Adevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (1)

«Pleacă ai noștri, vin ai noștri noi rămânem tot ca proştii»
(DEZVĂLUIRI ULUITOARE)

Decembrie 1989 le-a lăsat multor români mai multe întrebări decât răspunsuri, care revin periodic în atenție. În anii electorali, confruntarea politică extinde bilanțurile, referirile întinzându-se adeseori pe întreaga perioadă post-comunistă. Opinia publică își pune mereu întrebările „ce a fost bine?”, „ce a fost rău?”, „ce se putea face?” Inevitabil se ajunge și la întrebarea „ce trebuie făcut în continuare?” Într-un interviu acordat lui Marius Albin Marinescu, profesorul universitar Corvin Lupu şi-a expus opiniile pe tema evoluției României post-decembriste și a stadiului în care se găsesc evoluțiile și involuțiile societății românești.

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, cu ce propuneți să începem discuția noastră?

Corvin Lupu: Dacă pornim discuția de la rădăcina evenimentelor, adică din 22 decembrie 1989, trebuie să pornim investigația de la cei care dețineau puterea.

Marius Albin Marinescu: Bine, atunci pornim discuția de la Ceaușescu, sau de la poporul român?

Corvin Lupu: Eu nu aș porni discuția nici de la Ceaușescu și nici de la poporul român, pentru că ei dețineau puterea doar aparent. De fapt, puterea o dețineau structurile de forță: în primul rând, Securitatea, în al doilea rând, Armata și în al treilea rând, Miliția. Nici astăzi, puterea nu este deținută decât aparent de politicieni, în realitate ea fiind deținută de cei care dețin informația și care, prin informație, controlează Justiția, Parchetul, Poliția și presa.

Marius Albin Marinescu: Dar și deținătorii informației sunt conduși de președintele României, care este om politic.

Corvin Lupu: Da, președintele este om politic, deci este „om”, este supus greșelilor, iar cei care dețin informația îi cunosc aceste greșeli, i le pot valorifica și pot oricând să-l distrugă, dacă nu-l mai pot folosi. Pe lângă aceasta, nu uitați că serviciile țin în mâna lor și viața președintelui.

Marius Albin Marinescu: Interesant. Ce aveți în vedere când faceți această ierarhie a instituțiilor care dețineau puterea în decembrie 1989?

Corvin Lupu: Poate să pară discutabil faptul că am poziționat Securitatea înaintea Armatei în ierarhia de putere din timpul evenimentelor din decembrie 1989. Am avut în vedere faptul că Securitatea deținea controlul absolut asupra sediului puterii și a tuturor informațiilor din întreaga țară. Securitatea avea și forțe speciale de luptă, deosebit de bine instruite. Mă refer la Trupele de Securitate, la Direcția a V-a de Securitate și Gardă și la U.S.L.A. Dacă Armata ar fi vrut să ia puterea singură, împotriva voinței Securității, care prezumăm că s-ar fi poziționat de partea lui Ceaușescu, ceea ce nu a fost cazul, ar fi trebuit să bombardeze sediul C.C. al P.C.R., ceea ce nu se poate decide cu ușurință, iar marii planificatori externi care acționau pentru acapararea României nu doreau acest lucru. În acest caz, Ceaușescu, dacă ar fi fost apărat, avea posibilitatea retragerii în buncărul antiatomic, blindat, unde avea comunicații cu toată țara, cu toate unitățile M.Ap.N. și ale M.I., care îi mai erau devotate lui și miniștrilor Milea și Nuță. Acolo, în buncăr, avea hrană, apă și oxigen pentru mai multe luni de zile și, astfel, cei care ar fi încercat să cucerească puterea ar fi eșuat. Nu era simplu să-l ataci pe Ceaușescu bombardând sediul C.C. al P.C.R., în situația în care Securitatea l-ar fi apărat, conform obligațiilor legale pe care le avea.

Când am afirmat că Securitatea deținea puterea cea mai mare, am mai avut în vedere și faptul că instituția îi avea în mâna ei atât pe conducătorul statului, cât și pe toți demnitarii țării, care erau păziți/„protejați” și monitorizați continuu de cadre de securitate. Aceasta este valabil inclusiv pentru ministrul Apărării. Așa a fost posibil ca ministrul Vasile Milea, în 22 decembrie 1989, „apărat” de căpitanul de securitate Vătămănescu, să fie asasinat și Securitatea, împreună cu trădătorii din Armată să dea lovitura de stat și să-l aresteze pe comandantul suprem, șeful statului.

