Afacerile necurate ale corporațiilor multinaționale și transnaționale în timpul celui de al Doilea Război Mondial (I)

Timp de 50 de ani, o alianță secretă, conspiraționistă între diferite corporații americane și colaboratorii lor naziști au trădat și au subminat interesele SUA în lupta de a câștiga al Doilea Război Mondial. Legătura dintre o „fraternitate” a directorilor executivi de top și cel mai mare dușman al țării, cel de-al Treilea Reich, această colaborare între capitalism și fascism a fost mușamalizată de cei care deţineau puterea politică, pentru a-și proteja interesele atât politice, cât și personale. Și totuși, magnitudinea crimei și a răului care a fost făcut, inclusiv rănirea și omorârea bărbaților și femeilor din SUA care luptau pe front, nu a fost egalat de niciun alt caz de lipsă de loialitate din partea unor persoane retribuite de guvern, a căror sarcină era să vegheze asupra intereselor ţării.

Soldați americani cu portretul lui Hitler și steagul nazist

Sistemul politic a preferat să însceneze procese pentru o aşa-zisă conspirație, care să susțină chipurile libera exprimare și să nu-i tragă la răspundere pe trădătorii puternici care au servit cauza banilor și a interesului lor personal și corporatist.

Chiar şi astăzi SUA continuă să nege realitatea legăturilor cu naziştii, dar se scandalizează, de multe ori chiar isteric, de tot ce are legătură, chiar şi slabă, cu comunismul.

Comparând impactul pe care l-au avut în decursul timpului două studii istorice, unul referitor la legăturile cu comuniştii şi trădarea soţilor Rosenberg, celălalt dezvăluind colaborarea cu naziştii, se poate vedea şi în acest fel cât de inegal sunt privite cele două „tabere” ca urmare a imaginii create de oficiali şi de presă, ce putere de influenţă au persoanele implicate în „poziții stânjenitor de înalte.”

Cartea lui Ronald Radosh și Joyce Milton despre Julius și Ethel Rosenberg, Dosarele Rosenberg: în căutarea adevărului (New York, Holt, Rinehart and Winston, 1983) a devenit instant un best-seller ideologic; a fost acoperită de laude și a stârnit controverse aprinse de-a lungul întregului spectru politic. [Ethel și Julius Rosenberg au fost doi cetățeni americani judecați și condamnați la moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică. Procesul Rosenberg a avut răsunet mare în anii 1950. Cazul Rosenberg continuă să fie controversat și astăzi. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la 5 aprilie 1951, iar execuția a avut loc la 19 iunie 1953 în închisoarea Sing-Sing din statul New York.] Cartea lui Charles Highman, Cine a făcut afaceri cu dușmanul: dezvăluirea conspirației nazisto-americană a banilor, 1933-1949 (Trading with the enemy: an exposure of the Nazi-American money plot, 1933-1949; New York, Delacorte, 1983) a dispărut imediat ce a fost publicată, fără să lase vreo amprentă în conştiinţa americanilor, atât de rapidă a fost eliminarea ei din atenția publicului. Și totuși, dovezile pe care le-a descoperit Highman, recurgând la legea accesului la informații, au fost mult mai complete și exacte decât materialele despre „trădarea” cuplului Rosenberg, speculative și incomplete, compilate de Radosh și Milton. Evident, Highman a publicat o carte care nu se dorea să fie scrisă, despre oamenii despre care nu era cazul să se vorbească, într-un moment nepotrivit. Imperativele politice ale anticomunismului și Războiului Rece încă cereau țapi ispășitori din rândul „stângiștilor”, și nu vinovați corporatiști.

Potrivit lui Highman, elita de afaceri subversivă, grupul pe care el îl numește „Fraternitatea”, avea motive ideologice și economice foarte solide pentru a colabora cu naziștii în timpul războiului. Antisemitismul, simpatia pentru Hitler, detestarea lui Roosevelt și a programelor New Deal și a presupuselor sale componente comuniste s-au amestecat cu interese comune majore financiare, industriale și tehnologice ale companiilor americane și germane, conducând la formarea unor alianţe.

