Oricum s-ar cosmetiza rapoartele, va trebui recunoscut că lupta anticorupție desfășurată în ultimul deceniu și ceva a avut efectul paradoxal al extinderii corupției. Faptul este confirmat la tot pasul, chiar dacă raportorii nu înțeleg nici acum că în sfera corupției – care înseamnă folosirea unei funcții publice pentru avantaje private în afara celor stabilite prin reglementări – intră, evident, multe: recompense pentru servicii, mita, nepotismul, influențe prin relații și tot ceea ce depășește venitul legal. Sunt corupte mai mult ca oricând selecția pentru funcții în instituții publice și accesul la resurse. Iar cei care se bat cu pumnul în piept și pretind că sunt garanții luptei cu corupția s-au dovedit a fi nu mai puțin corupți.
Efectul paradoxal provine din nepricepere, care a făcut ca lupta cu corupția să fie redusă la acțiunea procurorilor și judecătorilor. Pe de altă parte, acest efect provine din faptul că ofensiva anticorupție, formal intensificată prin aderarea la Uniunea Europeană, a fost repede instrumentată de cei ajunși la putere.
Mai ales din 2004 încoace, campania anticorupție a fost folosită nu pentru a asana societatea, ci pentru a lovi rivali politici, economici și instituționali. Și azi în România contează evaluări și sentințe care nu au legătură cu faptele, ci cu eventualitatea că respectivul ar putea fi un candidat redutabil la înalte funcții în stat. Cei ajunși să decidă caută blocarea contracandidaților folosind ca măciucă aparatul judiciar. Competiției ideilor și proiectelor i-a luat locul, din nefericire, instrumentarea justiției. Indiciile abundă.
Procurorii au fost proclamați magistrați, precum în dictaturi, iar magistrații au fost incluși în „câmpul tactic“ al serviciilor secrete. Acestea au fost scoase în fapt de sub control parlamentar și trecute în subordinea unui președinte devenit, contrar Constituției, „șef al statului“. Deși nevoia de democratizare este acută, în România s-a ajuns tacit la o conducere mediocră, care a confundat politica cu răfuiala și inițiativele cu flecăreala. În loc să fie sursă de integrare în vederea dezvoltării susținute, conducerea a întreținut conflicte care au irosit timpul și energiile, ca nicăieri în țări comparabile.
Prin mecanismul desemnărilor unipersonale, justiția și instituțiile de forță, aidoma altor sectoare, s-au umplut de servitori, în disprețul oricărei meritocrații. Cum se vede pe exemple precise, justițiari cu rezultate în servirea „șefului“ au fost plasați în instanțele înalte, fără aprobarea vreunui organism. Dacă situația se caracterizează riguros, cu criteriile internațional acceptate, atunci se poate spune că statul a devenit, în fapt, „stat clientelar“, apoi, cum a recunoscut chiar inițiatorul său, „stat mafiot“, iar mai nou, preocuparea pare să fie trecerea la „statul disciplinar“.
Imediat după instalarea acestui sistem, s-a procedat la modificarea Codurilor juridice. Rezultatul a fost, între numeroase aberații, revenirea la prevederea din 1948 a „denunțului“ ca „probă“, la practicile arestării pentru a împiedica oamenii să vorbească și ale extorcării de „probe“ după arestare. Nu o dată, nu se dovedește vinovăția, dar inculpații sunt obligați să-și dovedească nevinovăția! Spre a fi împiedicați să se adreseze CEDO, unora li se redactează sentințele cu întârziere, dincolo de termenul de apel la instanțe internaționale! Chiar cei care au aprobat aberațiile recunosc acum că dreptul persoanei la procedură corectă a fost practic demolat. În plus, apar tot mai mult indicii a ceea ce logic era evident, anume că alegerile prezidențiale din 2009 au fost „controlate“ de șefii serviciilor secrete, ai procuraturii și de o parte a presei, care s-au ocupat să asigure realegerea „șefului“ care desemnează în funcții.
Împotriva oponenților politici, din 2005 încoace s-a recurs la schimbarea legislației și la măsuri samavolnice.
Cu titlu de exemplu, se poate observa pe cronica evenimentelor că, pentru a slăbi rezistența din societate, deja din 2005 s-a încurajat „conflictul generațiilor“. Mai concret, s-a apelat la ideea lui Mussolini de a pensiona în forță intelectuali relevanți și de a aduce în locul lor veleitari manipulabili. Legea educației din 2011 – care, de altfel, a și aruncat învățământul din România în cea mai gravă criză a epocii moderne, este o dovadă. Un ministru recent al Educației mărturisea că, la aplicarea legii, a trebuit să scoată din universități peste o mie de profesori! Istoricii onești ne spun că dictatorul italian a izbutit câteva zeci de eliminări de profesori din universități, legionarii români câteva sute, iar reforma din 1948 la fel! Oricum, legea educației din 2011 a bătut de departe recordul eliminărilor cu caracter politic din universități și al umplerii pozițiilor de profesor cu nepregătiți!