Apoi, dacă Securitatea ar fi respectat legislația și l-ar fi apărat pe Ceaușescu, nu aveau loc acele evenimente tragice și, probabil, marii planificatori externi ar fi trebuit să renunțe pe moment la proiect, sau să adopte un alt plan de preluare a controlului asupra României, ceea ce nu era chiar ușor. În acest caz, trebuia acționat pe calea armelor sau a bombardamentelor, ca în Iugoslavia, dar asta era cu atât mai greu cu cât Uniunea Sovietică declarase întregii lumi, prin vocea președintelui Gorbaciov, că nu va mai interveni armat în țările din zona ei de influență. Un atac militar din partea Occidentului, de asemenea nu era convenabil, statele occidentale pozând în luptători pentru pace, democrație și umanism. Oricum, în acest caz, în care România ar fi fost atacată convențional, poporul român ar fi înțeles că miza este acapararea economiei țării, ar fi înțeles care este „prietenia” reală a străinilor, ce trebuie făcut și multe alte lucruri, pe care, după 22 decembrie 1989 și până în prezent, o mare parte dintre români nu le-au înțeles, iar unii nu le înțeleg nici astăzi. Poporul român nu a fost pregătit să-și apere patria. Comuniștii i-au învățat pe români să-și apere numai regimul politic, care este trecător și i-au lăsat neinformați și nepregătiți pentru marile încercări care s-au abătut asupra lor după decembrie 1989. Poporul român a înțeles că apărarea patriei înseamnă apărarea regimului politic ceaușist, iar când regimul politic nu le-a mai plăcut l-au lăsat de izbeliște cu țară cu tot.

Dar, deja am călcat adânc pe linia istoriei contrafactuale, cea care „ne spune” ce ar fi fost, dacă ar fi fost, altfel decât a fost, ceea ce nu îmi place deloc, pentru că nu are legătură cu știința istorică. Acestea sunt un fel de povești.

Marius Albin Marinescu: Ați pomenit de bombardarea Iugoslaviei. De ce credeți că a vrut Occidentul să distrugă această țară?

Corvin Lupu: Occidentul, aflat în criză cronică de supraproducție, făurise proiectul de acaparare a estului Europei și de transformare a lui într-o piață mare de desfacere a produselor, pe care să o controleze puterile occidentale. Pentru aceasta trebuiau distruse economiile naționale ale statelor din această jumătate estică de continent. Acest proiect se putea implementa cel mai ușor și repede prin supunerea acestor țări cu regim socialist de stat, prin aducerea lor în starea de periferie internă a U.E. și a N.A.T.O. Cu alte cuvinte, să „le aducă la lanț”. Or, Iugoslavia ducea o politică de independență și nu accepta „aducerea la lanțul” organismelor supranaționale. Occidentul invitase Iugoslavia, cu mulți ani în urmă, să facă parte din U.E. și din N.A.T.O., dar Belgradul a refuzat, la fel cum procedase și în cazul solicitărilor Tratatului de la Varșovia și a C.A.E.R.-ului.

Iugoslavia a dus politica ei tradițională de independență. Ea nu voia să-și predea economia pe mâna corporațiilor internaționale care să i-o lichideze, cum s-a întâmplat în România, și a rezistat cât a putut. Nici după repetatele dezmembrări, Serbia nu a dorit să adere la U.E. Nici astăzi nu vrea. Ca să scape de presiunea „rechinilor” occidentali, a mimat jocul de-a aderarea, care are susținătorii ei, dar Serbia profundă vrea să fie liberă.

Iugoslavia s-a bazat exagerat de mult pe faptul că fusese aliata S.U.A., a Marii Britanii și a U.R.S.S., în timpul celei de a doua conflagrații mondiale, s-a încrezut în tratatul solid pe care îl avea cu Kremlinul, datând de un secol și jumătate, tratat care a suferit diverse actualizări, și s-a mai bazat pe faptul că Occidentul va respecta Actul Final al Conferinței O.S.C.E. de la Helsinki, semnat în august 1975 de 32 de state europene, la care s-au alăturat S.U.A. și Canada, prin care semnatarii s-au angajat să respecte independența și suveranitatea tuturor statelor, neamestecul în treburile interne ale altor state și status-quo-ul teritorial, în conformitate cu prevederile Tratatului de Pace de la Paris (1947). Or, Occidentul a încălcat grav și cu o brutalitate primitivă dreptul internațional pe care a jurat să îl respecte, iar Rusia, condusă de bețivul Boris Elțân, nu și-a respectat angajamentele față de această țară. În seara de 23 martie 1999, în jurul orei 19.00, televiziunea de la Moscova a relatat despre întâlnirea dintre președintele Boris Elțân și președintele F.M.I., Michel Camdessus, acesta din urmă anunțând că F.M.I. oferă Rusiei un împrumut nerambursabil în valoare de 17,5 miliarde de dolari. În aceeași seară, la ora 21.00, avioanele N.A.T.O. bombardau Iugoslavia! Acesta a fost prețul cu care Elțân i-a vândut pe iugoslavi… După ce Uniunea Sovietică și-a trădat aliații/supușii și apoi s-a dezmembrat, Federația Rusă, moștenitoarea tratatelor încheiate de fosta Uniune Sovietică, a ajuns pe mâna lui Boris Elțân pe care, în anul 2014, președintele Vladimir Putin l-a numit „trădător”, ca și pe Gorbaciov, de altfel.

