Afacerea Essentiel, o avanpremieră franceză la evenimentele din 18 martie 2004

Reţeta guvernului din umbră pentru a desfiinţa spiritualitatea este aceeaşi peste tot 

un articol de Alina Antonia

Pentru cei care încă mai trăiesc cu iluzia  că doar în România, o ţară în care mentalităţile şi practicile comuniste sunt la ordinea zilei, este posibil să se petreacă ce s-a petrecut cu M.I.S.A, vă relatăm în continuare o poveste asemănătoare a unei organizaţii franceze. Ceea ce frapează în acest caz sunt similitudinile privind modul în care au autorităţile au intervenit împotriva acestei comunităţi. Ar trebui să ştiţi că ceea ce s-a petrecut în 2004 în România a fost testat şi aplicat cu multă vreme înainte în alte ţări, cu pretenţii mult mai mari în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului. Am scris deja despre precedentele similare din Italia şi  Polonia, iar acum a venit rândul Franţei, o ţară care a dovedit de prea multe ori că atunci când este vorba de spiritualitate, lozinca „Libertate, egalitate şi fraternitate” este doar o vorbă goală. Franţa a devenit tot mai mult un centru pilot european al Guvernului din Umbră, în lupta pe care acesta a pornit-o pentru distrugerea spiritualităţii. S-ar putea spune chiar, date fiind numeroasele cazuri de acest gen, că Franţa a devenit un fel de teren de testare a strategiilor de intervenţie împotriva mişcărilor spirituale. Iar cele care se dovedesc eficiente aici sunt exportate şi în alte ţări şi apoi aplicate pas cu pas. Evident, toate poartă „licenţa” Guvernului din umbră şi deja au devenit previzibile.    
 

 “20 Noiembrie 2000, ora 6 dimineaţa. O micuţă comunitate spirituală din Areyron suferă asaltul a 60 poliţişti înarmaţi până-n dinţi”. Aşa

începe
articolul lui Emile d’Albret, « L’affaire de l’Essentiel », pe o pagină a site-ului www.cicns.net. Emile d’Albret este membru al Centrului de Informare şi Consiliere asupra noilor curente spirituale (CICNS, Centre d’Information et de Conseil des Nouvelles Spiritualités). 
 

Comunitatea despre care el relatează a luat fiinţă după ce, în 1993 Magali Guérin şi Olivier Manitara cumpăraseră domeniul Terranova din regiunea Montlaur, în Aveyron, pentru a-şi desfăşura activitatea de editori ai unor conferenţiari şi scriitori din aria spiritualităţii şi filosofiei. Pentru a-şi susţine investiţia făcută, ei închiriază locuinţele din zona pe care o deţin, persoanelor care doresc să se refugieze din oraş într-un loc liniştit. Uneori asociaţia
organizează stagii pe teme spirituale.
De aici şi până la acuzaţiile autorităţilor cu privire la existenţa unei secte care ar trăi în conformitate cu  o gândire şi nişte practici ieşite din normele societăţii e cale lungă. Contravin ele unor proiecte imobiliare, militare sau de altă natură ? Nu. Represiunea îndreptată împortiva lor a fost pur şi simplu gratuită. Însă ea se datorează  faptului că trei dintre membrii acestei comunităţi participau la elaborarea unei reviste care conţinea articole privind sănătatea, plantele etc., pe scurt aceşti oameni nu gândeau « ca toată lumea ». Pe coperta revistei “L’Essentiel”, scoasă la editura Telesma a acestei asociaţii din Areyron, putem distinge de asemenea o rubrică alocată francmasoneriei. Să fi fost cineva deranjat şi de acest lucru, astfel încât s-a decis eliminarea celor care fac dezvăluiri despre acest subiect sensibil ?
 

Detaliind puţin cazul este imposibil să nu remarcăm că pentru oprimarea acestei comunităţi s-a recurs la procedee deja consacrate în astfel de cazuri. Nu ne putem împiedica să observăm că indiferent de ţara unde ele sunt aplicate se respectă aceiaşi paşi, se utilizează aceleaşi metode, se revine pe aceleaşi teme, ceea ce arată că peste tot este aceeaşi mână, cea a noii Inchiziţii din umbră !    

Prima fază: Tatonarea

 

Poliţiştii încep să-i viziteze frecvent pe locatari, cer informaţii cu privire la identitatea noilor veniţi sau a celor aflaţi acolo temporar la stagiile organizate  şi adesea chiar îi stânjenesc cerându-le în mod frecvent actele. La capătul celor cinci ani de anchetă ei le vor cunoaşte pe de rost faptele, obiceiurile, venirile, plecările şi ştiu mai ales că sunt total inofensivi şi non violenţi.
 

