Administraţia SUA: Creştinii sunt supuşi unui genocid în Orientul Mijlociu

 

Creştinii sunt ţinte ale unui genocid care are loc în Orientul Mijlociu, unde se confruntă cu sclavie, viol, crime şi alte forme de violenţă sub guvernarea extremiştilor islamici. Când încearcă să fugă, viaţa lor este în permanenţă în pericol în taberele de imigranţi din Europa.

În doar 10 ani, populaţiile creştine din Irak şi Siria au fost decimate, conform unei cercetări incluse în cartea Persecuţia şi genocidul împotriva creştinilor din Orientul Mijlociu, editată de Ronald J. Rychlak şi Jane F. Adolphe. În carte se arată că în Irak era o populaţie de aproximativ 1,4 milioane de creştini înainte de invazia SUA, iar acum s-a redus la aproximativ 250.000 de persoane, majoritatea fiind strămutaţi intern şi trăind ca refugiaţi. Din cei aproape 2 milioane de creştini care au trăit la un moment dat în Siria, între 1 şi 1,5 milioane trăiesc ca refugiaţi, în principal în Iordania, Liban şi Turcia, unde creştinii nu au dreptul de relocare.

În plus, atunci când ajung în tabere de imigranţi, creştinii sunt deseori persecutaţi acolo.

„De asemenea, ei au fost discriminaţi şi persecutaţi chiar şi de către alţi refugiaţi aflaţi în taberele ONU din regiune şi, prin urmare, [creştinii] le evită. Creştinii care scapă de ISIS depind de biserică şi alte organizaţii private de caritate pentru a supravieţui”, se mai arată în carte. ISIS este un alt nume sub care mai este cunoscut grupul jihadist Statul Islamic.

Rychlak, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Mississippi, a afirmat într-un interviu telefonic că, „referitor la ce se petrece în Orientul Mijlociu, cu puţin timp în urmă nu credeam că acest fapt ar fi fost posibil, dar acum suntem aici. Se petrece, nu poate fi negat.”.
El a specificat că aceste crime au loc acolo unde acţionează grupul terorist ISIS, însă sunt întâlnite şi în zonele unde operează Al-Qaeda şi alte grupuri islamiste extremiste.

Parlamentul European a fost informat despre această criză în noiembrie 2014 de către Papa Francisc, care a afirmat că minorităţile creştine „de astăzi sunt supuse unor acte barbare de violenţă: sunt evacuaţi din locuinţele şi de pe pământurile natale, sunt vânduţi ca sclavi, ucişi, decapitaţi, crucificaţi sau arşi de vii – sub tăcerea ruşinoasă şi complice a multora”.

Atunci când Uniunea Europeană şi ONU au eşuat să acţioneze, Papa Francisc a ridicat din nou problema, declarând în iulie 2015, conform website-ului Vaticanului, că „în prezent, suntem consternaţi să vedem cum în Orientul Mijlociu şi în alte locuri ale lumii mulţi dintre fraţii şi surorile noastre sunt persecutaţi, torturaţi şi ucişi pentru credinţa lor în Iisus”.

„Acest fapt trebuie să fie denunţat: în acest al Treilea Război Mondial prin care trecem acum şi care se desfăşoară treptat, are loc o formă de genocid – insist asupra cuvântului – şi acesta trebuie să înceteze”, a precizat suveranul pontif.

SUA a făcut de asemenea prea puţin pentru a ajuta. Cercetătorii notează că atunci când SUA şi-a depăşit obiectivul relocalizării a 10.000 de refugiaţi sirieni în toamna anului 2016, primind 11.000 de refugiaţi pe teritoriul său, doar 56 au fost creştini.

În timpul administraţiei precedente a preşedintelui Barack Obama, Departamentul de Stat american a eşuat să desemneze persecuţia creştinilor din Orientul Mijlociu ca fiind un genocid, chiar şi după ce s-au făcut presiuni asupra administraţiei de către Congresul SUA.

Totuşi, în 17 martie 2016, la o zi după ce administraţia Obama a publicat o declaraţie în care a afirmat că este nevoie de mai mult timp pentru evaluarea situaţiei, secretarul de stat de la acea vreme, John Kerry, a afirmat că, după părerea sa, ISIS „este responsabil pentru genocidul comis împotriva grupurilor din zonele aflate sub controlul său, inclusiv yazidi, creştini şi musulmani şiiţi”.

Sub administraţia preşedintelui Donald Trump, guvernul lucrează acum să ocolească ONU pentru a furniza ajutor creştinilor persecutaţi prin USAID (Agenţia americană pentru Dezvoltare Internaţională). Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Mike Pence în 25 octombrie 2017, în cadrul unui eveniment dedicat susţinerii creştinilor.

Pence a precizat că, în timp ce fosta administraţie Obama a oferit ajutoare umanitare de peste 1 miliard de dolari Orientului Mijlociu, majoritatea acelor bani au fost direcţionaţi prin programe ONU.

„Totuşi, ONU a eşuat de prea multe ori să ajute cele mai vulnerabile comunităţi, în special minorităţile religioase. Rezultatul a fost acela că nenumăraţi oameni continuă să sufere şi să se chinuie în mod inutil”, a mai afirmat Pence la acel eveniment.


Citiți și:

Ministrul ungar de Externe, atac la creștinofobia Europei: Este dominată de o formă nesănătoasă de secularism…

În China s-a pornit prigoana împotriva creştinilor. Sunt interzise crucile pe turnul bisericilor, iar cei ce se împotrivesc sunt arestaţi

În anul 2016 au fost masacraţi în întreaga lume 90.000 de creştini

 

yogaesoteric
19 februarie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More