Marius Albin Marinescu: Dorința de libertate și de independență națională s-a pedepsit crunt…

Corvin Lupu: Da, așa este. Dar s-a mai pedepsit încă ceva. S-au pedepsit performanțele excepționale economico-financiare, sociale, culturale, educative, sportive și din alte domenii ale țării, din perioada ei comunistă, când țara avea indicatorii economico-sociali binișor peste media Uniunii Europene. Iugoslavia adoptase de mulți ani doctrina O țară, două sisteme, cea care, mai târziu, avea să conducă la performanțele social-economice excepționale ale Chinei comunisto-capitaliste. Cu alte cuvinte, s-a distrus o țară comunistă, realmente ca o floare, pentru că dăuna grav propagandei occidentale, care susținea că în comunism nu se poate performa. După părerea mea, în viitor, statele independente nu vor mai acționa dogmatic, ci vor implementa politici aparținând unor doctrine și regimuri politice diferite. Ideologia strâmtă, rigidă, este desuetă.

Ca să scurtez răspunsul la problema ridicată de dumneavoastră, domnule director, Occidentul nu suporta să propage popoarelor cât de rău este comunismul, iar Iugoslavia să demonstreze că acel regim era atunci și unul liber și unul eficient economic și unul care oferea nivel de trai ridicat întregului popor, nu numai unei minorități. Acel regim oferea un viitor poporului iugoslav și era, din multe puncte de vedere, superior regimului iudeo-capitalist din S.U.A. și din vestul-Europei. Orice anticomunist trebuie să recunoască realitatea istorică a fostei „zivela Iugoslavia”, ca să o parafrazez pe celebra solistă de muzică pop, Lepa Brena. Iugoslavia a fost o țară mijlocie, dar de mare succes. A reușit în proiectele sale de țară fără să îngenuncheze în fața nimănui.

Marius Albin Marinescu: Ați vorbit despre „poporul iugoslav”, la singular. De ce nu ați folosit expresia „popoarele iugoslave”?

Corvin Lupu: Când m-am exprimat cu formula „poporul iugoslav”, i-am avut în vedere pe sârbi, croați, bosniaci, herțegovineni, muntenegreni și sloveni, care sunt toți de același sânge, slavi sudici trecuți în anul 602 peste Dunăre, așezați în vestul Peninsulei Balcanice și amestecați cu tracii băștinași. Pe parcursul istoriei, după Marea Schismă a Creștinismului din 1054, sârbii și muntenegrenii au rămas racordați la Patriarhia Ortodoxă, croații, herțegovinenii și slovenii, care au fost sub dominație austriacă și influență italiană au trecut la catolicism, iar bosniacii, care au făcut parte din pașalâc, au îmbrățișat religia musulmană. Dar repet, toți sunt de același sânge și vorbesc limba sârbo-croată. Desigur, în Iugoslavia trăiau și locuitori de alte etnii, dintre care macedonenii și albanezii erau cei mai importanți. Pentru noi importanți au fost cei 500.000 de etnici români care au rămas în Banatul zis „sârbesc”, dar locuit majoritar de români. Iugoslavia nu le-a recunoscut drepturile naționale românilor, i-a oprimat și a dus o politică de asimilare forțată, astfel că astăzi doar aprox. 200.000 se mai declară români…

Marius Albin Marinescu: Statul român nu a reușit să-și ocrotească conaționalii din afara granițelor.

Corvin Lupu: Da, a fost un eșec istoric pe această linie. La sfârșitul Primului Război Mondial, când s-a încheiat pacea, regina Maria și diplomații români au obținut România Mare cuprinzând și întregul Banat, inclusiv pe cel Sârbesc. Sârbii au protestat vehement pe lângă Marile Puteri și pe lângă guvernul de la București. Unii dintre politicienii români, în frunte cu Take Ionescu, fost ministru de Finanțe și de Externe, unul dintre cei mai mari politicieni români din toate timpurile, au fost de părere să se cedeze și să se lase Banatul Sârbesc Iugoslaviei, pentru ca această țară să devină singurul vecin prieten al României. Cu toți ceilalți aveam dispute teritoriale și neînțelegeri, mai mari sau mai mici. Privind retrospectiv, cred că nu a fost cea mai înțeleaptă decizie politică aceea de a abandona jumătate de milion de români și teritoriile lor, dar, desigur, a fost mult mai greu de luat decizia atunci, la cald, în vâltoarea evenimentelor. Astăzi, noi emitem judecăți de valoare la rece, liniștit, după un secol.