În timpul anilor 1930, cei din Fraternitate au susținut Black Legion, o organizație fascistă de tipul KKK (Ku Klux Klan), cu centrul în Michigan, finanțată de Liga libertății (Liberty League) din America. Aceasta ducea o campanie înveninată împotriva lui F.D. Rooselvent și a pus la cale o conspirație bizară cu scopul de a-l înlocui pe Rooselvelt cu generalul Smedley D. Butler. Tot ei au inițiat propaganda de stigmatizare a roșiilor (comuniștilor), anticipând abuzurile comisiei privind activitățile neamericane (condusă de McCarthy).

Dacă ar fi fost doar atât, n-ar fi apărut vreo sancţiune penală, oricât de odioase și ticăloase au fost practicile. Dar o serie de activități și mai subversive au avut loc în anii dinaintea celui de al Doilea Război Mondial și a continuat în timpul războiului. Aceste activități au constat în: transmiterea de patente; transportarea secretă a petrolului și a datelor de producere a avioanelor; fotografii și hărți ale locațiilor trupelor americane și ale bazelor navale ale SUA și suficiente date despre arme pentru a le da germanilor o imagine clară asupra înarmării Americii, precum și asupra sistemelor de apărare din Alaska și nord-vest; trimiterea de petrol către Spania și către regimul Vichy din Franța, care ulterior era transportat naziștilor; realimentarea tancurilor încărcătoarelor germane cu tetraetil de plumb (esențial pentru producerea combustibilului avioanelor) în Germania și Japonia; manufacturarea în companii subsidiare din străinătate a unei vaste arii de echipamente de comunicații și electronice, care ajuta Germania să fabrice rachete de artilerie, bombe cu rachetă și tehnologie radio; păstrarea crucială a legăturilor radio cu țările dușmane din America Latină pentru transmiterea de informații secrete; asigurarea de fonduri pentru Axă prin emisfera de sud; vânzări către firme aflate pe lista de interdicții; fabricarea și repararea camioanelor pentru trupele de ocupație naziste din Franța; asigurarea de rulmenţi cu bile prin transportatori din America de Sud; și cooperarea strânsă în chestiuni financiare prin banca Chase din Paris și Bank for International Settlements din Basel, Elveția.

Toate aceste operaţiuni și multe altele, deşi firmele partenere erau din ţările inamice SUA, au avut loc într-o atmosferă normală de afaceri, care urmărea să conserve și să consolideze dominația corporațiilor pe propriile lor piețe din toată lumea și poziția postbelică în țările învinse. Această situaţie a reflectat nu doar aranjamentele economice dinaintea războiului dar și continua intimitate a elitelor, pentru moment aflate în tabere diferite din cauza politicii internaționale, dar care încă se întâlneau față în față în privința chestiunilor legate de profit corporatist și de supraviețuire.

Imaginați-vă pentru moment (și fără a evalua în niciun fel „vina” Rosenbergilor) un scenariu diferit pentru oferirea de cunoștințe tehnologice unei națiuni aliate pe timp de război. Să presupunem că Rosenbergii aveau toată influența și puterea asupra ITT, General Motors sau General Aniline and Film, și că erau implicați într-o activitate de producție atomică. Ar fi avut reprezentanții lor în diferite consilii de război și aliați cel puțin în Departamentul de Stat, de Război, la Trezorerie. Guvernul nu era nevoie să le dea licențe pentru a face comerț cu dușmanul, din moment ce Rusia nu intra în această categorie.