În timpul contactelor repetate ajung să pună întrebarea cheie: “Este vorba despre o sectă?”
Iată deci un prim pas în care urmăresc să-şi justifice acţiunile. Olivier îşi pierde puţin calmul atunci când li se cere să comunice în mod regulat şi sistematic  informaţii cu privire la locatari. Ca reacţie, poliţiştii abordează un ton mai puţin amabil, declarându-i făţiş: “În orice caz, nu vă vrem aici… o să vă otrăvim viaţa.”

Faza a doua: Ancheta 

Zis şi făcut: se deschide o anchetă oficială asupra “sectei periculoase”, cu tracasări care vor dura cinci ani. Poliţiştii spionează zona, ascunşi fără succes în spatele unor tufişuri, elicopterele survolează domeniul timp de mai multe săptămâni. Sub pretextul anchetei ei îşi intensifică controalele, se postează la intrarea pe domeniu pentru a cere actele stagiarilor şi fac vizite regulate în locaţiile editurilor sub diferite motive. Ei ajung până la a-i vizita pe locatari la locul lor de muncă unde atrag atenţia angajatorilor că angajaţii lor locuiesc “acolo, sus, unde se află gurul cu secta lui…”, în intenţia clară de a destabiliza persoanele implicate în aceste activităţi spirituale. 

În ciuda acestor acţiuni ale poliţiei Olivier şi Magali reuşesc să dezvolte pe domeniu nişte activitaţi prospere, chiar dacă instabilitatea slujbelor locale şi prezenţa poliţiştilor i-au determinat pe câţiva locatari să se întoarcă la agitaţia oraşului.

Faza a treia: Asaltul

 

În zorii zilei de 20 noiembrie, 60 de bărbaţi, poliţişti şi brigăzi speciale ale armatei, echipaţi cu veste anti-glonţ, pistoale şi puşti “invadează locurile spărgând  uşile şi urlând, trezind 12 adulţi dintre care 2 femei însărcinate şi 2 copii. Bărbaţi în pijama, fără nici o intenţie de luptă, sunt aruncaţi la pământ şi reţinuţi acolo cu o armă lipită de tâmplă.

Unul dintre bărbaţi va petrece întreaga zi  cu mâinile încrucişate la spate şi suficient de ridicate pentru a accentua senzaţia de opresiune şi de durere (după o veche reţetă a Gestapo-ului).”

I se refuză avocatul la care avea dreptul pe motiv ca « este inutil ».

 Una din justificările acţiunii poliţieneşţi era plângerea unei femei de naţionalitate indiană care ar fi declarat că a fost manipulată de un guru ticălos. E hilar, deoarece această femeie, la momentul respectiv nu ştia o boabă de franceză şi nici de engleză. De asemenea existau şi alte capete de acuzare precum munca la negru, escrocherie etc., de altfel teoretice pentru că nimeni nu depusese în această direcţie nici cea mai mică plângere.
 

Se întreabă în continuare autorul articolului sus-menţionat: “Scenariu de film negru ? »  Şi tot el răspunde : « Nu, realitatea trezirii dintr-un coşmar a unor cetăţeni francezi în privinţa cărora supravegherea poliţiştilor nu putuse decât să le arate caracterul inofensiv şi paşnic ».

 

Faza a patra: proceduri juridice (arestare preventivă, arestare la domiciliu, instrucţie, proces, apeluri)


 

Olivier Manitara este presupus a fi “gurul” ticălos, este arestat preventiv, interogat timp îndelungat în legătură cu orientările sale spirituale, într-o manieră repetitivă care are drept unic scop determinarea celui arestat să caracterizeze cazul după criteriile tip ale unei secte periculoase. I se reproşa « abuzul de slăbiciune » chiar dacă, în ciuda întrebărilor insistente, nimeni n-a fost capabil să spună de slăbiciunea cui se abuzase. Poliţiştii instruiţi şi pregătiţi pentru a descoperi dedesubturile unei “secte periculoase”, cu ritualuri, ruguri ritualice, lumânări, ajung chiar să mărturisească, dezamăgiţi de resturile unui festin cu cartofi găsite în cenuşa unui foc de tabară, că se aşteptau la un …guru şi că găsesc afacerea necurată. Poliţistul “ îi arată chiar lui Olivier (pe care-l ancheta, n.n.), pe computerul său, un montaj video care a servit la pregătirea poliţiştilor şi în care îl pot vedea pe Olivier zburând în aer pe fondul muzicii cântăreţului din flaut al lui Hamelin, conducând şobolanii în afara oraşului.”