Marius Albin Marinescu: V-ați referit la propaganda occidentală anticomunistă care se făcea în timpul Războiului rece. După dezmembrarea Uniunii Sovietice, această propagandă și-a schimbat direcția, orientându-se în direcția promovării globalismului, a internaționalismului mondialist găunos, distrugător al națiunilor europene. Cine îl combătea, era imediat taxat drept comunist. Acest mondialism este cel care a fost înfierat de către noul președinte ales al S.U.A. Pentru mine a fost o surpriză și o revelație să-l aud pe Donald Trump declarând că se va opune acestei doctrine politice globaliste și că va susține o Europă a națiunilor.

Corvin Lupu: Da, este un proiect grandios, așa cum a fost el prezentat succint în compania electorală din S.U.A. El reprezintă un deziderat al multor popoare, al majorităților etnice din statele europene și al vechilor americani, acei urmași ai coloniștilor, cei care au construit America cu lopata, târnăcopul și hârlețul, iar acum, din munca lor, se dau ajutoarele sociale pentru milioane multe de emigranți hispanici și pentru tot felul de venetici, majoritatea intrați clandestin în țară. Nu este un proiect ușor de implementat. Proiectul va întâmpina o teribilă adversitate din partea evreimii internaționale. Asta nu o poate face singur Donald Trump, cu toată hotărârea pe care a arătat-o în campania electorală. Dacă acele componente puternice, neevreiești, din servicii și cu grupările de evrei creștini și cu toți cei care i-au fost alături în lupta cu uriașa forță din spatele lui Hillary Clinton, îl vor susține și pe această linie, sunt șanse, dar nu știu dacă două mandate prezidențiale vor fi suficiente. Evreimea a pătruns adânc în societatea americană și a ținut-o captivă din interior. Să vedem ce va fi după 20 ianuarie. În orice caz, cu o asemenea linie politică, S.U.A. pot să câștige din nou de partea lor opinia publică internațională, care este majoritar antievreiască, neagreând modelul lor de acaparare și de traficare a muncii altora. Președintele ales a mai spus ceva important, anume că statele care nu se vor alinia cursului pe care îl vor proiecta S.U.A., vor avea probleme. Rămâne de văzut în anii viitori în ce măsură aceste proiecte vor putea prinde viață.

Revenind la România regimului socialist de stat, sistemul a fost bine conceput pentru apărare, dar nu a fost asigurat împotriva situației că șefii Securității trădează, încalcă legislația și se alătură agresorilor străini. Ceaușescu nu avea deloc încredere în Securitate, dar nu a găsit soluții pentru evitarea prăbușirii lui și a țării. Or, odată cu el, s-a prăbușit România în ansamblul ei, nu numai Ceaușeștii, în sensul că țara și-a pierdut libertatea națională, i-a fost lichidată sau acaparată economia, apoi resursele naturale, apoi mare parte din resursa umană, creșterea demografică etc. etc.

Marius Albin Marinescu: Da, de acord, dar în schimbul libertății naționale pierdute, cetățenii au primit drepturi individuale pe care nu le aveau în regimul trecut.

Corvin Lupu: Au primit unele drepturi și au pierdut altele. Este cert că libertatea de circulație și libertatea cuvântului au fost două drepturi foarte importante, pe care comuniștii nu le-au dat românilor și care, după 1989, odată obținute, i-au făcut pe cei mai mulți să se simtă liberi, fericiți și să ignore faptul că, prin mijloace subtile, perverse, li se luau bogățiile, li se umbla în toate sertarele, li se afectau multe resorturi intime ale națiunii, li se tăiau una câte una pârghiile prin care țara s-ar fi putut elibera de sub dominația străină, într-un cuvânt li se lua viitorul.