A da anumite date privind cercetarea tehnologică unei alte națiuni ar fi putut fi acoperită de aceeași aprobare neoficială care Highman a descoperit că a fost acordată de către Departamentul de stat corporației ITT pentru afaceri cu Axa. Așa cum remarca un memorandum al Departamentului de Stat, din timpul războiului, „se pare că ITT dorește niște asigurări că nu va fi pusă sub acuzare pentru asemenea activități. S-a sugerat ca această chestiune să fie discutată informal cu procurorul general și dacă el e de acord, corporația poate fi informată că nu va fi pusă sub acuzare…”

Mai mult, să ne imaginăm că o corporaţie Rosenberg ar fi trădat de fapt interesul național și ar fi ajutat dușmanul într-un mod lipsit de loialitate așa cum au făcut Chase, Ford, Texaco, Standard Oil din New Jersey, ITT, SFK (Ball Bearings) Aniline and Film, Sterling Products și General Motors. Ar fi urmat o punere sub acuzare și o judecare de către un tribunal? Fără îndoială că nu. Așa cum Highman sugerează, guvernul însuși s-a simțit neutralizat de potențialul unui „scandal public” care ar fi avut loc prin dezvăluirea conexiunilor cu naziștii în timpul războiului.

Teama de „judecata publicului”, de „greve generalizate”, și chiar de răzmerițe în serviciile armate a oprit recurgerea la justiție. Pe lângă aceasta, arestarea conducerilor corporaţiilor ar fi avut un efect nefast chiar asupra propriului efortul de război.

Pe lângă eșecul tentativelor de punere sub acuzare în SUA a celor implicaţii în trădarea ţării prin colaborarea cu naziştii, la închiderea acestei poveşti de înșelătorie și de lipsă de loialitate au contribuit şi acţiunile întreprinse de persoane implicate în Germania, după încheierea războiului. Aceleași personaje care au colaborat cu dușmanul s-au îngrămădit în Germania în funcţii de consilieri ai forțelor de ocupație. Acolo ei şi-au protejat proprietatea, s-au ocupat să obțină compensații de război pentru distrugerea anumitor facilități, i-au ajutat pe prietenii lor naziști să se întoarcă la puterea industrială și în funcții publice și au sprijinit revigorarea Europei de Vest de-a lungul liniilor care au dus la conflictele din timpul Războiului Rece.

Eșecul în a distruge baza industrială a regimului nazist, programul de denazificare implementat formal și asistența secretă acordată fugarilor naziști criminali de război păreau să confirme persistența „scopului întunecat” pentru care „Fraternitatea” fusese înfiinţată cu câțiva ani înainte.

Pe frontul postbelic din SUA, cei care urmăreau să demaşte acele înțelegeri sordide și subversive s-au trezit atacați și acuzați că ei ar fi fost cei subversivi. Lauchilin Currie și Harry Dexter White, doi oficiali de frunte din Departamentul Trezoreriei, care au luptat pentru a expune și condamna colaboratorii naziştilor, au devenit principale ținte ale investigatorilor din Congres. Dușmanii fascismului s-au transformat în agenți ai comunismului. Mccarthyismul a trasat calea, în timp ce clasificarea dosarelor a făcut posibilă să fie ascunse secretele întunecate ale trădărilor anterioare.

Chiar mai important, cazul Rosenberg a definit noul model pentru trădare asupra căruia toți americanii s-au concentrat de atunci încolo. Într-un mod total lipsit de scrupule, guvernul a pus crimele secolului pe seama a doi tehnicieni, departe de fotoliile puterii.

Ulterior nimeni nu și-a mai amintit că adevăratele crime ale secolului au fost comise de cei care se aflau în „poziții de putere stânjenitor de înalte”, unde pedeapsa, ca întotdeauna, se dorea evitată cu orice preț.

Citiți a doua parte a articolului

Citiţi şi:

Înşelătoria bombei atomice 1945 – 2015

Rădăcinile naziste secrete ale NATO și CIA. Cum a îndeplinit Occidentul pas cu pas planurile lui Hitler

yogaesoteric
15 decembrie 2019

Also available in: Français