Celelalte persoane arestate sunt etichetate fie ca “victime ale gurului” fie în calitate de “complici ai unei periculoase secte internaţionale” şi forţaţi sub ameninţare să declare ceea ce anchetatorii voiau să audă. Poliţiştii refuză să le copieze declaraţiile spunându-le ce trebuie să scrie « pentru a nu ajunge la închisoare ».
 

La expirarea arestului preventiv, Olivier şi Magali asistă la o violentă altercaţie între judecătorul de instrucţie şi procurorul republicii care se opune faptului de a duce la închisoare “oameni cărora nu le poţi reproşa nimic”. Închisoarea este comutată în arest la domiciliu plus interdicţia de a vorbi, de a scrie şi de a desfăşura o activitate profesională. Conturile bancare personale ale lui Olivier şi Megali sunt blocate, banii confiscaţi…şi toate acestea în condiţiile în care Megali era însărcinată.
 

În ciuda piedicilor puse şi a dorinţei de a-i  neutraliza prin orice mijloace (în cursul instrucţiei, poliţiştii vor parcurge Franţa vizitând clienţi şi parteneri ai editurii, transmiţându-le dosare, nu pentru a le pune întrebări, ci pentru a afirma că “Olivier Manitara e un escroc…are conturi în Suedia…case la Quebec şi în America…este gurul unei secte…oamenii se prosternează la picioarele lui în timpul conferinţelor sale), activităţile grupării spirituale încep din nou să prospere.
 

Pe parcursul celor trei ani de instrucţie întrebarea simplă pe care Olivier o va pune de mai multe ori judecătorului de instrucţie:” Ce fapte mi se reproşează?” nu va primi nici un răspuns.

A cincea fază: Procesul 

Întregul proces se dovedeşte a fi o comedie grotescă. Acuzaţii vor cunoaşte capetele de acuzare doar cu câteva zile înainte astfel încât să nu aibe timp să-şi pregătească apărarea. În urma audierilor, majoritatea capetelor de acuzare cad. Din 21 rămâne unul singur: abuzul asupra drepturilor sociale faţă de alţi membrii ai comunităţii şi este îndreptat împotriva lui  Olivier Manitara şi Magali Guérin. Sentinţele se reduc, ca de exemplu în cazul lui Megali, la 4000E amendă şi 18 luni amânare, ceea ce dovedeşte că în timpul perioadei de instrucţie în urma căreia cea mai mare parte a acuzaţiilor ar fi putut fi şterse cu ocazia unor simple controale administrative, nu se făcuse nici un fel de cercetare a cazului.
 

Nu a existat nici o plângere şi nici un acuzator nu a fost prezent la tribunal. Acuzaţii sunt insultaţi timp de 9 ore, la bară, de către un procuror care-i tratează ca pe nişte fiinţe periculoase pentru societate numindu-i sectă, guru etc. Ei nu vor putea să răspundă întrebărilor ce le sunt adresate, deoarece sunt înecaţi în fluxul de acuzaţii calomniatoare din partea judecătorului.
 

Scopul era de altfel aşa cum poliţiştii o declaraseră încă de la început, de a desfiinţa Terranova. Cheltuielile alocate acestui demers juridic au fost exorbitante în comparaţie cu rezultatul său. 
 

S-a depus o plângere împotriva poliţiei pentru acte de barbarie.

Mărturii ale celor implicaţi 


„Fiul meu care nu avea decât 3 ani la momentul acela, a rămas tulburat, el e terorizat la vederea poliţiştilor, are coşmaruri dese şi a suferit o regresie brutală în timpul evenimentelor din noiembrie 2000


”.

 

„Fiica mea, născută la puţin timp după atacul poliţiştilor a primit contraloviturile traumatismelor soţiei mele, cum mi-a explicat doctorul, şi aceasta explică convulsiile ei.” 

„Mi-au trebuit 4 luni să revin la linia de plutire după arestul preventiv, eram la limita depresiei…” 

 

 „Soţia mea a suferit un şoc enorm, a rămas o săptămână, fără să vorbească.”

Operaţia a eşuat, “secta” este tot acolo, uneori
„adepţii” ajung să râdă de aventurile lor neplăcute. Însă amprentele sufleteşti ale celor terorizaţi rămân ca o dovadă vie a manierei brutale în care s-a acţionat:

Surse:

 

http://www.sectes-infos.net/Lessentiel.htm

http://www.onnouscachetout.com/forum/index.php?showtopic=4576