Ulterior, încet, încet, românii au început să vadă că au pierdut mult. Au văzut că au ajuns din nou să aibă cea mai mare mortalitate infantilă din Europa, cei mai mulți tuberculoși și cea mai mare descreștere demografică din Europa, în paralel cu situația în care țiganii au cea mai mare creștere demografică dintre toate popoarele europene, ceea ce va conduce la schimbarea raportului etnic, iar România va deveni țara romilor. Cu riscul să fiu etichetat drept „rasist”, eu afirm cu tărie că aceasta este cea mai mare nenorocire din istoria națională a românilor, respectiv aceea de a deveni o minoritate etnică în fosta lor țară, iar majoritari să nu fie unguri, germani, francezi sau englezi, ci țiganii! Această politică a fost programată încă din primii ani post-comuniști. Sub comuniști, nu se dădeau ajutoare sociale, ci se ofereau locuri de muncă și nu se dădeau alocații pentru copii decât angajaților. Țiganii care nu munceau, nu primeau nici alocații pentru copii. Primeai bani dacă munceai. După lovitura de stat, țiganul Ion Iliescu le-a oferit tuturor țiganilor din România ajutoare sociale fără muncă, iar apoi le-a încurajat creșterea demografică oferindu-le alocații pentru copii celor care nu munceau, ci trăiau din furturi și din alte infracțiuni. După decembrie 1989, țiganii au cunoscut o importantă creștere demografică față de perioada anterioară. Cu cât mai mulți copii fac țiganii, cu atât pot trăi fără muncă mai ușor. Ajutoarele sociale și alocațiile de copii întrețin majoritatea țiganilor adulți din România. Din munca românilor, se întreține țigănimea din România… Pentru etnia română, această politică este una distrugătoare.

Marius Albin Marinescu: Opinia publică are încă îndoieli și există multă lume care mai crede că Securitatea, de fapt, l-ar fi apărat pe Ceaușescu până în ultima clipă.

Corvin Lupu: Opinia publică a fost bombardată cu atât de multe teze, majoritatea false, încât este firesc să nu mai știe ce să creadă, sau să-și formeze păreri greșite. Realitatea este că Securitatea a acționat în ultimele ei două decenii de existență duplicitar. Pe de o parte, mima devotament total față de Ceaușescu și reprima manifestările de nemulțumiri sociale, altele decât cele pe care „le patrona” ea, prin inducerea fricii în rândul românilor și, mai rar, prin măsuri mai dure.

Pe de altă parte, Securitatea acționa mână în mână cu planificatorii sovietici ai Planului „Dniestr” (planul de răsturnare de la putere a lui Ceaușescu și de înlocuire a lui cu un lider devotat Moscovei) și cataliza acțiunile anticeaușiste. Securitatea acționa subtil dar direct pentru încurajarea declanșării unei revolte populare care să favorizeze plănuita lovitură de stat. Artizanii finali ai acestei „lucrări” au fost generalul Iulian Vlad, „braț la braț” cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, până după scoaterea lui Ceaușescu din sediul puterii, când între ei s-a produs o ruptură, datorată ordinelor primite de Stănculescu de a acționa pentru a lua țara de sub controlul Securității.

Problema de astăzi a opiniei publice din România este că toate forțele care conduc România, și cele externe și cele interne, mențin uriașa minciună a „revoluției neprihănite”, a „emanaților” și a „eroilor” din stradă și a schimbării regimului ca urmare a „voinței suverane a poporului”. Povești nemuritoare pe care istoricul Cristian Troncotă le-a numit „tezele din decembrie”, cu vădită nuanță peiorativă.

O parte a presei este și ea complice la operațiunea de continuare a manipulării poporului, invitându-i la „reconstituirea adevărului” pe actorii implicați în evenimente și vinovați de multe rele, pe procurorii militari care, în loc să afle și să scrie adevărul în motivarea dosarelor, au ascuns adevărul și-l ascund și acuma. Nu poți să afli adevărul despre crimele din 1989 numindu-i să le investigheze pe reprezentanții celor care au comis faptele reprobabile. Adevărul despre decembrie 1989 dezavantajează grav pe reprezentanții regimului politic instaurat după arestarea și asasinarea lui Ceaușescu, regim care, din aproape în aproape, s-a perpetuat până astăzi.

De asemenea, sunt promovați în acțiunea de „aflare a adevărului” reprezentanții revoluționarilor și/sau „revoluționarilor”. Timp de 27 de ani, revoluționarii/ „revoluționarii” au încasat indemnizații grase, au primit gratuit terenuri intravilane, scutire de impozite pe afaceri și pe salarii, scutire de taxe de școlarizare pentru copii, locuri de veci gratuite și au fost tratați în societate ca niște eroi. Acești revoluționari/ „revoluționari” au adoptat tactica lor și nu admit existența niciunui complot intern sau extern, ci doar rolul decisiv și integral al acțiunii lor din stradă. După părerea mea și a multor altor cunoscători, a ieșit la lumină fără putință de tăgadă, că, pe de o parte, acești revoluționari/ „revoluționari” au fost doar figuranți folosiți într-o piesă de teatru regizată, iar pe de altă parte, unii dintre ei, numeroși, au fost deconspirați de C.N.S.A.S. ca fiind agenți ai Securității. Numărul acestora din urmă este foarte mare în punctele „cheie”.

