1985), decedat la 74 de ani.

În 1992 David Rockefeller a fost desemnat să conducă Russian-American Bankers Forum, grup consultativ ce a sfătuit Rusia în privinţa modernizării băncilor.

Silviu Brucan

Interesant e cum se plimba, înaintea revoluţiei, Silviu Brucan ca vodă prin lobodă de la Washington la Moscova, oprindu-se din când în când la postul de radio Europa Liberă din München. Mulți români ascultau pe vremea aceea celebrul post. Într-una dintre emisiunile la care fusese invitat Brucan, realizatorul l-a întrebat unde a fost în SUA şi URSS?

 
Silviu Brucan

Răspuns: La prieteni.
Întrebare: Nu vă este frică să vă întoarceţi în România?
Răspuns: Deloc. Am prieteni foarte importanţi peste tot în lume. Şi râdea.
Avea un râs caracteristic, inconfundabil. Lăsa clar ca să se înţeleagă că ştie şi face multe.
Întrebare: Poate mai bine rămâneţi la postul nostru de radio…
Răspuns: Am treabă în România. Şi iar râde …

Pe numele său real Saul Bruckner (1916-2006), evreu, în septembrie 1944 era numit secretar general la Scânteia, declanşând cu timpul o acerbă campanie pentru încarcerarea politicienilor Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu şi Corneliu Coposu. De asemenea, a cerut pedeapsa cu moartea a anti-comuniştilor Radu Gyr şi Pamfil Şeicaru.

Soţia sa, stalinista Alexandra Sidorovici a devenit procuror la Tribunalul Poporului, calitate în care a cerut multe condamnări la moarte.

Brucan a mai fost şi profesor de jurnalism la Universitatea din Bucureşti. De asemenea, a fost ambasador în SUA în 1955 şi la Naţiunile Unite între 1959 – 1962.

În martie 1989 a scris „scrisoarea celor şaseˮ semnată mai apoi de Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Grigore Răceanu, Corneliu Mănescu şi Constantin Pîrvulescu, citită la Radio Europa Liberă şi Radio Vocea Americii.

Dictatura ceauşistă n-a prea avut efecte asupra sa, plimbându-se nestingherit unde dorea şi când dorea, întâlnindu-se cu cine dorea. De fapt, cu cine trebuia. Căci a avut extrem de multă treabă această adevărată eminenţă cenuşie, atât atunci când planul păpuşarilor prevedea instaurarea bolşevismului în România, cât şi atunci când s-a stabilit că vechea formă de comunism trebuia să dispară…

A insistat ca soţii Ceauşescu să fie omorâţi în zi sfântă de Crăciun.

În zilele revoluţiei, panica populaţia prin intermediul emisiunilor de la televizor în care afirma că terorişti superantrenaţi ies din canale şi trag din orice poziţie.
Spre sfârşitul anilor ʼ90, avea emisiunea Profeţii despre trecut la ProTV (pe atunci cu patron evreul Lauder).

Laszlo Tokes

În realitate, Tokes nu făcea niciun fel de dizidenţă, ci executa un plan primit din exterior. Legăturile sale cu serviciile secrete maghiare au fost destul de străvezii. În plus, pastorul reformat a făcut un balet complex cu Securitatea română. Rolul jucat de el în Revoluţie nu este caracteristic unui dizident autentic, ci unor complicităţi specifice serviciilor secrete. De altfel, Tokes a refuzat să evacueze casa parohială din Timişoara doar în acele zile fierbinţi din decembrie 1989. Ulterior, a plecat liniştit, fără să se mai opună evacuării.

Citiți partea a doua a acestui articol

Citiți și:

Manipularea mediatică şi loviturile de stat. Cazul pseudo-revoluţiei române

Am ştiut de la Mironov Alexandru cu două luni înainte ca aceste evenimente să se producă…


 

yogaesoteric
21 decembrie 2018