Oponenții atinși de „justiția“ creată au fost etichetați drept „penali“ și opriți la ocuparea de funcții publice. Administrarea țării se privează astfel de unele din forțele mai profesionalizate și mai validate democratic. În plus, sunt semnalate cazuri de judecători care nu au satisfăcut pretențiile unor procurori zeloși și care au fost arestați. Cel mai recent, pentru a împiedica un guvern și un parlament, alese democratic, să normalizeze legislația, s-a apelat la „mișcarea“ din stradă. Se vrea acum instituționalizarea acestei „mișcări“, a „marșurilor“, așa cum preconiza în anii treizeci Carl Schmitt, cel care a pavat „juridic“ calea funestei dictaturi de atunci! Ca nicio altă țară, România a fost prezentată în exterior, de însăși conducerea ei, drept țară „coruptă“, cu un guvern incapabil, care ar avea nevoie de vătafi!
După datele publicate, în Europa, proporțional, România are cel mai mare efectiv de angajați în serviciile secrete. Practic, nu pare să fie sector fără „acoperiți“. Se poate deduce ușor prezența lor observând cum se ocupă funcții în instituții (ministere, conduceri locale, rectorate, direcțiuni, justiție etc.). Meritocrației i s-a dat astfel încă o lovitură. Mai nou, cei care au făcut parte din suita „șefului statului“ declară că anumite sentințe în tribunal au depins de voința acestuia! Alt membru al suitei vorbește de „statul interior“ creat în statul oficial de cei desemnați de sus pentru a controla societatea!
Pe fondul degradării tot mai acuzate de cetățeni a instituțiilor, câteva întrebări simple sunt irepresibile. De ce, în epoca democratizării și a libertății de mișcare a statelor, România trebuie controlată de servicii secrete? De ce justiția trebuie să fie prizonieră? Chiar nu se mai pot alege președinți fără servicii secrete? Nu mai poate fi cineva ministru, rector, director dacă nu este legat de aceste servicii? De ce în loc de indispensabila democratizare se instalează opusul ei?
Deja este un dezechilibru grav în societate. Teme precum încarcerarea unor cetățeni, acțiunile instituțiilor de forță ocupă copios scena publică, fiind socotite mai importante decât progresele în materie de dezvoltare economică și de drepturi și libertăți. România pare să fie singura țară în care reuniunile serviciilor secrete și ale procuraturii, sub bagheta „șefului statului“, sunt mediatizate cu fast. Discutării chestiunilor vieții – de pildă, ce este de făcut pentru a lichida întinsa sărăcie, pentru cei fără șanse și lipsiți de apărare în societate, ce creații și inovații s-au mai produs – i se preferă disciplinarea!
Iar noii propagandiști prezintă o asemenea organizare drept „justiție“. În interior, s-a făcut mare tapaj pe apelul carpatic „să nu comentăm hotărârile justiției!“. În exterior, serviciile întrețin un vast aparat de propagandă, executată de inși satisfăcuți cu desemnări, traduceri, deplasări și de știriști plătiți scump să debiteze orice. În loc să facă cunoscută cultura națională, banii se irosesc pe aranjamente de circumstanță.
„Statul de drept“ este invocat și acum mai curând pentru a împiedica discutarea funcționării statului și a democratizării. Se sacralizează legi proaste, proceduri brutale și sentințe eronate, iar încercarea de a le corecta este etichetată drept opoziție la statul de drept. Mai nou, se reia incult și sofistic apărarea de către John Stuart Mill a democrației față de „dictatura majorității“, ca pretext pentru a opri normalizarea legislației de către parlament. Nu se ia în seamă, în schimb, ceea ce spunea Thomas Jefferson despre cei care decid, anume, că folosirea alegerii la un moment dat ca justificare a abuzurilor este „despotism electiv“.
Supremația legii, libertățile și drepturile cetățenești, tripartiția puterilor, independența justiției sunt tratate discreționar. Nu se înțelege nici acum adevărul simplu că statul de drept este o mare cucerire istorică și că orice stat devine stat de drept și impune respect dacă este democratic și meritocratic.
Citiți și
Dezvăluiri: DNA arestează doar păpușile, nu și păpușarii sistemului
Sistemul care controlează România. Adevăraţii păpuşari
yogaesoteric
15 iunie 2017