După anul 1997, când s-au verificat de către autoritățile regimului politic al Convenției Democratice listele de revoluționari, s-a constatat că mii de oameni erau falși revoluționari și au fost scoși de pe liste. Dar, noua conducere a revoluționarilor a început să adune dosare cu cereri ale altor „revoluționari”, să le aprobe și să le dea drepturile bănești și toate celelalte, în locul celor care au fost deposedați de calitatea de revoluționar. După anul 2001 și după anul 2005, au avut loc noi verificări ale listelor de revoluționari și s-a constatat că mii de alți oameni trebuie radiați de pe liste. Au fost și anchete, trimiteri în judecată etc. Cu toate acestea, falșilor revoluționari nu le-a imputat nimeni uriașele prejudicii aduse bugetului de stat, bugetelor locale și patrimoniului local afectat de împroprietăririle care s-au făcut. Regimul „ticăloșit” nu dorea să renunțe la această armată de profitori care țin ascuns adevărul și pe criminalii din decembrie 1989 și din perioada următoare, mulți dintre ei purtând pe umeri stele cu mare greutate. Dar, important este că fenomenul falșilor revoluționari nu este decât o altă pagină a marelui fals care a fost „revoluția” română.

Prea multe aspecte s-au bazat pe minciună. Armata de falși revoluționari a fost necesară F.S.N. și derivatelor sale (P.D.S.R., P.D., P.L.D., P.D.L., P.S.D.), să se legitimeze în fața opiniei publice și a istoriei false pe care a născocit-o conducerea F.S.N. Fiecare regim politic continuator al F.S.N. a dorit să aservească în folos politic propriu această masă de manevră gălăgioasă, care respinge agresiv tezele reale ale loviturii de stat dată prin conlucrarea serviciilor secrete străine cu trădătorii din interiorul României și faptul că ei, cei care au fost în stradă, nu au fost decât pionii necesari proiectării unor imagini falsificate. Pe banii poporului român, în anul 2004, s-a înființat Institutul Revoluției Române, cuprinzând un număr de 25 de membri numiți pe viață (!) de președintele Ion Iliescu, în ultimul an al ultimului său mandat, astfel ca acești noi profitori de salarii obținute foarte ușor să apere „tezele din decembrie” și să scoată la lumină „verzi și uscate”, numai adevărul să-l țină ascuns.

Marius Albin Marinescu: După părerea multora, cărțile dumneavoastră, cu deosebire Trădarea Securității în decembrie 1989, dau răspuns majorității întrebărilor care anterior apariției lor erau fără răspuns.

Corvin Lupu: Eu am scris cu foarte multă bună credință aceste cărți, am investit timp îndelungat pentru a pătrunde în cât mai multe dintre grotele în care actorii din decembrie 1989 au ascuns adevărurile despre evenimentele care au condus la jefuirea și înstrăinarea României. Am sacrificat multe pentru a scrie adevărurile dureroase din aceste cărți. Inclusiv legături cu oameni. Mi-am făcut mulți dușmani. Unii capi influenți ai fostei Securități m-au reclamat la S.R.I. și au cerut să fiu pedepsit.

Marius Albin Marinescu: V-au reclamat la Sibiu sau la București?

Corvin Lupu: M-au reclamat și la Direcția Județeană de Informații Sibiu și în centrala SRI. Dar despre asta nu vreau să vorbesc acum.

Marius Albin Marinescu: Practic, după câte am reținut explicit din lucrările dumneavoastră, Ceaușescu era prizonier în mâna Securității, iar Ion Iliescu și feseniștii săi au fost lăsați de Securitate să ajungă la putere, după care noii conducători s-au întors împotriva Securității…

Corvin Lupu: Ca să ne justificăm titlul articolului-interviu al nostru în fața cititorilor, am să prezint un clișeu al evenimentelor. În ziua de 22 decembrie 1989, în primele ore ale după-amiezii, la Televiziunea Română, devenită instantaneu „Liberă” ca urmare a faptului că generalul Iulian Vlad a dat ordin ca instituția să fie pusă la dispoziția conspiratorilor, a apărut pe ecran Ion Iliescu. Telespectatorii îl credeau român de sânge și român de simțiri și credeau în el, ulterior dovedindu-se că nu era nici una, nici alta și n-a fost nici de bună credință pentru poporul român. Cu aplomb, Iliescu a înfierat securiștii, i-a declarat o clică de teroriști ceaușiști și le-a cerut ca în „ultimul ceas” să treacă „de partea poporului”, adică a trădătorilor din grupul din care făcea el parte. Prin aceasta el spunea explicit că până atunci Securitatea nu ar fi fost „de partea poporului”, deci n-ar fi acționat împotriva lui Ceaușescu, ceea ce era o minciună sfruntată. De aici a început marea derută legată de Securitate.

Paradoxal, în ciuda acestei cuvântări manipulatorii, deși l-a văzut pe Iliescu vorbind la televiziune, generalul Vlad a telefonat la direcția de protocol a Securității și a ordonat să i se trimită tovarășului Iliescu ceai și sandwich-uri, pentru că nu a mâncat nimic toată ziua. Plecase „mult iubitul și stimatul conducător” Nicolae Ceaușescu (mai corect spus, fusese arestat) și venise „și mai iubitul și mai stimatul conducător” Ion Ilici Iliescu, mai corect spus fusese adus de ofițerul de securitate Florin Velicu, cel care l-a luat cu mașina pe „emanat” și l-a dus la Televiziune și la Ministerul Apărării, unde i s-a predat puterea în prezența reprezentanților instituțiilor de forță ale României.

Marius Albin Marinescu: Discursul lui Ion Iliescu a fost urmat și de alte discursuri ale altor „revoluționari” care mișunau prin fața ecranului, care erau îndreptate tot împotriva Securității. Dar, în acest timp, Corneliu Coposu și alți români care nu făceau parte din conspirație au fost opriți la ușa televiziunii și nu li s-a permis intrarea. Poporul avea voie să-i vadă doar pe cei pe care serviciile secrete străine, cu concursul celor românești, îi stabiliseră să preia conducerea țării.

Corvin Lupu: În istoria „de cumetrie”, fiecare vede poporul ca fiind cel mai bine reprezentat de grupul din care face el parte. Privitorii Televiziunii Române „Libere” chiar au crezut că începe o epocă în care Securitatea, care era după părerea lor, criminală, formată din torționari, duplicitari și trădători, va fi înlăturată total. Faptul că în stradă se striga „Jos Securitatea!”, le întărea telespectatorilor această convingere. Convingerea s-a consolidat când, ieșind pe străzi, după ce focul de arme s-a mai liniștit, o parte a populației a văzut că pe zidurile unor orașe ale României au apărut lozinci ca „Securiști, activiști, mina vă așteaptă!” sau „Moarte securiștilor!”. Cu atâta convingere s-a proiectat în societate ideea că noul regim este unul antisecurist, încât reprezentanți ai minerilor din Valea Jiului au luat poziție publică spunând că ei nu-i vor primi pe securiști să lucreze în mină, pentru că minele României nu sunt batalion disciplinar pentru securiști.

Marius Albin Marinescu: Da, așa este. Atunci, în decembrie 1989 și imediat după aceea, Iliescu a menținut discursul anti-Securitate și direcția discursurilor sale și ale „oracolului din Dămăroaia”, Silviu Brucan, a fost preluată de întreaga clasă politică și de sutele de ziare apărute fulgerător. Cum au evoluat raporturile între Securitate și noua putere?

Corvin Lupu: Noua putere, în frunte cu Ion Iliescu, nu avea cum să aibă încredere în securiști, pentru că știa cum îl trădaseră pe Ceaușescu, știa cum i-a ocrotit pe ei, pe conspiratori, mimând că îi supraveghează pentru a-i reprima, în timp ce Securitatea îi supraveghea pentru a-i folosi și a-i dirija împotriva lui Ceaușescu. „Românii” Brucan, Iliescu și Măgureanu au primit în secret din partea Securității pașapoarte cu care au circulat în străinătate pentru a face legătura cu serviciile secrete care urmau să fie implicate în acțiunea împotriva României, care s-a dovedit o agresiune neconvențională, un adevărat război.

După ce conspiratorii l-au avut pe Ceaușescu în mână și după ce l-au asasinat, au trecut la confiscarea puterii Securității și folosirea ei în favoarea noii puteri politice. Pentru aceasta au lucrat etapizat. Mai întâi, l-au folosit în continuare pe generalul Vlad la comanda Securității, timp de opt zile. Acesta a preluat imediat conducerea întregului Minister de Interne.

Marius Albin Marinescu: A întregului Minister de Interne, nu numai a Securității?

Corvin Lupu: Da, a întregului Minister de Interne. În după-amiaza de 22 decembrie, din ordinul generalului Vlad, a fost arestat ministrul Tudor Postelnicu. La ordin, însoțiți de „revoluționari”, care erau de fapt agenți ai Securității, trei procurori l-au adus pe Postelnicu în biroul din care comanda generalul Iulian Vlad și i l-au aruncat la picioare, ca pe un trofeu. Postelnicu l-a salutat pe subalternul său Iulian Vlad, dar acesta nu i-a răspuns…

În dimineața aceleiași zile de 22 decembrie, generalul Vlad vorbise la telefon cu generalul Emil Macri, omul său de încredere, cu care fusese în tinerețe la cursuri în Uniunea Sovietică. Macri era la Timișoara. După discuția cu generalul Vlad, Macri i-a dat ordin colonelului Filip Teodorescu să-i aducă un pistol mitralieră de la ofițerul de serviciu, intenționând să-l împuște pe generalul Constantin Nuță, secretar de stat în Ministerul de Interne și șef al Inspectoratului general al Miliției. Dar Nuță plecase din sediu cu o mașină a Miliției condusă de ofițerul Viorel Bucur. În 1991, Viorel Bucur, actor important al evenimentelor de la Timișoara, eliberat din penitenciar, a devenit student la Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu” din Sibiu și mi-a atras atenția asupra unor derulări ale evenimentelor din Timișoara pe care, ulterior, le-am verificat și s-au dovedit adevărate. Pe Nuță nu l-au omorât la Timișoara, ci l-au omorât doborând elicopterul în care îl legaseră fedeleș de scaune, împreună cu unul din adjuncții săi, generalul Velicu Mihalea, pentru a-i trimite la București. Dosarul morții lui Nuță a fost finalizat cu mistificarea adevărului, ca toate dosarele Justiției Militare, cea care a executat ordinele de ascundere a adevărului, date de noua putere.

Astfel, prin eliminarea lui Postelnicu și a lui Nuță, generalul Vlad a rămas „jupânul” Ministerului de Interne, minister în care, până la arestarea „jupânului” s-au întâmplat foarte multe evenimente năprasnice, toți cei care nu s-au raliat total și necondiționat acțiunii puciștilor fiind pedepsiți fără milă. Dar acest lucru nu a fost foarte îmbucurător pentru noii guvernanți, care doreau ei puterea, nu doreau creșterea puterii generalului Vlad.

Conspiratorii au bulversat activitatea Securității, pentru a-i diminua influența. Prima componentă desființată a fost Direcția a IV-a de Contrainformații Militare, apoi Direcția a V-a de Securitate și Gardă și U.M. 0110, unitate de contraspionaj pe spațiul U.R.S.S. și al țărilor socialiste. În primul rând au fost vizați și eliminați, unii prin moarte, cei care nu au acționat de partea conspiratorilor și care au respectat consemnele și regulamentele în vigoare la data evenimentelor.

În 31 decembrie 1989 au fost arestați patru dintre cei mai importanți șefi ai Securității, generalii Iulian Vlad, Aristotel Stamatoiu, Gianu Bucurescu și Gheorghe Vasile. Arestarea securiștilor are multe dedesubturi, cu multe componente. Securitatea l-a arestat pe Ceaușescu și l-a predat conspiratorilor, împreună cu puterea politică, dar nu le-a predat și miliardele de dolari pe care le ținea ascunse în diverse conturi, din diverse bănci. Banii fuseseră ascunși de Ceaușescu pentru ca să nu poată fi folosiți pentru aprovizionarea populației cu alimente și cu bunuri de larg consum și au continuat să rămână ascunși. Dacă populația ar fi fost aprovizionată, putere de cumpărare exista, șomaj nu exista, populația nu s-ar fi răsculat și tot proiectul ar fi fost compromis.

Marius Albin Marinescu: Unde erau banii aceștia?

Corvin Lupu: În primăvara anului 2014, C.S.A.T. a dispus desecretizarea documentelor fostei Întreprinderi de Comerț Exterior „Dunărea”. Patru miliarde de dolari se găseau, jumătate în conturi deschise la Bancorex pe numele întreprinderii, cealaltă jumătate din bani în conturi deschise la alte bănci românești și străine. În afara acestora, Securitatea mai avea un număr de 332 de ofițeri care dețineau și calitatea de „directori de credit” pentru conturi în care se găseau alte multe miliarde de dolari, sumele depuse fiind pe numele lor de persoane fizice. După 22 decembrie, după anunțul „desființării Securității”, gogoriță a conspiratorilor și mai ales după 31 decembrie 1989, conturile inițiale au fost înlocuite cu altele și s-a produs o bulversare organizatorică a I.C.E. „Dunărea”, transformată în societatea „Crescent” care a favorizat ascunderea mai bună a sumelor fostei Securități.

Citiţi  a doua parte a articolului

Citiţi şi:
O recentă declarație șocantă: «România moare sub ochii noștri!»
Ce dovezi mai vreţi despre distrugerea cu bună știință a României după 1989?

yogaesoteric
6 iunie 2017